Download

GEOGRAFIA MEDIULUI






Advertisement
/ 102 []
Download Presentation
Comments
heulwen
From:
|  
(116) |   (0) |   (0)
Views: 329 | Added: 24-07-2012
Rate Presentation: 0 0
Description:
GEOGRAFIA MEDIULUI. Titular curs: Lector dr. Gica Pehoiu. Noţiuni introductive.
GEOGRAFIA MEDIULUI

An Image/Link below is provided (as is) to

Download Policy: Content on the Website is provided to you AS IS for your information and personal use only and may not be sold or licensed nor shared on other sites. SlideServe reserves the right to change this policy at anytime. While downloading, If for some reason you are not able to download a presentation, the publisher may have deleted the file from their server.











- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - E N D - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -




Slide 1

GEOGRAFIA MEDIULUI

Titular curs:

Lector dr. Gica Pehoiu

Slide 2

Noţiuni introductive

  • Noţiunea de mediu geografic, în sens larg, se identifică cu însuşi obiectul geografiei fizice, mediu însemnând de fapt tot ceea ce ne înconjoară. În sens restrâns, geografia mediului are obiect, metode şi principii care o individualizează ca disciplină de sine stătătoare.

  • Este definită ca o ramură a geografiei care studiază structura, funcţiile, raporturile reciproce şi repartiţia spaţială a factorilor de mediu, naturali sau antropici, care determină modul în care oamenii îşi duc viaţa şi îşi obţin cele necesare existenţei.

  • Mediul geografic presupune existenţa a trei categorii de componente: abiotice (alcătuiesc potenţialul ecologic al mediului); biotice (comunităţi de plante şi animale - numite biocenoze) şi antropice (acţiunile umane care determină modificări ale mediului). Dintre componentele abiotice, roca, relieful, apele, clima, constituie factori primari, pe când solul, alături de elementele biotice, intră în categoria factorilor derivaţi.

  • Locul de viaţă al unei comunităţi de plante şi animale poartă denumirea de biotop (bios – viaţă; topos – loc), fiind definit ca fiind un complex de factori naturali care alcătuiesc mediul de viaţă al unei biocenoze. Complexul alcătuit din biotop şi biocenoză poartă numele de ecosistem şi este un sistem deschis care defineşte natura ca un tot unitar.

  • Nişa ecologică reprezintă locul pe care îl ocupă o specie într-o biocenoză, în primul rând prin intermediul relaţiilor cu sursele de hrană şi cu adversităţile existente.

Slide 3

  • Ecosistemele se mai încadrează şi în unităţi spaţiale mai largi, numite geosisteme, care implică nu numai legăturile dintre biotop şi biocenoză, ci şi interacţiunea complexă a factorilor de mediu care individualizează cadrul existenţei societăţii omeneşti.

Schema funcţională a ecosistemului

Slide 4

  • Geosistemul este un sistem deschis, aflat într-un schimb permanent de materie şi energie cu sistemele tot mai complexe în care se încadrează, până la nivelul sistemului planetar. În cadrul geosistemului se produce un flux permanent de materie şi energie, între componentele biotice şi cele abiotice şi între sistemul respectiv şi sistemele subordonate şi supraordonate, ceea ce asigură echilibrul dinamic al său.

Schema funcţională a geosistemului

Slide 5

  • Noţiunea de ecoton sau, cum se mai întâlneşte, zonă ecotonală, este o fâşie de interferenţă formată la contactul unor ecosisteme aflate în condiţii ecologice diferite. Cel mai important ecoton este cel aflat la contactul uscatului cu marea.

  • Noţiunea de mediu geografic, sinonimă cu cea de peisaj geografic, în accepţiunea Consiliului Europei, are următoarea definiţie:

    „Peisajul este rezultatul multiplelor relaţii care există într-un timp dat între un individ sau o societate şi un spaţiu definit din punct de vedere topografic, al cărui aspect rezultă din acţiunea, în timp, a factorilor naturali şi umani şi din combinarea lor”.

  • Protecţia mediului, reprezintă totalitatea factorilor de mediu, implicând protecţia calităţii aerului, a apei, a solului în toate tipurile de peisaj, inclusiv în cele intens antropizate. În cadrul ei se individualizează o altă noţiune, conservarea naturii, care reprezintă acţiunile de ocrotire a ecosistemelor naturale şi a biodiversităţii.

Slide 6

Preocupări pentru studiul mediului geografic pe glob şi în România

  • Toţi marii specialişti ai gândirii geografice, începând cu Al. von Humboldt (1769 – 1859), care a introdus în geografie noţiunea de peisaj(Landschaft), conceput ca termen ştiinţific, pun în evidenţă, interdependenţa complexă a factorilor de mediu şi efectele acestora asupra distribuţiei spaţiale a comunităţilor vegetale.

  • Geografia mediului a dobândit un caracter mult mai bine conturat în secolul XX. De pildă, germanul Carl Troll a fost printre primii care a avansat conceptul de ecologie a peisajului (1938), pe care o defineşte ca o împărţire sistematică a unei regiuni geografice în cele mai mici unităţi spaţiale componente, din gruparea spaţială a căreia rezultă mozaicul landşaftic.

  • Continuatori ai ideilor şi cercetărilor lui C.Troll, au fost şi H. Leser şi Th. Mosimann, ca şi geografii germani E. Neef şi G. Haase.

  • În România, studiile de mediu au urmărit atât probleme teoretice cât şi modificările concrete rezultate ca urmare a activităţii antropice. Reprezentanţi recunoscuţi ai geografiei aplicative româneşti sunt Simion Mehedinţi, George Vâlsan, Vintilă Mihăilescu, care au avut în vedere permanent, în activitatea desfăşurată, importanţa interacţiunii dintre diversele componente ale mediului.

  • În a doua jumătate a secolului trecut, tot mai mulţi geografi români s-au angrenat în cercetări şi interpretări ale problematicii mediului. Spre exemplu, în anul 1969, Horia Grumăzescu, alături de colaboratorii săi, printre care Eugen Nedelcu, Cornelia Grumăzescu, Ana Popova-Cucu, a realizat o analiză foarte detaliată a biotopilor şi complexelor de biotopi din valea Dunării româneşti, punând în aplicare principiile geografului german C. Troll.

Slide 7

  • Alte contribuţii au fost aduse de profesorii: Vasile S. Cucu, Alexandru Roşu, Grigore Posea, I. Zăvoianu, P. Gâştescu, L. Badea, P. Tudoran, Gh. Măhăra, I. Stănescu, E. Vespremeanu, Dan Bălteanu, Irina Ungureanu ş.a.

  • Pe măsură ce ecologia, apărută iniţial ca ramură a biologiei, a beneficiat de o lărgire de preocupări a cercetătorilor din domeniu, unele contribuţii importante în probleme de mediu au fost aduse de cercetările unor specialişti, mai ales ale celor care au activat în domenii conexe. Dintre ei se remarcă E. Puşcaru-Soroceanu, N. Botnariuc, A. Vădineanu, I. Doniţă etc.

  • Protecţia mediului implică ample acţiuni interdisciplinare, angrenând, alături de geografi, specialişti din cele mai diferite domenii (biologi, hidrotehnicieni, silvicultori, chimişti, agronomi, geologi etc.).

Slide 8

Preocupări pentru protecţia mediului la nivel internaţional

În anul 1972 a avut loc, la Stockholm, în Suedia, Conferinţa Naţiunilor Unite cu privire la mediul înconjurător, care a adoptat o amplă rezoluţie referitoare la obligaţiile ce revin statelor participante cu privire la protecţia acestuia. Printre altele, articolele adoptate de Conferinţă fac referire la protecţia resurselor naturale ale Globului, combaterea poluării, transferul de ajutor financiar şi logistic între ţări etc.

  • În 1987, în cadrul Comisiei Internaţionale a Mediului şi Dezvoltării, era prezentat Raportul Brundtland, care evidenţia necesitatea corelării dezvoltării economice cu măsuri ferme de protecţie a mediului, pe baza principiului dezvoltării durabile.

  • În anul 1992 a avut loc Conferinţa mondială de la Rio de Janeirocu tema dezvoltării durabile, ale cărei obiective cuprinse în Agenda 21 au fost:

    Coordonate sociale şi economice:

    • combaterea sărăciei

    • schimbarea modelelor de consum

    • populaţia şi speranţa de viaţă

    • protecţia şi promovarea sănătăţii umane

    • aşezări umane trainice

    • adoptarea deciziilor pentru dezvoltarea durabilă.

Slide 9

Conservarea şi gospodărirea resurselor:

  • protecţia atmosferei

  • gospodărirea viabilă a terenurilor

  • combaterea despăduririlor combaterea deşertificării şi a secetei

  • dezvoltarea montană durabilă

  • dezvoltarea durabilă a agriculturii şi localităţilor rurale

  • conservarea diversităţii biologice

  • managementul biotehnologiilor

  • protecţia şi gospodărirea oceanelor

  • protecţia şi gospodărirea apelor dulci

  • utilizarea în siguranţă a produselor chimice toxice

  • gospodărirea deşeurilor periculoase

  • gospodărirea deşeurilor solide şi a apelor uzate orăşeneşti

  • gospodărirea deşeurilor radioactiveConsolidarea rolului principalelor grupuri sociale:

  • femeile şi dezvoltarea durabilă

  • copiii şi tineretul în cadrul dezvoltării durabile

  • consolidarea rolului populaţiilor indigene

  • parteneriatul cu organizaţii neguvernamentale

  • autorităţile locale

  • muncitori şi sindicate

  • comerţul şi industria

  • oamenii de ştiinţă şi tehnologiile

  • consolidarea rolului fermierilor

Slide 10

  • Concepte de implementare:

    • finanţarea dezvoltării durabile

    • transferul tehnologic

    • ştiinţa pentru dezvoltarea durabilă

    • educarea, instruirea şi conştientizarea publicului

    • crearea de competenţe pentru dezvoltarea durabilă

    • organizarea pentru acelaşi demers

    • legislaţia internaţională

    • informarea factorilor de decizie

    • instruirea studenţilor pe durata cursurilor asupra problemelor de mediu şi a dezvoltării durabile.

  • În anul 2002, la Johanesburg (Africa de Sud) s-a desfăşurat întâlnirea la vârf privind problematica dezvoltării durabile, unde au fost evidenţiate o serie de probleme actuale care constituie ameninţări grave la adresa bunăstării populaţiei şi dezvoltării economico-sociale.

Slide 11

Raporturi între societatea omenească şi mediu

Potenţialul natural al mediului

  • Relaţiile dintre societatea omenească şi mediul său de viaţă implică trei aspecte principale:

    - modul în care omul poate utiliza resursele naturale, diferenţiat în funcţie de potenţialul natural al mediului,

    - efectele unor condiţii de mediu asupra vieţii şi sănătăţii oamenilor şi

    - cele ale activităţilor antropice asupra mediului.

  • Potenţialul natural al mediului reprezintă capacitatea acestuia de a îndeplini anumite funcţii necesare dezvoltării socio-economice.

    Pentru evaluarea potenţialului natural se analizează caracteristicile tuturor componenţilor biotici şi în special abiotici, cu accent asupra aspectelor care favorizează sau, dimpotrivă, stânjenesc utilizarea sa în diferite scopuri. Printre elementele nefavorabile se numără: deficitul de umiditate, deficitul termic, relieful accidentat, unele proprietăţi nefavorabile ale solurilor, versanţi afectaţi de alunecări de teren etc.

    Potenţialul climatic

  • Reprezintă totalitatea condiţiilor climatice care influenţează activitatea umană - temperatură, umiditate, precipitaţii, vânturi, nebulozitate. Foarte importantă este valoarea insolaţiei, care are efecte asupra climei şi topoclimei, modificând temperatura, deplasarea maselor de aer şi umiditatea.

Slide 12

Potenţialul edafic

  • Solul constituie una dintre cele mai importante resurse naturale ale unei ţări, în acelaşi timp fiind mijloc de producţie, baza dezvoltării agriculturii (atât pentru culturile agricole, cât şi pentru vegetaţia pajiştilor naturale utilizate pentru creşterea animalelor), a silviculturii, dar şi suport al biodiversităţii şi al atractivităţii peisagistice, implicit al unor activităţi turistice şi recreative. În acest sens, putem vorbi de fertilitate, adică potenţialul productiv al solurilor.

  • Calităţile solului se modifică adesea ca urmare a utilizării antropice. Înlocuirea vegetaţiei de pădure cu una de pajişte duce, de obicei, la o mărire a rezervei de humus şi de substanţe nutritive, ca urmare a intensificării procesului de bioacumulare.

    De asemenea, în unele cazuri, poate duce şi la apariţia unui exces de umiditate în sol, întrucât scade pierderea de apă prin transpiraţie, arborii fiind mari consumatori de apă.

    • Distrugerea sau reducerea densităţii covorului vegetal determină o accentuare a eroziunii solurilor.

Slide 13

Efectele unor condiţii de mediu asupra vieţii şi sănătăţii oamenilor

  • Aprecierea calităţii mediului, din acest punct de vedere, se referă atât la factori permanenţi (calitatea necorespunzătoare a apei potabile, condiţii climatice dificile etc.), cât şi la riscul producerii unor evenimente cu acţiune distructivă (erupţii vulcanice, seisme, alunecări de teren şi scurgeri noroioase de mari proporţii, cicloane, tornade, inundaţii catastrofale, tsunami).

  • Ca şi alte organisme, omul are nevoie, pentru a supravieţui, de aer, apă şi hrană; în acelaşi timp, trebuie să se preocupe de factorii de mediu care îi pot influenţa negativ metabolismul, deci de buna desfăşurare a proceselor vitale.

  • Acţiunea factorilor de mediu poate fi limitativă, adaptativă sau declanşatoare (stimulativă). Orice factor poate deveni limitativ în anumite condiţii, atunci când valoarea sa este prea mică sau prea mare, împiedicând activitatea normală, iar la valori extreme având efect letal.

  • Adaptarea la mediu se referă la specii sau populaţii, dar include şi acomodarea cu anumite condiţii de mediu, care se poate realiza la nivel individual sau de grup (de exemplu, o scădere bruscă a temperaturii aerului la începutul toamnei produce un disconfort mult mai accentuat decât o temperatură mai scăzută în timpul iernii, când organismul deja s-a acomodat la condiţiile de mediu).

  • Aclimatizarea (de pildă, la temperaturi scăzute sau prea ridicate, la altitudine) este o formă de acomodare în care factorii de mediu acţionează în special asupra mecanismelor fiziologice, asupra metabolismului.

Slide 14

Efectele activităţii antropiceasupra mediului

Efectele negative ale activităţii antropice au luat dimensiuni critice în două situaţii:

- în regiuni cu condiţii extreme, ca tendinţe de aridare, regim torenţial al precipitaţiilor, versanţi puternic înclinaţi, soluri lipsite de coeziune, roci friabile;

- în zone unde cu o activitate antropică foarte intensă şi îndelungată care a dus la exploatarea excesivă a resurselor mediului, depăşind capacitatea sa de autoregenerare.

  • Degradarease referă la pierderea unor calităţi avute anterior; de exemplu:îndepărtarea parţială sau totală a stratului de sol ca urmare a eroziunii declanşate de lucrări agricole necorespunzătoare, fragmentarea suprafeţei terenului de o reţea de ogaşe şi ravene ca urmare a drumurilor în pantă pe roci friabile, a exploatărilor forestiere,acidificarea solului ca urmare a înlocuirii pădurilor de foioase cu plantaţii de conifere sau înmlăştinirea solului ca urmare a despăduririi. Este improprie folosirea termenului de degradare pentru terenuri care au în mod natural un potenţial scăzut, ca rezultat al unor factori naturali deficitari (neinfluenţaţi de om); în aceste cazuri este vorba de efectele negative ale unor factori naturali asupra calităţii mediului.

  • Intensitatea degradării nu este întotdeauna direct proporţională cu gradul de utilizare de către om a teritoriului respectiv. Există regiuniputernic antropizateîn care totuşi componentele mediului natural se află într-un echilibru relativ stabil, iar potenţialul productiv se menţine ridicat (exemplu, peisajul rural din Marea Britanie, multe regiuni ale Europei centrale şi occidentale). În schimb,terenurile exploatate iraţional, chiar de o populaţie relativ puţin numeroasă, pot să provoace o degradare foarte accentuată a mediului natural. În funcţie de potenţialul de acest tip, mai ales de stabilitatea terenurilor, acţiuni de acest gen pot duce la rezultate diferite.

Slide 15

Tipuri de acţiuni

În general, se au în vedere următoarele categorii de acţiuni:

  • înlocuirea biocenozelor naturale cu asociaţii secundare sau cultivate, cu productivitate mai ridicată sau care acoperă în măsură mai mare nevoile societăţii omeneşti, fără a modifica substanţial potenţialul ecologic; dacă acţiunea antropică încetează, terenurile fiind abandonate, în timp se revine la vegetaţia anterioară;

  • acţiuni de ameliorare a condiţiilor de mediu (modificarea bilanţului hidric prin corectarea fie a deficitului, fie a excesului de umiditate, ridicarea fertilităţii solurilor prin sporirea rezervei de substanţe nutritive şi ameliorarea structurii etc.); în general necesită acţiuni iniţiale laborioase şi o continuă întreţinere a lucrărilor, altfel procesele naturale tind să readucă terenurile la situaţia iniţială (de pildă, prin colmatarea canalelor de desecare);

  • acţiuni care au dus la degradare (defrişarea iraţională a pădurilor şi a tufărişurilor subalpine, pe terenuri neadecvate, culturi agricole cu o agrotehnică neadecvată, pe suprafeţe cu rezistenţă scăzută, irigaţii executate sau întreţinute necorespunzător, păşunat excesiv, exploatări miniere la zi, circulaţia dezordonată pe terenuri în pantă, poluarea mediului etc.);

  • acţiuni de ameliorare a terenurilordegradate şi de reconstrucţie ecologică; deseori nu se mai poate reveni la starea iniţială, dar se împiedică avansarea proceselor de degradare.

  • acţiuni care determinăo artificializare totală a mediului (aglomerări urbane, platforme industriale, amenajări recreative).

Slide 16

  • Consecinţele degradării mediului constau în:

  • scăderea potenţialului productival ecosistemelor, manifestată prin reducerea producţiei de biomasă şi a calităţii acesteia, a fertilităţii solului sau chiar distrugerea sa parţială sau totală, fragmentarea suprafeţei topografice, modificarea regimului hidric, care duce fie la exces, fie la deficit de umiditate, sau determină oscilaţii sezoniere mari;

  • favorizarea producerii unor fenomene negative, uneori chiar cu efecte catastrofale, care afectează terenurile pe care omul a acţionat direct, dar deseori şi în regiunile învecinate, uneori până la distanţe mari. Dintre acestea se remarcă:

  • modificări ale regimului scurgerii, duce la o lipsă de apă în unele perioade ale anului sau, dimpotrivă, la scurgerea bruscă pe versanţi a apei provenită din precipitaţii, ceea ce determină la rândul ei amplificarea undelor de viitură (fenomen legat de reducerea capacităţii de intercepţie, infiltrare şi înmagazinare a apei în sol pe terenurile unde covorul vegetal şi învelişul de sol au fost puternic degradate);

  • creşterea debitului solid (a cantităţii de material transportat de râuri şi de cursurile temporare de apă) şi a materialului transportat de vânt, elemente care apoi se depun în aval, perturbând scurgerea sau ducând la colmatarea lacurilor de acumulare;

  • accentuarea eroziunii regresive, care poate afecta versanţii bine împăduriţi sau cu vegetaţie ierboasă bine dezvoltată, distrugând şi terenurile respective (de exemplu, datorită defrişării părţii inferioare a versantului, sau transformării unor drumuri forestiere abandonate în ogaşe);

  • reactivarea alunecărilor de teren datorită supraumectării (prin înlăturarea vegetaţiei lemnoase care consumă cantităţi mari de apă), supraîncărcării cu construcţii grele sau datorită secţionării bazei versantului;

  • deteriorarea condiţiilor de viaţă ale omului datorită poluării, deşertificării, accentuării fenomenelor de risc (inundaţii, alunecări de teren, avalanşe), etc.

Slide 17

Acţiunea omului asupra covorului vegetal

  • Vegetaţia naturală a fost tot mai mult supusă unor presiuni care în timp au dus la transformări importante ale structurii şi metabolismului. Acest lucru s-a realizat atât prin acţiuni directe (incendieri, defrişări etc.), cât şi indirect, prin intermediul animalelor domestice care, crescute în număr tot mai mare şi în grupuri compacte, exercită, prin păşunat, o presiune mult mai mare asupra covorului vegetal decât ierbivorele sălbatice.

  • De asemenea, exploatarea excesivă şi dezordonată a lemnului şi a altor resurse vegetale, pentru diverse utilizări, a avut efecte profunde, ducând adesea la degradarea covorului vegetal.

    Efecte ale presiunii antropice asupra pădurilor

    Ponderea pădurilor în regiunile de dealuri joase şi de câmpie a scăzut foarte mult, ele apărând acum de obicei ca mici petice izolate înconjurate de agro-ecosisteme.

    Compoziţia floristică şi structura sa sunt puternic modificate (prin exploatări neregulate, păşunat forestier, plantaţii cu alte specii decât cele autohtone etc.), ceea ce, pe lângă reducerea biodiversităţii, a dus şi la scăderea rezistenţei faţă de factorii climatici dăunători (stres climatic, atacuri ale insectelor, poluare generală şi locală ş.a.). În aceste condiţii, fenomenele de uscare a pădurii au luat pe alocuri o amploare alarmantă.

Slide 18

La noi în ţară, printre cele mai afectate specii se numără stejarul şi gorunul, timp în care cerul se află într-un proces de expansiune.

Zăvoaielealcătuite din esenţe moi (salcie, răchită, plop alb) s-au restrâns foarte mult, ca urmare a modificărilor profunde suferite de luncile râurilor, prin lucrări de îndiguire şi desecare, utilizare agricolă şi pentru circulaţie, balastiere, depozitarea deşeurilor etc. Acest fapt a dus şi la restrângerea faunei de luncă.

Pădurile de munte, la rândul lor, deşi se desfăşoară pe suprafeţe mult mai întinse, au suferit modificări substanţiale. Prin exploatarea preferenţială a lemnului de brad, unele făgeto-brădete s-au transformat în făgete pure (fenomen semnalat mai ales în munţii de la vest de Olt). Tisa, frecventă în trecut în pădurile de amestec de fag cu conifere, a devenit o raritate, fiind pe de o parte căutată pentru lemnul său de bună calitate, iar pe de alta, exemplarele tinere au fost distruse de ciobani, fiind toxice.

 Ca urmare a exploatărilor prin tăieri masive, s-au format arborete echiene, cu un singur strat dominant de arbori cu aceeaşi vârstă şi cu aproximativ aceeaşi înălţime (prin monotipizarea pădurii). Exploatările necontrolate au dus la eliminarea bradului sau a tisei de pe multe suprafeţe, iar uneori a paltinului, a frasinului sau a cireşului păsăresc. În trecut, pinul negru a fost exploatat intens pentru obţinerea gudronului (aşa-numitul catran), prin distilare uscată.

 În urma păşunatului forestier s-au individualizat arborete poienite sau cu sol puternic erodat.

Slide 19

  • Actualmente, în Uniunea Europeană se duce o politică susţinută de regenerare a fondului forestier, prin împădurirea unor terenuri folosite în trecut ca păşuni şi chiar ca ogoare, îndeosebi cele cu randament agricol scăzut, aflate în pericol de depreciere, dar şi cele din ţinuturi izolate sau cu potenţial turistic sau recreativ ridicat.

  • Vegetaţia lemnoasăse extinde şi prin reconstrucţia ecologică a unor terenuri afectate anterior de activităţi industriale (îndeosebi exploatări miniere, prin decopertare). Astfel, din 1992 până în 2000, în UE s-au realizat împăduriri pe cca. 1 milion ha, măsuri sprijinite activ prin finanţări de la bugetul comunitar.

    Plantaţiile forestiere

  • În secolul al XIX-lea şi prima parte a celui următor, s-a urmărit extinderea unor speciiconsiderate valoroase şi în afara arealului lor natural. Îndeosebi molidul a fost plantat pe locul pădurilor de foioase exploatate.

  • În multe locuri s-a creat impresia existenţei unor inversiuni de vegetaţie (molid la baza pantei, unde pădurile au fost mai puternic afectate de activitatea antropică, specie urmată de arborete de amestec sau chiar de păduri de fag amplasate mai sus, pe versanţi).

  • Într-o anumită perioadă a fost cultivat duglasul, o specie de conifer american considerată rapid crescătoare, dar rezultatele n-au confirmat aşteptările. La momentul actual se tinde spre impunerea esenţelor autohtone, ţinându-se seama chiar de soiuri sau „provenienţe”, adică se urmăreşte ca seminţele să provină de la arbori crescuţi în condiţii climatice şi de sol similare cu cele din locul plantării puieţilor.

Slide 20

Dinamica suprafeţelor principalelor ecosisteme terestre în ultimele trei secole

Slide 21

Printre cele mai importante lucrări de împădurire din sec. XIX lea se numără:

  • însămânţarea în Dobrogea în anul 1886, în scopul împăduririi, a 22 de perimetre, totalizând 161 ha;

  • fixarea nisipurilor din Oltenia prin plantarea salcâmului pe o suprafaţă de cca. 1750 ha la Piscu-Tunari şi cca. 750 ha la Ciuperceni, între anii 1884 şi 1895;

  • împădurirea cu salcâm, în intervalul 1890 – 1895, a suprafeţei de 3850 ha pe terenuri ale statului în fostele judeţe Ialomiţa şi Brăila

  • împădurirea, în anul 1893, a nisipurilor de la Iveşti din fostul judeţ Tecuci

    Evoluţia suprafeţelor fondului forestier românesc, în perioada 1960-2003 (mii ha)

Slide 22

Modificări ale vegetaţiei ierboase

Asociaţiile cu caracter primar din stepă au fost afectate încă din vechi timpuri de păşunatul moderat. Situaţia s-a schimbat radical în sec. XX, când în urma unor împroprietăriri în masă densitatea populaţiei a crescut şi culturile agricole s-au extins rapid. Micile izlazuri care s-au mai păstrat au o vegetaţie extrem de degradată, datorită suprasolicitării; asociaţiile de colilie şi negară au dispărut aproape total.

  • Păiuşul de stepă se mai păstrează în unele locuri, dar multe dintre speciile însoţitoare au dispărut. Mai bine reprezentate sunt specii foarte rezistente la degradare, ca bărboasa şi firuţa cu bulbi.

  • Pajiştile naturale secundare(formate în locul pădurilor şi tufărişurilor subalpine defrişate) au fost puternic afectate de activitatea pastorală.

  • Păşunatul moderat nu are, în general, efecte nefavorabile pe terenuri cu stabilitate mare, însă utilizarea unor suprafeţe cu pantă mare sau substrat friabil, ori supraîncărcarea cu animale a pajiştilor, au dus în timp la degradarea lor pe suprafeţe întinse, atât datorită distrugerii directe a plantelor, cât şi ca urmare a bătătoririi sau erodării solului.

  • Numeroasele poteci de vite care se creează pe versanţii intens păşunaţi constituie căi de pătrundere a eroziunii, care pot duce în timp la distrugerea solului de pe întregul versant.

  • Noţiunea de pajişte degradată are o accepţiune foarte largă: cuprinde atât ideea de reducere a biodiversităţii, cât şi pe cea de scădere a calităţii furajere şi de diminuare a capacităţii de protecţie a solului împotriva agresivităţii pluviale.

Slide 23

  • Utilizarea intensivă a pajiştilor, bazată pe acţiuni complexe de ameliorare, conduce la reducerea biodiversităţii. Astfel, în Europa Occidentală fâneţele cu compoziţie bogată şi diversă au fost în mare măsură înlocuite cu asociaţii vegetale mai productive, dar mai sărace în specii, multe dintre plantele existente în trecut în acele locuri fiind acum pe lista celor ameninţate cu dispariţia (sunt specii de fâneţe umede, pajişti xerice, lande care erau favorizate de o activitate antropică moderată, dar nu suportă actuala utilizare intensivă).

  • Exemplificativ, datorită utilizării îngrăşă­mintelor, plantele oligotrofe sunt în regres, iarOrhidaceele sunt deosebit de sensibile la acţiunile de ameliorare, majoritatea fiind acum pe listele roşii din ţările Europei de Vest şi Centrale.

    Modificări ale lumii animale

  • Acţiunea antropică asupra faunei este foarte variată ca intensitate şi mod de manifestare. Totuşi, în linii mari se constată două categorii de efecte, în mare parte complementare:

    -.pe de o parte, restrângerea arealelor, scăderea efectivelor(deci a densităţii unor populaţii) şi, în cazuri extreme, dispariţia unor specii. Aceste efecte pot fi determinate de acţiuni directe asupra faunei (prin vânătoare, pescuit, otrăvire sau distrugerea prin alte metode a unor specii considerate dăunătoare), sau pot fi provocate indirect, prin modificarea condiţiilor de mediu (defrişări, desţeleniri, desecări etc., ceea ce se reflectă asupra faunei fie prin distrugerea habitatelor caracteristice, fie prin limitarea surselor de hrană), ori prin concurenţa exercitată de animalele domestice sau de unele specii de animale sălbatice introduse de om în noi teritorii;

Slide 24

  • -pe de altă parte, se constată extinderea sau deplasarea arealelor unor specii, ca urmare a colonizării intenţionate sau a introducerii accidentale în noi areale cu condiţii favorabile, sau datorită extinderii spontane, ca o consecinţă a modificării antropice a peisajului, ce poate crea habitate favorabile sau noi surse de hrană pentru speciile respective.

  • În contextul distrugerii masive a pădurilor, asistăm la modificări semnificative, chiar radicale uneori, ale ambianţei ecologice. Pentru animalele şi plantele care au supravieţuit printr-o lungă perioadă de adaptare, începe din nou o eră foarte dificilă. Astfel, cele care s-au obişnuit cu noul mediu, supravieţuiesc, iar cele care nu se pot adapta noilor condiţii vor dispărea.

  • Referitor la speciile biologice ale pădurilor intertropicale umede, se constată că defrişările masive au dus la pierderea a peste 200 de specii de animale şi a 200.000 specii de plante. Dacă acest fenomen va continua în acelaşi ritm, în cel mai scurt timp 10% din plante şi 20% din animale vor dispărea definitiv de pe suprafaţa Globului.

    Specii dispărute din fauna Globului

  • Unele specii au dispărut încă din neolitic sau din antichitate, fiind cunoscute doar datorită resturilor fosile. Ritmul de dispariţie a unor specii s-a accentuat foarte mult în epoca modernă.

    Printre numeroasele cazuri se remarcă şi câteva mamifere mari:

    Bourul, larg răspândit în pădurile de deal şi de câmpie din Europa, se estimează că a dispărut din România în secolul XV, iar de pe continent în secolul XVII (ultimul exemplar fiind semnalat în anul 1627), ca urmare a vânării lui, dar şi din cauza fărâmiţării continue a pădurilor.

Slide 25

Tarpanul(calul sălbatic est-european), răspândit la începutul cuaternarului, a dispărut total în secolul XIX (ultimul exemplar cunoscut a fost semnalat în anul 1866).

Vaca de mare a lui Steller, înrudită cu focile, dar de dimensiuni mai mari (atingând 8-9 m lungime şi 4.800 kg), trăia în grupuri mari de-a lungul ţărmurilor nordice ale Siberiei, în Strâmtoarea Bering şi în Insulele Aleutine. Aceste animale inofensive, greoaie şi lipsite de apărare, au fost distruse de expediţiile balenierelor europene (ultimele exemplare au fost semnalate în anul 1780).

Dintre păsări, alca nezburătoare, de mărimea unei gâşte, trăia la începutul sec. XIX în Islanda, Insulele Feröe, Orkney şi New Faukland. A fost intens vânată pentru carne. Pasărea Moa a dispărut din Noua Zeelandă după ce aici s-a stabilit populaţia maori.

Pasărea rock a dispărut din Madagascar prin anul 1650. Pasărea dodo sau drontul, de mărimea unui curcan, trăia în comunităţi largi în Insula Mauritius; a dispărut în anul 1673 (fragmente de schelet se mai păstrează în muzee din Londra, Paris, Praga).

 Două specii înrudite cu drontul, solitarul din Insulele Réunion şi solitarul din Insula Rodriguez,au dispărut şi ele în secolul XVIII-lea.

Slide 26

Specii care şi-au restrâns mult arealul şi efectivele

Unele specii de animale, deşi nu au dispărut complet, supravieţuiesc în prezent numai datorită măsurilor de protecţie, care au ajutat uneori chiar la redresarea efectivelor. Multe sunt ameninţate cu dispariţia, datorită restrângerii drastice a habitatelor ce le sunt favorabile, lipsei hranei adecvate, ca urmare a braconajului sau a poluării mediului.

Zimbrul - trăia încă în evul mediu prin toate pădurile mari din Europa centrală şi Rusia nord-vestică. Pe vremea lui Dimitrie Cantemir zimbrul se mai întâlnea încă în codrii Moldovei, în locuri mai retrase; în Transilvania el a rezistat până în secolul XIX, ultima menţiune privind vânarea unui zimbru fiind datată în anul 1852 (în Carpaţii Orientali, la izvoarele Ţibăului).

Cartea de Pedigree a Zimbrului European, din 1997, arată că există animale captive în 185 de locaţii, deşi cca. 36 - mai mult grădini zoologice - posedă câte un exemplar. Numărul cirezilor captive de mai mult de zece indivizi este de doar 19, din care cele mai multe sunt în Germania (5) şi Polonia (4).

- 1096 zimbri trăiau în captivitate în anul 1997 (aprox. 37,5% din întreaga populaţie de zimbri a Lumii).

- Cirezile libere atestă existenţa a 1829 de animale (62,5% din populaţia totală, de 2.925 zimbri). Cele 33 de cirezi sălbatice se găsesc în 5 state: Ucraina – 10 populaţii cu un total de 659; Polonia – 5 populaţii (537); Belarus – 7 (376); Rusia – 10 (236); Lituania – o populaţie formată din 21 exemplare. Dimensiunea populaţiei din Polonia a fost menţinută între 600-700 indivizi în perioada de 10 ani dintre 1988-1997. Dintre acestea, 25% se află în captivitate şi 75% în libertate.

Slide 27

În România, iniţiativa refacerii acestui fond faunistic preţios al pădurilor din Munţii Carpaţi, ce adăposteau odinioară numeroase turme, a început acum 48 de ani când, la 12 noiembrie 1958, o pereche de zimbri a fost adusă din Polonia în pădurea Slivuţ - Haţeg, judeţul Hunedoara. În prezent, zimbrul european se găseşte doar în captivitate, şi anume în 3 rezervaţii aparţinând Direcţiilor Silvice (Vânători - Neamţ, Haţeg - Slivuţ şi Neagra - Bucşani). De asemenea, se găsesc şi la Grădina Zoologică din Târgovişte şi în cea din Bucureşti.

Antilopa saiga, care în trecut se întâlnea frecvent în stepele eurasiatice, a fost puternic afectată de utilizarea pastorală şi apoi agricolă a acestora, ajungând în pragul dispariţiei; a dispărut total din România, dar datorită protecţiei impuse, efectivele s-au redresat în oarecare măsură în stepele ruse de la est de Volga, în Altay şi în Kazahstan.

Castorul european a fost puternic afectat atât de vânarea pentru blană, cât şi de restrângerea habitatelor favorabile, o dată cu modificarea intensă a luncilor râurilor şi altor zone inundabile. În trecut era larg răspândit în România, unde era cunoscut sub numele de breb.

Castorul a fost reintrodus în locuri cu zăvoaie de salcie bine dezvoltate, compacte, de pe cursul superior al Oltului, pe o lungime de 80 km, cu o distanţă minimă de 2 km între locurile de lansare (în sectoarele Sf. Gheorghe, Măieruş, Augustin): în noiembrie 1998 au fost eliberate 8 exemplare, provenite din Germania (Bavaria), iar în 1999, încă 19 exemplare. Cei mai mulţi castori au rămas în apropierea locurilor unde au fost eliberaţi, dar unii au migrat în aval sau amonte, precum şi pe afluenţi, ajungând să ocupe cca. 100 km depărtare de râu.

Marmota alpină (întâlnită în Alpi şi în Carpaţii Nordici) a existat în trecut şi în Carpaţii Româneşti, unde ar fi fost distrusă în special de câinii ciobăneşti. Recent a fost reintrodusă în unele masive carpatice (Munţii Rodnei, Retezat etc.).

Slide 28

Dintre păsări, foarte periclitate sunt marile răpitoare, de zi şi de noapte. De exemplu: vulturul bărbos sau zăganul, vulturul pleşuv negru, vulturul pleşuv sur, dropia (care a fost vânată excesiv, dar cauza principală a dispariţiei ei o constituie extinderea terenurilor agricole şi distrugerea haturilor sau tufărişurilor în care îşi găsea adăpost), cocoşul de mesteacănetc.

 Multe specii din pădurile tropicale sunt periclitate datorită distrugerii habitatelor lor şi vânării excesive: rinocerul sau tigrul sunt vânaţi intens de braconieri; maimuţele antropoidesunt puternic ameninţate, deşi se fac eforturi intense pentru salvarea lor.

Fauna acvatică a fost profund afectată atât de lucrările hidrotehnice şi de poluarea apelor: lostriţa, sturionii, pescuiţi excesiv (adesea de braconieri), înregistrează un regres continuu.

Populaţiile naturale de sturioni din România se află în declin, fapt pentru care la nivel regional s-a propus pentru ţara noastră o cotă de captură, în 2006, cu 30% mai mică decât în 2005, În 2005, României i-a fost alocată, prin Secretariatul de la Geneva, o cotă de captură de 40.325 kg sturion şi obţinerea unei cantităţi de 3.456 kg icre negre. Conform guvernatorului ARBDD, până la finele lunii septembrie 2005 s-a realizat la cota de pescuit un procent de 29,44%, iar la cea de icre negre 21,5%.

 Foarte afectată este şi fauna din mări şi oceane, atât datorită pescuitului excesiv, cât şi din cauza poluării.

Biodiversitatea s-a redus deja drastic în mările închise, puternic poluate, ca Marea Japoniei, Marea Baltică, Marea Neagră. Formaţiunile de corali, care ocupă în total cca. 600.000 km2, se întâlnesc în mările tropicale şi subtropicale. Sunt periclitaţi din cauza poluării apelor marine şi de depunerea de sedimente provenite de pe uscat (datorită defrişărilor de mare amploare). Se consideră că deja 10% dintre recifele de corali au fost distruse ireversibil.

Slide 29

Broaştele ţestoase marineîşi depun ouăle pe anumite plaje din zona caldă a Globului; acum însă acestea sunt adesea dezgropate şi consumate de localnici. Ele mai sunt vânate pentru carne, iar în trecut (înainte de apariţia industriei maselor plastice) erau căutate şi pentru carapacea lor (baga), din care se confecţionau diferite obiecte.

 Dintre speciile care fuseseră în prag de dispariţie, dar care în prezent beneficiază de protecţie elaborată, se numără balenele. Vânate intens în perioadele anterioare, când balenierele străbăteau toate mările şi oceanele Pământului în căutarea lor, acum sunt protejate prin convenţii internaţionale.

Alte specii:

Bizonuldin preriile nord-americane a fost vânat până aproape de dispariţie şi, în acelaşi timp, vechiul lui habitat a fost înlocuit cu întinse culturi agricole, totuşi s-a reuşit salvarea lui de la dispariţie, în prezent fiind ocrotit în mai multe rezervaţii şi parcuri naturale.

Boul moscat, locuitor al Arcticii, vânat intens de eschimoşi, se mai păstrase doar în puţine locuri; a fost reintrodus în rezervaţii din Canada şi Alaska.

Elefantul african, vânat încă din antichitate în special pentru fildeş, este astăzi protejat în marile parcuri africane, totuşi, constituie încă ţinta atacurilor braconierilor;

Elefantul asiatic, este periclitat îndeosebi prin restrângerea habitatelor (ambele specii intră în conflict cu localnicii, deoarece în căutare de hrană devastează adesea culturile agricole).

 Arealul leului, la rândul său,s-a restrâns foarte mult, dar în marile parcuri naţionale din Africa efectivele s-au refăcut foarte bine.

Capra ibex, din Alpi, a fost puternic afectată negativ, dar în prezent este ocrotită cu succese remarcabile.

Slide 30

Capra neagrăa dispărut din Carpaţii Orientali în prima parte a secolului XX; ulterior, cu mari eforturi, s-a reuşit repopularea Munţilor Rodnei (zonă în prezent din nou foarte periclitată, din cauza braconajului), Ceahlău şi Ciucaş.

  • Cu toate acestea, în România se păstrează bine unele specii ca ursul brun, râsul, lupul, care sunt în restrângere sau dispărute în alte părţi ale Europei, de aceea ţara noastră este inclusă într-un program european de protecţie a marilor carnivore.

    Extinderi de areale

    Pot fi de două tipuri:

    Spontane, datorate noilor condiţii de mediu sau surselor de hrană legate de modificarea antropică a mediului. Unele animale şi-au extins arealele şi şi-au sporit efectivele, întrucât reuşesc să supravieţuiască într-un mediu până la puternic antropizat, pe ogoare, în vii, livezi, grădini şi chiar în interiorul localităţilor - în parcuri, spaţii verzi, sub streşine, pe acoperişuri, în poduri, beciuri, clopotniţe etc.

  • Exemple: vrăbiile, guguştiucul, pescăruşul, cioara, inăriţa,lăstunii etc.

  • Dintre mamifere exemplificăm: şacalul auriu, şoarecele de casă şi şobolanul.

    Introduceri accidentale sau intenţionate. Diverse specii de animale, peşti şi insecte au fost colonizate în unele areale, de unde şi-au extins apoi spontan teritoriul, uneori neaşteptat de mult. De multe ori, în ţările unde sunt introduse intenţionat sau accidental noi specii, nu există factori naturali de control, spre deosebire de zonele de unde provin acestea, unde în decursul timpului s-a realizat un echilibru trofic.

  • Exemple: pisicile de casă sălbăticite, mangusta, fazanul, bizamul, câinele enot, cerbul lopătar, papagalul de vizuină, muflonul,păstrăvul curcubeu, coregonul, crapul fitofag (chinezesc), gândacul de Colorado etc.

Slide 31

Modificări ale reţelei hidrografice

  • Suprafeţe întinse ale uscatului prezintă diverse caracteristici defavorabile pentru interesele economice şi chiar pentru viaţa şi sănătatea omului, din cauza regimului hidric necorespunzător (exces sau, dimpotrivă, deficit de umiditate sau neuniformităţi foarte mari ale regimului hidrologic de la un sezon la altul, cu creşteri bruşte de debit ce produc uneori inundaţii catastrofale).

  • Printre cele mai importante forme de intervenţie antropică se numără:

    Realizarea de prize de apădin pânza freatică şi de adâncime (de la cele mai simple fântâni, până la foraje de mare adâncime). În prezent, sistemele complexe de foraje şi de aducţiuni asigură alimentarea cu apă a localităţilor, însă prelucrarea în exces a apei poate determina coborârea nivelului pânzei freatice, scăderea şi, uneori, chiar epuizarea rezervelor de apă.

    Regularizarea cursurilor de apă, prin tăierea meandrelor, canalizarea albiei, diguri laterale care să prevină inundarea periodică a luncilor etc.

    Construcţia debaraje şi lacuri antropice modifică semnificativ caracteristicile mediului, influenţând topoclimatul proceselor de versant prin supraumectare; determină scăderea debitului în aval de barajul construit sau, dimpotrivă, creşterea importantă a debitului în aval de locul unde este evacuată apa ce a fost utilizată în hidrocentrale.

    Transferul de apă între bazinele hidrografice, cu scopul de obţinere a unui debit mai mare pentru punerea în funcţiune a hidrocentralelor sau dirijarea apelor din arii cu precipitaţii abundente spre locurile cu deficit de umiditate.

Slide 32

Corectarea excesului de umiditate se face prin desecarea mlaştinilor şi a altor zone umede, îndiguiri, crearea de poldere (ca cele din Olanda). Desecări de mare amploare s-au realizat şi în câmpia germano-poloneză, în câmpia rusă, iar în câmpia banato-crişană din ţara noastră s-au realizat lucrări de desecare pe o suprafaţă de cca. 850.000 ha şi astfel s-a creat o reţea densă de canale, în lungime totală de aprox. 11.000 km;

- lucrările de asanare, canalizarea râurilor şi construirea de canale au început în anul 1774, fiind continuate în etape până în perioada 1960-1970.

- îndiguirile au avut şi efecte negative, periclitând în mare măsură vegetaţia şi fauna de lunci umede. Uneori au apărut şi procese de sărăturare a solului.

Construirea de canale care leagă între ele diverse cursuri de apă şi chiar mări sau oceane, cum sunt: sistemul Rin - Main - Dunăre, Canalul Suez, Canalul Panama. În unele cazuri, aceste tipuri de canale au favorizat migrarea unor specii dintr-un bazin hidrografic în altul, uneori provocând grave dezechilibre.

Coborârea sau ridicarea nivelului apei freatice,ca urmare a prizelor de apă, irigaţiilor, îndiguirii etc. În multe regiuni cu umiditate deficitară, folosirea apei freatice pentru irigaţii determină coborârea nivelului freatic şi chiar diminuarea drastică a rezervelor de apă (de pildă, în câmpiile din nordul Chinei, în regiunea Pundjab din Pakistan, în Iran, Yemen etc.), ceea ce poate avea ca şi consecinţă secarea fântânilor şi diminuarea prizelor de apă care alimentează aşezările omeneşti din regiune.

Dispariţia unor elemente ale reţelei hidrografice. Datorită amenajărilor urbane, unele mici cursuri de apă au dispărut complet, de exemplu - în Bucureşti, pârâul Bucureştioara; unele lacuri au dispărut ca urmare a acţiunilor de desecare, cum s-a întâmplat în Câmpia Banatului, unde existau în trecut numeroase mlaştini, lacuri şi bălţi, dar şi alte asemenea elemente hidrografice au dispărut ca urmare a aceloraşi acţiuni (în Lunca Dunării).

Canalizarea apei din oraşe, amenajările pentru scurgerea apei din localităţi situate pe terenuri în pantă, din livezi sistematice etc., modifică la rândul lor raportul dintre infiltraţie şi scurgere şi direcţiile pe care se produce scurgerea în suprafaţă.

Slide 33

Efectele activităţii antropice asupra solului. Degradarea terenurilor

  • Acţiunile antropice s-au realizat atât direct, prin lucrări agricole sau de altă natură şi acţiuni pedo-ameliorative, cât şi indirect, prin modificarea regimului hidric sau a covorului vegetal. Unele dintre acestea au avut ca efect ameliorarea solurilor, iar altele degradarea lor.

  • Acţiuni ameliorative. S-au făcut direct prin acţiuni de ameliorare a calităţii (compoziţie, structură, regim hidric etc.), prin dispersarea pe sol de îngrăşăminte naturale organice (gunoi de grajd, frunze moarte etc.) şi minerale (cenuşă, ca supliment de elemente nutritive), ori prin aport de îngrăşăminte chimice.

  • Indirect, solurile pot fi ameliorate prin târlire moderată şi prin cultivarea de plante fixatoare de azot, ca diverse leguminoase (de obicei, în cadrul rotaţiei culturilor). Pentru ameliorarea regimului hidric se fac desecări, rectificări de cursuri etc. sau, dimpotrivă, irigaţii.

    - Multe dintre solurile utilizate agricol în Europa au beneficiat, pe parcursul timpului, de astfel de acţiuni, ceea ce a dus la creşterea fertilităţii lor.

  • Degradarea solului. O serie de acţiuni antropice au determinat degradarea, uneori foarte avansată, a solurilor. Printre aceste acţiuni se numără:

    - cultivarea terenurilor în pantă, mai ales când aratul se face în lungul pantei (perpendicular pe curbele de nivel) şi se cultivă plante anuale prăşitoare (porumb, cartofi);

Slide 34

  • desţelenirea în vederea cultivăriiunor terenuri expuse fenomenului de deflaţie;

  • pe suprafeţele plane, aratul cu unelte mecanice grele şi la aceeaşi adâncime, ani la rând, a dus în timp la formarea unui strat compact, cu structură distrusă, numit talpa plugului sau hardpan. Acesta împiedică dezvoltarea normală a rădăcinilor şi dereglează circulaţia apei în sol;

  • recoltarea plantelor cultivate şi a tuturor resturilor (paie, coceni), ca şi păşunatul excesiv, coduc la pierderea treptată din ecosistem a substanţelor nutritive încorporate în plante, deci la sărăcirea continuă a solurilor în humus;

  • irigaţiilepracticate în mod neadecvat, care pot provoca, în funcţie de condiţii, gleizarea solului (ca urmare a ridicării nivelului freatic) sau sărăturarealui (în urma evaporării apei încărcate cu săruri);

  • târlirea excesivă (care a dus la o îmbogăţire excesivă în substanţe azotoase, până la nivelul când concentraţia acestora este toxică pentru majoritatea plantelor, permiţând doar dezvoltarea unor buruieni nitrofile);

  • utilizarea în exces a îngrăşămintelor chimice potasice;

  • defrişarea pădurilor, urmată de lucrări agricole neadecvate sau de păşunat excesiv, determină erodarea solurilor, uneori până la îndepărtarea totală a orizontului A sau chiar a întregului strat de sol şi, parţial sau total, a scoarţei de alterare, roca de bază rămânând expusă la zi.

Slide 35

Xerofitizarea

  • Presiunea antropică legată de utilizarea intensă a terenurilor s-a manifestat şi prin scăderea capacităţii de a reţine apa în ecosistem (datorită înlocuirii vegetaţiei iniţiale complexe cu asociaţii cu structură simplificată, erodării sau bătătoririi solului etc.

  • Termenul provine de la cuvintele greceşti xeros = dur, arid, uscat şi phyton = plantă şi reprezintă procesul de pătrundere în compoziţia floristică a unor asociaţii vegetale a speciilor xerofile în regiuni unde anterior vegetaţia avea caracter mezoxerofil sau chiar mezofil.

  • Principaleleacţiuni antropice care provoacă aceste fenomene sunt:

    - distrugerea pădurilor şi a vegetaţiei primare de stepă, de natură să ducă la dispariţia efectelor de moderare a oscilaţiilor termice, de reducere a insolaţiei, de regularizare a regimului hidric şi de menţinere a calităţii solurilor pe care le are vegetaţia naturală;

    - păşunatul excesiv, urmat de bătătorirea sau erodarea solului, care provoacă modificarea compoziţiei floristice a păşunilor şi a pădurilor păşunate, distrugerea continuităţii covorului vegetal, reducerea capaci­tăţii de reţinere a apei în sol;

    - aratul sau alte lucrări agricole pe terenuri în pantă, pe substrat friabil, care au avut ca urmare, în multe cazuri, distrugerea totală a stratului de sol sau îndepărtarea orizontului A, cu proprietăţi favorabile, lăsând la zi orizonturi mai puţin pretabile conservării vieţii plantelor şi cu capacitate scăzută de reţinere a apei;

    - lucrări de nivelare a terenurilor nisipoase (cu dune) sau a versanţilor afectaţi de alunecări de teren, ceea ce a dus la distrugerea orizontului subţire de sol fertil şi amestecarea acestuia cu roca subiacentă, cu proprietăţi nefavorabile, cu permeabilitate ridicată;

    - degradarea solului, în urma unor lucrări de amenajare prost concepute;

    - exploatarea solului cu utilaje grele, asociată cu folosirea diverselor substanţe chimice specifice (pesticide, îngrăşăminte);

    - lucrări de desecare, îndiguire, regularizare a râurilor, ce au provocat coborârea pânzei freatice şi restrângerea zonelor umede (de pildă, în Lunca Dunării, câmpia banato-crişană).

Slide 36

Deşertificarea

  • Este un termen folosit acum într-o accepţiune foarte largă, incluzând nu numai extinderea deşerturilor propriu-zise, ci şi degra­darea solurilor în zonele aride, semi­aride şi subhumide, datorită mai multor factori, printre care se numără variaţiile climatice şi activitatea umană.

  • Este un proces de reducere a potenţialului bioproductiv al terenurilor, cu preponderenţă din cauza suprasolicitării printr-un mod neadecvat de utilizare.

    Organizaţia Naţiunilor Unite a declarat 2006 Anul deşertului şi al deşertificării, pentru a trage un semnal de alarmă asupra unuia dintre cele mai îngrijorătoare fenomene ce au loc pe glob - deşertificarea.

    Din uscatul globului, o treime este acoperită de deşerturi. Doar o zecime este pământ cultivat. Cândva, în urmă cu 15.000 de ani, multe zone ale întinderilor de nisip actuale erau verzi.

    Din anii ’60 ai secolului XX până astăzi, au dispărut 40% din terenurile roditoare. În Sudan, de pildă, deşertul Sahara s-a extins spre sud, în 17 ani, cu 100 km. Tot astfel, deşertul Thar din India înaintează în zonele verzi cu un kilometru anual.

    Deşertul Atacama, aflat pe teritoriile statelor Peru şi Chile, înaintează, la rândul său, chiar cu 3 km anual. Şi acestea sunt doar câteva exemple. Perspectivele sunt de-a dreptul dramatice.

    - Două miliarde de oameni sunt afectaţi de fenomenul deşertificării, marea majoritate aflaţi în ţări care sunt recunoscute ca extrem de sărace.

    - Mii de ani, populaţiile nomade – tuaregii din nordul Africii sau beduinii din Arabia - s-au acomodat la condiţiile naturii lipsită de resurse suficiente.

    - Peninsula Iberică, printre altele, suferă în ultimul timp de secete aspre. Ar trebui să plouă neîncetat luni de-a rândul, pentru ca deficitul să fie corectat. Urmările sunt catastrofale pentru agricultură, pescuit, faună şi floră, în general. Spaniolii consumă zilnic pe cap de locuitor 167 l, spre deosebire de germani, cu doar 127 l. Agricultura înghite cea mai mare parte din rezervele de apă ale ţării. 80% din consum este folosit pentru irigarea culturilor de căpşuni, porumb sau bumbac, agricultorii spanioli plătesc un preţ infim pentru apă.

Slide 37

Relaţia factori antropici - proces de deşertificare

Slide 38

Căile de comunicaţie ca element de antropizare a peisajului

  • Construirea de drumuri, începând de la simple poteci sau artere de circulaţie a carelor, şi până la actualele şosele, autostrăzi şi căi ferate, marchează puternic peisajul.

  • Deşi prezintă o desfăşurare lineară, ocupând procentual porţiuni relativ mici din teritoriu, efectelelor se resimt frecvent pe o suprafaţă mai mare, prin construcţiile conexe (ramblee, deblee, şanţuri de scurgere a apei, perdele de protecţie), prin influenţa exercitată asupra regimului scurgerii, prin poluarea atmosferică şi cea fonică, prin efectele avute asupra faunei din zonă etc.

    Reţeaua de drumuri publice existente în România în perioada anilor 1995-2003

Slide 39

  • Efecte şi mai mari asupra peisajului -le au şoselele moderne, asfaltate, mărginite de şanţuri de scurgere, pentru construirea lor săpându-se în profunzimea pereţilor de stâncă, s-au dinamitat obstacolele din cale, s-au realizat ramblee (uneori de mari dimensiuni, de exemplu la trecerile denivelate, deblee), tuneluri şi viaducte, lucrări de stabilizare a versanţilor etc.

  • Printre construcţiile de drumuri pe teren accidentat se numără şi şoseaua Brezoi - Voineasa - Obârşia Lotrului - Sebeş, Transfăgărăşanul şi şoseaua din lungul văii Cernei, care parcurge spaţiul montan până la Baia de Aramă.

  • În cadrul lucrărilor pentru aceasta din urmă s-au făcut exploatări de calcar care au afectat peisajul de vale îngustă din sectorul Cheilor Corcoaiei (valea Cernei) şi exploatări de luturi deluvio-coluviale de pe terase, tăpşane şi glacisuri.

  • Reţeaua de drumuri forestiere se întinde în toate regiunile împădurite ale ţării, modificând profilul văilor; adesea prin construirea lor s-a produs subminarea bazei versanţilor, ceea ce a determinat dislocări de rocă, prăbuşiri, alunecări de teren. Uneori, drumurile forestiere abandonate după terminarea exploatărilor s-au transformat în adevărate organisme torenţiale.

  • Căile ferate, de asemenea, sunt însoţite de viaducte, tuneluri. Printre lucrările de mare amploare se numără tunelurile care străbat Alpii, Transsiberianul, podul de la Cernavodă, peste Dunăre; legătura feroviară între Marea Britanie şi continent pe sub Strâmtoarea Pas de Calais, prin intermediul curselor regulate ale aşa-numitului tren TGV, legăturile feroviare între diversele insule ale arhipelagului japonez etc.

  • Suprafaţa acoperită cu asfalt (şosele, autostrăzi, parcuri etc.) atinge în unele ţări valori foarte ridicate, ca de exemplu în SUA, unde această suprafaţă este estimată la cca. 15 milioane ha, aflându-se şi într-o continuă dezvoltare, datorită măririi vertiginoase a parcului auto.

  • Extinderea unor astfel de locaţii are loc, uzual, în detrimentul terenurilor agricole sau al vegetaţiei naturale, ceea ce creează probleme în statele cu densitate mare a populaţiei şi cu o presiune antropică asupra ecosistemelor naturale.

Slide 40

Medii puternic transformate ca urmare a activităţilor agricole moderne

  • Agricultura de plantaţie, ca şi cea de fermă modernă, de tipul monoculturilor (cultivarea aceleiaşi plante de cultură pe suprafeţe foarte întinse), a modificat profund aspectul peisajului geografic în spaţiul rural, ducând la o simplificare extremă a structurii verticale şi orizontale.

  • De asemenea, vastele sisteme de drenaj, de irigaţii sau de irigaţii şi desecări au afectat puternic circulaţia apei în geosistemele transformate agricol, iar chimizarea agriculturii a perturbat şi ea vizibil circuitele biogeochimice.

    - Aceste transformări au dus, în ansamblu, la o creştere marcantă a bio-productivităţii, dar în acelaşi timp au creat serioase probleme legate de poluare (de exemplu, poluarea pe scară largă a apelor de suprafaţă şi freatice cu nitraţi, eutrofizarea unor bazine acvatice, poluarea solurilor şi a bazinelor acvatice cu pesticide) şi au contribuit decisiv la reducerea biodiversităţii.

  • În a doua jumătate a secolului XX s-au făcut progrese spectaculoase în agricultură, prin aplicarea tehnicilor evoluate(îngrăşăminte, tratamente fitosanitare, mecanizare), iniţial în ţările din zona temperată, ulterior extinse şi în ţări cu climat subtropical sau tropical.

    - Aceste rezultate au fost amplificate prin ameliorarea soiurilor de plante şi a raselor de animale, ca urmare a creării unor ample sisteme de irigaţii, ceea ce a făcut ca spre sfârşitul aceluiaşi secol să dispară ameninţarea foametei (cu excepţia ţărilor afectate de grave crize politice).

Slide 41

  • De pildă, în Asia de sud-est a crescut randamentul culturilor de orez, prin sisteme care în acelaşi timp evită degradarea terenurilor. Aplicarea pe scară largă a unor metode moderne de management agricol, în ţările, în trecut afectate de grave probleme ale aprovizionării cu hrană a populaţiei, a primit denumirea de revoluţie verde. Acest fenomen s-a bazat şi pe finanţări importante de la bugetele de stat pentru seminţe subvenţionate, subvenţii pentru produse fitosanitare, echipamente şi utilaje, finanţarea sistemelor de irigaţii, credite agricole avantajoase.

  • Efortul financiar existent nu va putea fi însă susţinut pe termen lung. Chiar în prezent se estimează că, la nivel mondial, există 840 milioane de persoane malnutrite, iar cca. 2,4 miliardetrăiesc de pe urma activităţilor agricole, pentru ca în viitor creşterea populaţiei să se realizeze preponderent tot în regiuni sărace ale Globului, unde va înregistra creşteri foarte mari necesitatea de terenuri agricole, iar nivelul de trai şi cunoştinţele tehnice nu vor permite o preocupare eficientă pentru problemele de mediu.

  • Pe de altă parte, schimbarea modelelor de consum antrenează o alimentaţie mai consistentă, inclusiv o cerere sporită de produse animaliere, de natură să provoace o sporire a numărului de animale domestice şi, în acelaşi timp, a suprafeţelor cultivate cu plante furajere, deci o creştere considerabilă a presiunii antropice .

    Creşterea animalelor are şi ea efecte negative asupra mediului sub multiple forme:

    - prin suprapăşunat, care are ca efect degradarea accentuată a pajiştilor, păşunat în pădure, cu consecinţe negative asupra regenerării arborilor şi asupra solului forestier, pe suprafeţe degradate împiedicând procesele naturale de regenerare;

    - emisie de gaze cu efect de seră, în urma proceselor de digestie specifice rumegătoarelor;

    - poluare prin dejecţii animale, gestionată incorect şi prin cadavre de animale incorect neutralizate.

Slide 42

Mediul urban

  • Peisajul urban a fost definit ca acea parte din geosistemului planetar puternic antropizată, care are un comportament specific în urma concentrării într-un spaţiu relativ restrâns a bunurilor materiale, spirituale şi umane. El nu poate exista prin el însuşi, ci numai în raport cu o arie adiacentă de dimensiuni relativ crescute.

  • În mediul urban acoperirea cerinţelor omului, ca fiinţă biologică (aer, apă, adăpost, hrană etc.), se bazează tot pe substanţe din mediu, însă circuitul acestora este mai mult sau mai puţin modificat.

  • Construcţiile, reţeaua stradală, activităţile urbane propriu-zise schimbă factorii meteorologici. Se asigură aşadar temperaturi mai ridicate în cursul iernii, prin folosirea combustibililor fosili, este modificat circuitul apei (apa din precipitaţii nu este reţinută în ecosistem, ci este evacuată rapid în afara lui, în schimb alimentarea cu apă făcându-se, în unele frecvente cazuri, din exterior, de la mari distanţe).

  • Multe dintre problemele igienico-sanitare ale ecosistemelor urbane sunt legate de aceste dereglări ale circuitului substanţelor nutritive, care conduc la proliferarea cantităţii reziduurilor menajere. Evacuarea lor este costisitoare, scoţând din circuitul agricol terenurile pe care se face apoi depozitarea lor. Dacă colectarea acestora este prost organizată, contribuie semnificativ la poluarea oraşelor şi determină suprapopularea cu dăunători (şobolani, gândaci, etc.).

Slide 43

  • De asemenea, diverse activităţi industriale şi de transport, ca şi încălzirea locuinţelor, contribuie la poluarea atmosferică, cu diversele sale efecte negative conexe asupra vieţii şi sănătăţii oamenilor.

  • Flora şi fauna spontanăsunt în mare parte eliminate sau profund perturbate, dar se extind diverse alte specii introduse de om (plante decorative, parcuri, aliniamente stradale, balcoane şi terase, plante de apartament, animale de companie) sau capabile să coexiste cu omul (vrăbii, turturele, ciori etc.).

  • În afara valorii lor estetice, arborii şi arbuştii plantaţi în spaţiul urban participă activ la oxigenarea şi purificarea aerului, la reducerea zgomotelor şi atenuarea căldurii excesive din timpul verii, contribuind la ameliorarea condiţiilor de viaţă.

  • Mediul urbaneste, din unele puncte de vedere, mai favorabil speciilor plantate, la adăpost (de vânt şi de ger), datorită topoclimatului urban propice, ceea ce face ca unele exemplare să înflorească mai devreme şi să-şi păstreze mai mult frunzele decât arborii sau plantele ierboase din afara oraşului, permiţând dezvoltarea unor specii mai sensibile, care nu ar putea supravieţui în aceeaşi zonă geografică, în natură (cazul magnoliilor).

  • Frecvent în interiorul oraşelor se constată o diversitate floristică remarcabilă, majoritatea speciilor fiind însă introduse antropic şi ajutate să supravieţuiască prin măsuri speciale de îngrijire.

  • Evident, partea cea mai importantă a localităţii urbane o ocupă spaţiul construit. Materialele care intră în componenţa locuinţelor şi a celorlalte tipuri de clădiri sunt aproape în totalitate aduse din exterior şi acumulate în ecosistemul urban, sporind masa şi volumul acestuia.

  • Oraşul a tins, ca urmare a acestor considerente, în ultima vreme, şi spre subteran (subsoluri, uneori pe mai multe nivele, pasaje, depozite şi parcări subterane), etc.

Slide 44

  • În ecosistemul urban circulaţia materiei, a energiei şi a informaţiei se realizează în mare parte în mod concertat, prin artere de comunicaţie (trafic stradal, linii de tramvai, troleibuz, metrou etc.), o reţea bine determinată de canale de scurgere, conducte de transport al apei, de termoficare, de gaze naturale, de reţele electrice, de linii de telefonie fixă, etc. care împânzesc oraşul atât la suprafaţă, cât şi subteran. Se adaugă aici sistemele moderne de comunicaţii prin radio, televiziune, telefonie mobilă, internet etc.

  • Cu toate acestea, ourbanizare haotică necontrolată, poate avea efecte negative de neimaginat asupra mediului, de aceea, acum se pune problema ca dezvoltarea oraşelor să fie corelată cu capacitatea de suport ambiental.

  • Poluarea aerului este ridicată datorită mai ales activităţilor cotidiene de transport, încălzirii locuinţelor, unor activităţi industriale, etc. Se mai adaugă poluarea de interior, care nu de puţine ori poate prezenta efecte nocive, întrucât în spaţii închise se poate ajunge mai uşor la concentraţii periculoase.

Slide 45

Probleme actuale legate de modificări ale mediului

  • Dezvoltarea economico-socială a umanităţii a generat apariţia unor numeroaseprobleme de mediu. Dintre acestea, un loc important îl ocupă încălzirea globală, subţierea stratului de ozon, accidentele ecologice majore (avarii, explozii, naufragii ale tancurilor petroliere), ploile acide, degradarea biodiversităţii, poluarea atmosferică, gestionarea deficitară a apei potabile, dispariţia lentă, dar sigură a pădurilor, instabilitatea zonelor de ţărm, acumularea unor cantităţi enorme de deşeuri, stresul urban, riscul chimic.

  • Printre cauzele crizelor care afectează astăzi omenirea se numără mai ales suprapopularea, epuizarea resurselor, poluarea sub formele ei specifice.

  • A fost introdus, în consecinţă, conceptul dezvoltării durabilecare, fără a face abstracţie de progresul tehnologic, implică găsirea unor soluţii la aceste probleme ce afectează calitatea vieţii pe Terra.

  • Dezvoltarea durabilăeste definită ca acea dezvoltare care satisface nevoile prezentului, fără a compromite posibilitatea generaţiilor viitoare de a-şi acoperi propriile nevoi. Ea ţine seama în totalitate de consecinţele ecologice ale activităţilor economice şi se bazează pe resursele ce pot fi înlocuite sau regenerate.

    Concret, s-au propus soluţiicum sunt:

    - redimensionarea creşterii economice, prin accentuarea laturilor calitative ale producţiei;

    - eliminarea sărăciei, prin satisfacerea nevoilor esenţiale prin locuri de muncă, resurse de hrană, de energie, de apă, de locuinţe şi sănătate;

    - controlul naşterilor;

    - conservarea şi sporirea resurselor naturale prin menţinerea biodiversităţii şi supravegherea impactului activitaţii economice asupra mediului;

Slide 46

- reorientarea tehnologiilor şi punerea sub control a riscurilor acestora;

- coroborarea deciziilor privind mediul şi dezvoltarea pe plan naţional cu cele din plan internaţional.

  • În urma Conferinţei Naţiunilor Unite asupra mediului, desfăşurată la Stockholm (Suedia), în anul 1972, s-au stabilit câteva principii generale, valabile şi astăzi (ulterior dezvoltate şi amplificate), dintre care majoritatea au următoarele trăsături sau puncte de plecare:

    - a preveni este mai facil decât a remedia;

    - impactul asupra mediului trebuie luat în considerare chiar din faza de concepere a unui obiectiv sau a unei acţiuni;

    - trebuie abandonată exploatarea resurselor naturii, care are ca urmări dezechilibre ecologice;

    - adoptarea de măsuri trebuie să se facă pe baza unei bune cunoaşteri ştiinţifice a situaţiilor date;

    - principiul „poluantul plăteşte”, că acesta trebuie să suporte costurile legate de prevenirea poluării şi de remedierea pagubelor produse;

    - activităţile desfăşurate pe teritoriul unui stat nu trebuie să provoace daune mediului altui stat;

    - politica de protejare a mediului necesită a lua în considerare şi interesele ţărilor aflate în curs de dezvoltare;

    - promovarea unei politici de protejare a mediului prin înfiinţarea şi activitatea unor organizaţii internaţionale;

    - acţiuni educaţionale;

Slide 47

- măsurile de protecţie să fie întreprinse la un nivel adecvat, în funcţie de tipul de poluare, acţiunile necesare şi regiune (prin principiul de subsidiaritate);

- programele naţionale de protecţie a mediului să se bazeze pe o concepţie unitară pe termen lung, iar politicile naţionale să se armonizeze în cadrul comunităţii (în situaţia noastră, a UE).

Evaluarea impactului asupra mediului este un ansamblu de procese ce urmăreşte includerea problemelor de mediu în planificarea acţiunilor şi în realizarea de proiecte, planuri, programe sau politici de dezvoltare. Poate fi de mai multe feluri:

direct- se manifestă printr-o relaţie evidentă cauză-efect între un element al obiectivului analizat şi unul al mediului;

indirect- decurge dintr-un impact direct printr-o înlănţuire de cauze şi efecte (cum este situaţia în cazul unei relaţii de tip priză de apă - coborârea pânzei freatice - uscarea pădurii);

cumulativ - rezultat al cumulării în spaţiu sau timp a efectelor generate de proiectul respectiv sau de mai multe proiecte.

- În timp, se manifestă prin acţiuni repetate la intervale mai mici sau mai mari, ca în situaţia reziduurilor industriale deversate în lacuri sau râuri, utilizarea repetată de pesticide cu remanenţă mare;

- În spaţiu, prin acţiunea mai multor surse în acelaşi mediu (sinergic) - de acelaşi fel, sau cu efecte complementare (se amplifică şi se potenţează reciproc) ;

- În anumite condiţii de mediu, cum este categoria smogului umed, de tip londonez, prin interacţiunea poluanţilor cu aerul foarte umed, ceţos şi smogul fotochimic, de tip Los Angeles, declanşat de reacţia dintre diferiţi poluanţi sub acţiunea insolaţiei puternice;

rezidual - se menţine şi după ce cauza a fost înlăturată;

cu efect pe termen lung (substanţele şi radiaţiile cu efect cancerigen).

Slide 48

Poluarea mediului. Aspecte generale

  • Pe parcursul timpului, mediul a fost modificat mai ales ca urmare a unor acţiuni directe preponderent fizice, asupra diverselor componente ale sale: defrişarea pădurilor, păşunat, lucrări agricole, exploatări miniere ş.a.

  • Dezvoltarea industriei, mecanizarea şi chimizarea agriculturii şi intensificarea activităţilor de transport au accentuat un alt element negativ al activităţii antropice: poluarea mediului ca urmare a cantităţilor imense de noxe dispersate în atmosferă, în sol şi în reţeaua hidrografică.

  • Aspectele pe care le prezintă astăzi poluarea sunt foarte diverse şi complexe, afectând în măsură mai mică sau mai mare toate domeniile de viaţă de pe Terra. Aerul, apa, solurile îşi modifică compoziţia, iar procesele care au loc în mod natural în cadrul lor sunt profund perturbate, astfel că avem de-a face cu efecte care se răsfrâng şi asupra plantelor, animalelor şi microorganismelor, dar şi cu consecinţe vădite la adresa sănătăţii oamenilor şi în diversele lor activităţi economice.

  • Combaterea acestui fenomen nu se poate realiza decât pe baza progresului ştiinţific, prin crearea unor tehnologii mai puţin poluante, a unor substanţe mai puţin nocive, prin modernizarea industriei şi a transporturilor, instituirea unor metode agriculturale în concordanţă cu principiile ecologice etc.

  • S-au obţinut numeroase succese, de exemplu prin retehnologizarea unor obiective industriale,utilizarea convertizorilor catalitici pentru a reduce poluarea cu gaze de eşapament, interzicerea DDT şi a defoliantelor în ansamblul ţărilor dezvoltate etc.

Slide 49

  • Conform Legii mediului (nr. 137/1995),poluantuleste definit ca orice substanţă solidă, lichidă, sub formă gazoasă sau de vapori sau orice formă de energie (radiaţie electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibraţie) care introdusă în mediu modifică echilibrul constituenţilor acestuia şi al organismelor vii şi aduce daune bunurilor materiale. Se disting următoarele categorii de poluare:

  • 1. Poluare fizică, ce are ca principale forme:

    - poluarea fonică (sonoră);

    - termică;

    - prin radiaţii ionizante.

    2. Poluare chimică, datorată diverselor substanţe eliberate în mediu sub formă gazoasă, lichidă sau de particule solide;

    3. Poluare biologică:

    - cu germeni patogeni ajunşi în aer, apă sau sol;

    - cu substanţe organice putrescibile, cu efecte importante de poluare a resurselor de apă.

  • Sub aspectul mediilor afectate, se disting: poluarea aerului, a apei şi a solului. Există, pe de altă parte, poluanţi biodegradabili (care în timp pot fi descompuşi prin procese naturale până la substanţe care se integrează în mediu) şi nebiodegradabili (care nu dispar în timp; adesea aceştia se acumulează în mediu până la concentraţii din ce în ce mai nocive).

    Principalele surse de poluare sunt:

  • industria(extractivă, energetică, prelucrătoare, aceasta din urmă cu subramuri ca metalurgia, industria chimică, cea alimentară, a celulozei şi hârtiei, a pielăriei etc.);

  • transportul auto, feroviar, naval, prin conducte(inclusiv datorită unor accidente şi avarii);

  • agricultura modernă, puternic chimizată;

Slide 50

  • Conform Legii mediului (nr. 137/1995),poluantuleste definit ca orice substanţă solidă, lichidă, sub formă gazoasă sau de vapori sau orice formă de energie (radiaţie electromagnetică, ionizantă, termică, fonică sau vibraţie) care introdusă în mediu modifică echilibrul constituenţilor acestuia şi al organismelor vii şi aduce daune bunurilor materiale. Se disting deci următoarele categorii de poluare:

    1. Poluare fizică, ce are ca principale forme:

    - poluarea fonică (sonoră);

    - termică;

    - prin radiaţii ionizante.

    2. Poluare chimică, datorată diverselor substanţe eliberate în mediu sub formă gazoasă, lichidă sau de particule solide;

    3. Poluare biologică:

    - cu germeni patogeni ajunşi în aer, apă sau sol;

    - cu substanţe organice putrescibile, cu efecte importante de poluare a resurselor de apă.

  • Sub aspectul mediilor afectate, se disting: poluarea aerului, a apei şi a solului.

  • Există, pe de altă parte:

    - poluanţi biodegradabili (care în timp pot fi descompuşi prin procese naturale până la substanţe care se integrează în mediu) şinebiodegradabili (care nu dispar în timp; adesea aceştia se acumulează în mediu până la concentraţii din ce în ce mai nocive).

    Principalele surse de poluare sunt:

  • industria(extractivă, energetică, prelucrătoare, aceasta din urmă cu subramuri ca metalurgia, industria chimică, cea alimentară, a celulozei şi hârtiei, a pielăriei etc.);

  • transportul auto, feroviar, naval, prin conducte(inclusiv datorită unor accidente şi avarii);

  • agricultura modernă, puternic chimizată;

Slide 51

  • Efectul lor depinde în mare măsură de compoziţia chimică, în unele cazuri sterilul, cu o compoziţie asemănătoare cu a rocilor de la suprafaţă, se solidifică cu rapiditate şi se integrează în peisaj.

  • Alte substanţe pot fi foarte nocive, cum sunt diverşi compuşi ai cuprului, aluminiului, zincului, cadmiului, manganului şi, mai ales cei de mercur, sulf şi plumb; prin prelucrare se poate ajunge la concentraţii foarte mari ale acestora faţă de minereurile din care au fost extrase;

  • Utilizarea în exces a îngrăşămintelor chimice, care poate provoca poluarea apei, a solului şi contaminarea alimentelor;

  • Apariţia, prin activităţi de tip industrial, a unor compuşi noi, inexistenţi în natură, şi care nu pot să se integreze în circuitele naturale, nefiind biodegradabili, aşa cum sunt materialele plastice, sau care sunt toxici (pesticidele şi alte substanţe de acest tip);

  • Utilizarea pe scară largă a combustibililor fosili, deci suplimentarea rezervelor energetice ale geosistemelor pe seama unor surplusuri din trecut, stocate în zăcămintele de cărbuni, petrol, gaze naturale, care acum sunt consumate într-un ritm foarte rapid (în industrie, transporturi, agricultură mecanizată, încălzirea locuinţelor etc.).

    Acest fapt duce la creşterea rapidă a conţinutului de CO2 în atmosferă, dar şi a altor gaze, datorită diverselor impurităţi din aceşti combustibili (în special oxizi de sulf, clor) şi la eliberarea unor radionuclizi. La acestea se adaugă şi alte procese de ardere, în special incendierea pe scară largă a pădurilor tropicale, incendieri pentru regenerarea păşunilor (foarte ample în savanele africane), incinerarea deşeurilor, eliberarea de gaze din haldele de gunoi.

  • Pentru supravegherea calităţii mediului s-au introdus unele valori-standard care permit aprecierea gradului de poluare cu diverse substanţe.

Slide 52

  • Concentraţia maximă admisă (CMA) reprezintă limita concentraţiei de la care se consideră că o substanţă poate prezenta efect poluant. Utilizarea acestui standard este legată de faptul că cele mai multe substanţe poluante pot fi tolerate de organism în oarecare măsură (până la atingerea pragului de toleranţă), dar apoi efectele nocive încep să se manifeste.

    - În practică, este o valoare destul de relativă - fiecare stat îşi stabileşte propriile standarde (ţinând seama şi de posibilităţile reale de a reduce emisiile de poluanţi), aşa că pot să apară unele diferenţe de la o ţară la alta.

  • Doza letală medieeste apreciată ca fiind cantitatea de substanţă sau de radiaţie ionizantă ce poate provoca în interval de 14 zile moartea la 50% din animalele de laborator pe care s-a făcut experimentarea;

    - se notează cu DL50 şi se exprimă în general, în cazul substanţelor, în miligrame pe kilogram corp.

Slide 53

Poluarea chimică

Poluarea aerului

  • Pe măsura dezvoltării procesului de industrializare a crescut numărul şi varietatea surselor de poluare. Printre principalii producători de noxe din industrie se numără:

    - centralele electrice pe bază de combustibil solid, care poluează cu gaze, cenuşă, praf de cărbune şi funingine;

    - industria metalurgică (siderurgia şi metalurgia neferoaselor), care elimină în atmosferă cantităţi foarte mari de gaze (mii de metri cubi la tona de produs realizat), printre care şi ridicate cantităţi de dioxid de sulf, dar şi diverse pulberi.

    Compuşi foarte nocivi rezultă din metalurgia manganului, a mercurului, aluminiului, a plumbului şi zincului;

    - industria chimicăeste deosebit de poluantă. De pildă, la prepararea unor îngrăşăminte chimice se elimină în atmosferă mari cantităţi de dioxid de sulf, clor, acid fluorhidric, fluoruri şi hexafluorosilicaţi;

    - industria cimentuluieliberează în atmosferă atât praf din roca măcinată, cât şi ciment. Aceste pulberi se depun pe plante şi stânjenesc activitatea fotosintetică şi procesele metabolice.

  • Pentru reducerea efectelor acestor noxe, atât la termocentrale, cât şi la oţelării şi alte obiective industriale care elimină în aer substanţe poluante, se recurge la evacuarea gazelor de ardere prin coşuri înalte, care asigură o mai bună dispersie a acestora.

    In prima etapă a dezvoltării industriale, când astfel de obiective erau puţine şi situate la mari distanţe între ele, se obţinea o dispersie a poluanţilor până la concentraţii care nu creea probleme.

Slide 54

  • Pe măsură ce sursele de emisie s-au înmulţit, o dată cu dezvoltarea explozivă a industriei, etapa în care se miza pe dispersia poluanţilor a fost depăşită.

    Efectele diverselor surse de emisie se cumulează, ducând la creşterea poluării de fond. Ca urmare a circulaţiei atmosferice care antrenează şi diversele substanţe gazoase provenite de la marile obiective industriale, au luat amploare problemele legate de poluarea la distanţă (inclusiv cea transfrontalieră).

    Numărul tot mai mare de autovehicule, încălzirea locuinţelor şi incinerarea deşeurilor contribuie de asemenea substanţial la poluarea aerului, îndeosebi încălzirea cu cărbune este foarte poluantă, de aceea în măsura posibilităţilor se încearcă înlocuirea cu alte surse de încălzire. Celebrul smog londonez s-a redus foarte mult de când în capitala Marii Britanii se folosesc mijloace de încălzire moderne.

    Printre cei mai frecvenţi poluanţi din aer se numără:

  • Monoxidul de carbon (CO) - are efecte nocive asupra organismului, deoarece este absorbit în plămâni o dată cu oxigenul din aer, iar în sânge se combină cu hemoglobina, ducând la formarea de carboxihemoglobină, un compus stabil, în loc de oxihemoglobină, astfel că scade aportul de oxigen în ţesuturi.

    La concentraţii mari (care se pot înregistra în spaţii închise, în general datorită funcţionării necorespunzătoare a instalaţiilor de încălzit) efectele pot fi letale. Poluarea atmosferică cu monoxid de carbon nu atinge valori letale, dar poate provoca cefalee, ameţeli, afectând îndeosebi persoanele cu afecţiuni cardiace (angină pectorală, cardiopatie ischemică), în cazul femeilor gravide, oxigenarea insuficientă a sângelui fătului poate determina o diminuare a greutăţii la naştere.

    Efectele sunt accentuate prin fumat, care la rândul lui determină creşterea cantităţii de monoxid de carbon pătrunsă în sânge.

    Dioxidul de azot (NO2) este un gaz iritant de culoare brun-roşiatică, provenit în special din diferite activităţi industriale; este absorbit de om la nivelul mucoaselor respiratorii. La concentraţii mici determină o inflamare uşoară a mucoaselor aparatului respirator, iar la unele mai mari provoacă bronşite, bronho-pneumonii sau edeme pulmonare acute.

Slide 55

  • Studii experimentale au arătat o creştere cu 20% a riscului de boli respiratorii la copiii expuşi la doze mici, dar constante (de exemplu, prin utilizarea gazului natural în bucătării).

    Dioxidul de sulf (SO2), provenit din arderea combustibililor fosili şi diverse activităţi industriale, este absorbit de mucoasa nazală şi în căile respiratorii superioare, având efect iritant, afectând îndeosebi persoanele care suferă de astm sau bronşită cronică, în concentraţii ridicate poate să provoace uneori edem pulmonar şi laringo-traheal.

    Efectele se resimt mai ales în caz de calm atmosferic, care favorizează stagnarea poluanţilor în apropiere de sol.

    Ozonul (O3). Se consideră că ozonul este cel mai răspândit poluant al aerului din Europa. Spre deosebire de ozonul din stratosfera (care alcătuieşte stratul de ozon), cu rol important în protecţia organismelor împotriva excesului de radiaţii ultraviolete, cel format în atmosfera joasă are un efect negativ asupra vegetaţiei (pătrunde prin stomate, determinând defolierea arborilor iar în cazul unor concentraţii mai mari, chiar uscarea lor) şi asupra sănătăţii oamenilor.

    Dozele mici suportate o perioadă îndelungată, afectează îndeosebi procesele fiziologice şi metabolismul, pe când dozele ridicate pe perioade scurte produc vătămări vizibile ale plantelor.

    Expunerea la ozon, chiar la nivelurile obişnuite în ţările industrializate, reduce producţia de cereale şi de fructe, în plus, poate amplifica efectele altor poluanţi ca SO2 şi NOX.

  • Ozonul din atmosferă poate induce stări de oboseală, indispoziţie şi greaţă, poate determina iritaţia ochilor, a nasului şi a gâtului, dar afectează în primul rând plămânii, ducând la o îmbătrânire prematură a lor; poate produce emfizem şi chiar cancer pulmonar şi are efect teratogen.

Slide 56

Clorul(Cl)- în urma fabricării, manipulării şi utilizării compuşilor clorului, a arderii combustibililor fosili cu conţinut natural de cloruri sau aditivaţi cu cloruri pentru creşterea randamentului de ardere, a arderii deşeurilor şi gunoaielor cu conţinut ridicat de policlorură de vinil (PVC), se formează în atmosferă mari cantităţi de acid clorhidric, care cu timpul ajunge să se depună pe sol, ducând la acidifierea acestuia, a apelor şi la afectarea vegetaţiei şi faunei.

  • De asemenea, clorul liber care ajunge în atmosferă ca urmare a unor emisii accidentale, reacţionează cu alţi compuşi ai atmosferei poluate şi cu vaporii de apă, producând agenţi toxici.

  • Importante efecte negative au şi solvenţii organo-cloruraţi, gazele produse în industria de mase plastice, CFC şi halonii. Albirea hârtiei şi textilelor cu clor duce la deversarea în apă a unor compuşi nocivi ai clorului.

    Fluorul şi compuşii săi gazoşi (HF, SiF4),ori sub formă de pulberi (NaF, NaAlF), acţionează asupra clorofilei şi produc pete galben-brune pe frunze, căderea timpurie a frunzelor, producţii scăzute la culturile agricole. Spre exemplu, solul a fost poluat cu fluor în jurul combinatelor chimice Năvodari, Valea Călugărească, Tg. Mureş, Turnu Măgurele, uzinei de aluminiu de la Slatina, a fabricilor de alumină de la Oradea şi Tulcea. De asemenea, există poluare cu fluor a solurilor în jurul fabricilor de ceramică, de ciment şi a unor termocentrale.

    Smogul.Unele condiţii (calmul atmosferic„care împiedică dispersia poluanţilor, ceaţa, dar şi aerul cald şi uscat) pot amplifica efectele poluării urbane până la situaţii de criză. Pentru unele dintre aceste situaţii se foloseşte un termen preluat din limba engleză, smog, care s-a format prin combinarea cuvintelor smoke = fum şi fog = ceaţă.

  • Este de fapt un amestec de diferiţi poluanţi, între care au loc o serie de reacţii chimice, ce le pot mări nocivitatea; se prezintă ca o ceaţă alburie sau gălbui-cafenie. Iniţial termenul a fost utilizat pentru smogul de tip londonez, format în condiţii de calm atmosferic într-o atmosferă umedă, ceţoasă, numit şi smog reducător. Acesta conţine îndeosebi dioxid de sulf.

Slide 57

  • Ulterior termenul a fost extins şi pentru smogul de tip fotochimic (smog oxidant sau ceaţă oxidantă), de tip Los Angeles (California - SUA), declanşat de reacţia dintre diferiţi poluanţi sub acţiunea insolaţiei puternice; apare în condiţii de timp cald şi uscat, cu radiaţie solară directă puternică.

  • Aceşti poluanţi pot avea efecte cumulate sau sinergice, putând afecta grav sănătatea oamenilor (mai ales în cazul persoanelor în vârstă sau care suferă deja de diferite afecţiuni).

  • Intensificarea circulaţiei auto a amplificat formarea smogului fotochimic, în special creşterea cantităţii de ozon din atmosferă. Un caz tipic este capitala Greciei, Atena, confruntată vara destul de frecvent cu poluarea de acest tip, fiind în unele cazuri necesară introducerea unor restricţii pentru circulaţia autovehiculelor.

    Ploile acide. Chiar ploile normale au o uşoară aciditate (până la valori ale pH-ului de 5,6), datorită dioxidului de carbon dizolvat, ce dă naştere acidului carbonic. Aceste valori nu sunt dăunătoare vieţii animale şi vegetale. Dar, în cazul unei atmosfere poluate, precipitaţiile contribuie la preluarea din atmosferă a poluanţilor, care în combinaţie cu apa pot da naştere la acizi, valoarea pH ajungând mai mică de 5,0 (chiar la un pH de 3 sau 4).

  • Acizii ajung prin intermediul ploii, al zăpezii sau al grindinii în sol şi în reţeaua hidrografică, afectând vegetaţia şi chiar clădirile (ploile acide constituie una dintre cauzele deteriorării rapide a faţadei unor monumente istorice). Cel mai important component al ploilor acide este acidul sulfuric (H2SO4), rezultat din combinarea vaporilor de apă cu dioxidul de sulf (SO2) din atmosfera poluată. De asemenea, oxizii de azot, amoniacul, clorul şi fluorul se combină cu apa dând acizi.

  • Compuşii sulfului sunt transportaţi de obicei în stratul inferior al troposferei (în primii doi km). În funcţie de direcţia dominantă de circulaţie a maselor de aer, unele părţi ale Globului sunt afectate sistematic de ploi cu pH scăzut, care depăşesc capacitatea naturală a ecosistemelor de „tamponare” a acidităţii. Printre acestea se numără partea de nord-est a Americii de Nord, dar şi nord-vestul, vestul şi centrul Europei.

Slide 58

  • Sute de lacuri din Canada, Peninsula Scandinavică şi Scoţia au devenit foarte acide din această cauză. Valori scăzute ale pH se înregistrează adesea şi pe înălţimile munţilor.

  • Pe lângă efectele distructive directe asupra organismelor acvatice şi terestre, se produc şi diverse perturbări ale activităţii biologice ca urmare a unor efecte indirecte la nivelul solului şi bazinelor acvatice.

  • Poluarea acidă se poate produce nu numai ca urmare a ploilor cu pH scăzut; se adaugă ceaţa şi aerosolii, dar şi particulele de praf din aer, de care se ataşează poluanţii şi care până la urmă se depun pe sol (sub formă de depuneri uscate).

    Licheniiau sensibilitate deosebită la poluarea acidă, putând constitui indicatori concludenţi ai acestui tip de poluare. În ariile intens poluate din jurul unor obiective industriale lichenii lipsesc complet, după care urmează o zonă în care nu se întâlnesc decât două-trei specii mai rezistente.

    Ca urmare a măsurilor de retehnologizare, echipare cu filtre performante, reconversie şi chiar de închidere a unor obiective industriale, s-a reuşit în oarecare măsură reducerea emisiilor industriale responsabile pentru acest tip de poluare.

    Gazele cu efect de serăsunt acele gaze care au proprietatea de a absorbi o parte din radiaţia infraroşie reflectată de suprafaţa pământului, împiedicând-o astfel să se piardă în spaţiul interplanetar.

  • Existenţa lor determină o temperatură mai ridicată a suprafeţei pământului. Dacă ar lipsi complet din atmosferă, Pământul ar fi probabil îngheţat şi lipsit de viaţă. Dar prezenţa lor în exces determină o supraîncălzire; dacă efectul de seră se va amplifica, vor apărea numeroase dezechilibre afectând circulaţia generală a atmosferei, nivelul Oceanului Planetar, plantele, animalele, culturile agricole etc.

Slide 59

  • Cel mai important gaz cu efect de seră este dioxidul de carbon (CO2), care provine din diverse procese naturale, la care în prezent se adaugă cantităţi mari emise în atmosferă prin procesele de ardere (în industrie, termocentrale, transport etc.), din procesele de descompunere a materiei organice din haldele de gunoi, din procesele digestive ale rumegătoarelor.

  • Principalele reglementări în vederea reducerii emisiei de gaze cu efect de seră sunt cuprinse în Protocolul de la Kyoto, la Convenţia-Cadru din 1992 a Naţiunilor Unite asupra schimbărilor climatice, adoptat la 11 decembrie 1997, pe care România l-a ratificat în 2001.

  • Prin acest protocol ţările semnatare se obligă să nu depăşească cantităţile atribuite, calculate ca urmare a angajamentelor de limitare cantitativă a emisiei, pentru reducerea cu cel puţin 5% a emisiilor globale de astfel de gaze (calculate în dioxid de carbon echivalent) faţă de nivelul din 1990.

    Printre măsurile indicate pentru atingerea acestui scop se numără:

    mărirea eficienţei energetice;

    protecţia şi sporirea mijloacelor de absorbţie şi a rezervoarelor de acumulare a gazelor cu efect de seră (inclusiv prin conservarea pădurilor şi reîmpăduriri, având în vedere rolul important al acestora în absorbţia CO2);

    promovarea formelor noi de energie regenerabilă, limitarea şi/sau reducerea emisiilor de metan prin recuperare şi folosire.

Slide 60

Poluarea apei

În ce priveşte calitatea apei, trebiue să se facă distincţie între impurificare şi poluare.

  • Impurificareaimplică modificarea temporară sau pe o durată mai mare a însuşirilor fizice (transparenţă, culoare, miros, conductibilitate), chimice (pH, concentraţia în oxigen dizolvat, prezenţa unor substanţe străine) şi biologice, peste limitele normale de variaţie.

  • Poate apărea din cauze naturale (ploi torenţiale, alunecări de teren în bazinul hidrografic respectiv), dar şi datorită unor acţiuni de defrişare care sunt însoţite de eroziune puternică, unor lucrări pe şantiere (pentru obiective industriale, baraje, construirea de drumuri) ce determină un aport brusc şi masiv de material în suspensie în râuri sau lacuri, ca şi de substanţe dizolvate, ceea ce duce la creşterea gradului de turbiditate, deci micşorează transparenţa apei şi reduce cantitatea de oxigen dizolvat.

  • Poluareaeste definită ca modificarea condiţiilor fizico-chimice sau biologice ale unei ape, produsă ca urmare a activităţii omului, prin care se prejudiciază folosinţele normale ale acesteia (ca apă potabilă, industrială, pentru folosinţe agricole, piscicole sau pentru agrement).

  • Autoepurarea (autopurificarea) apei se realizează prin:

    . - acţiunea radiaţiei solare (în special a celei ultraviolete), care distruge germenii patogeni;

    - acţiunea microorganismelor saprofite, care produc biodegradarea substanţelor organice;

    - acţiunea organismelor acvatice consumatoare de materie organică moartă sau de bacterii;

    - diverse reacţii chimice (oxidare, reducere, precipitare);

    -sedimentare (depunerea pe fundul apei a poluanţilor în suspensie).

Slide 61

  • Capacitatea de autoepurareeste influenţată de natura şi concentraţia poluanţilor, de temperatură (care influenţează viteza reacţiilor chimice şi biologice), de intensitatea radiaţiei ultraviolete şi de transparenţa apei (în funcţie de care aceste radiaţii pot pătrunde la adâncimi mai mici sau mai mari), de debit, turbulenţă.

  • Evacuarea apei uzate sau a celei menajere prin canale de scurgere neimpermeabilizate, ca şi scăpările de petrol, apă sărată sau alte lichide din conducte fisurate sau din instalaţii defecte, pot determina contaminarea pânzei freatice, substanţele respective apărând şi în apa fântânilor.

  • Contaminarea apei freatice şi a fântânilorse poate produce şi datorită substanţelor organice în exces antrenate de apele de ploaie din locurile unde se depozitează în aer liber, direct pe sol, diverse substanţe toxice sau gunoi de grajd în cantitate mare.

    O sursă foarte importantă de poluare o constituie evacuarea în reţeaua hidrografică a apelor uzate provenite din reţeaua de canalizare a oraşelor şi a diverselor reziduuri industriale sau menajere.

  • Diverse ramuri industrialeelimină în procesul de fabricaţie cantităţi importante de substanţe cu caracter poluant. De exemplu, fabricile de celuloză şi hârtie sunt mari consumatoare de apă de bună calitate, iar din procesul de producţie rezultă ape puternic poluate, cu mari cantităţi de fibre de celuloză, clor, aminoacizi, compuşi ai sulfului, coloranţi etc.

    - Industria pielăriei şi în special tăbăcăriile elimină în apă amoniac, hidrogen sulfurat, săruri de crom şi arsen, folosite în procesul de producţie. Substanţe poluante se întâlnesc şi în apele reziduale ale industriei petroliere, petrochimice, şi mai ales cele provenite din unităţi ale industriei chimice.

    - Apele de minăşi cele reziduale de la staţiile de spălare a cărbunelui conţin cantităţi mari de săruri de magneziu, nichel, mangan şi praf de cărbune. Staţiile de flotare a minereurilor neferoase folosesc şi ele cantităţi mari de apă, care pleacă încărcate cu steril şi săruri de plumb, zinc, cupru, fier şi chiar cu cianuri.

Slide 62

- Din gospodăriile populaţiei, spitale, unităţi hoteliere, comerciale sau de alimentaţie publică se elimină dejecţii şi alte substanţe organice, germeni patogeni, substanţe chimice folosite pentru curăţenie (detergenţi, substanţe dezinfectante) etc.

  • Dacă în general aceste surse de poluare sunt în oarecare măsură ţinute sub control, prin staţii de epurare, bazine de decantare etc., unele situaţii catastrofale pot apărea în urma unor neglijenţe, accidente, avarii, furturi din conducte, care provoacă scurgerea substanţelor nocive direct în apă sau pe suprafaţa terenului de unde ajung în reţeaua hidrografică.

    - O altă sursă importantă de poluare atât a apei freatice, cât şi a reţelei de suprafaţă o constituie îngrăşămintele chimice şi pesticidele, detergenţii, folosiţi atât în gospodăriile populaţiei, cât şi în industria textilă şi a pielăriei. Nocivitatea detergenţilor este dată de conţinutul de fosfor, care în concentraţii mari depăşeşte în apă limitele de toleranţă ale unor organisme, având efecte letale

  • Modificarea condiţiilor fizico-chimice ale apei ca urmare a dezvoltării excesive a algelor devine dăunătoare pentru peşti. Datorită diverselor substanţe pe care le conţin, apele afectate de eutrofizare nu sunt potabile (pot provoca enterocolite şi chiar intoxicaţii grave, lente sau acute). Dacă sunt folosite pentru scăldat, pot produce afecţiuni ale pielii.

Slide 63

Poluarea mărilor şi oceanelor

  • Cel mai important efect negativ pe termen lung este produs de poluarea cronică provenită de pe uscat. Apele din precipitaţii antrenează îngrăşăminte chimice şi organice, particule de sol şi pesticide în râuri şi fluvii, până în delte şi estuare.

    Apa uzată provenită de la întreprinderi industriale şi staţii de epurare conţine substanţe toxice, de exemplu metale grele, policlorurile de bifenil (PCB), polibromurile de bifenil (PBB).

  • Dezvoltarea explozivă a algelor în apele litorale, supranumită maree roşiesau brună (în funcţie de speciile de alge implicate) poate determina moartea în masă a peştilor. Se adaugă poluarea directă a oceanelor şi mărilor, prin pierderile de petrol de la platformele de foraj marin sau prin spălarea (ilegală) a rezervoarelor navelor în largul mării.

  • Foarte periculoase sunt mareele negre, determinate de catastrofe navale care afectează tancuri petroliere sau determină scurgerea combustibilului utilizat de nave. Petrolul pluteşte pe suprafaţa apei, formând o peliculă subţire, dar care poate acoperi suprafeţe foarte întinse, alcătuind un strat izolator ce împiedică oxigenarea apei.

  • Pe de altă parte, petrolul are efecte nocive asupra faunei acvatice. Păsările marine sunt apărate de frig de penajul pufos - dacă penele se îmbibă cu petrol sau păcură, îşi pierd rolul izolator şi pot pieri de frig; ele nu mai pot zbura.

  • În plus, mult timp navele de agrement, de pescuit şi vapoarele de pasageri îşi aruncau gunoiul peste bord.

    Pe măsură ce a crescut numărul de nave şi capacitatea acestora, efectele au devenit catastrofale, în mare parte este vorba despre obiecte din plastic, care ucid anual milioane de păsări, mamifere şi alte vietăţi marine ce se încurcă în plasele de pescuit şi undiţele pierdute sau în diverse ambalaje din plastic, sau înghit astfel de obiecte nedigerabile, ceea ce le provoacă ocluzii intestinale. Pentru a contracara acest fenomen, s-a instituit obligaţia de a nu se arunca nimic peste bord.

Slide 64

  • Chiar dacă fiecare poluant în sine nu atinge doze letale, efectele lor combinate pot fi foarte nocive. Chiar animalele care nu mor, pot fi afectate prin vătămări ale înotătoarelor peştilor, perforaţii în carapacea crustaceelor etc.

  • Poluarea poate atinge valori ridicate în mările care comunică doar prin strâmtori cu alte bazine marine sau cu oceanul, ca Marea Neagră, M. Baltică, Mediterana japoneză.

  • Până la mijlocul secolului trecut, Marea Neagră era foarte productivă din punct de vedere piscicol, datorită aportului mare de nutrienţi transportaţi de fluvii în mare.

  • Ulterior însă, poluarea industrială şi cea legată de transporturi, foraj marin pentru exploatarea petrolului, resturi menajere şi deversări din reţeaua de canalizare, atât direct în mare, cât şi prin intermediul reţelei hidrografice tributare, a antrenat modificări importante în conţinutul chimic al apei, mai ales în partea de nord-vesta bazinului.

  • A crescut mult cantitatea de azot, fosfor, substanţe organice în suspensie. Pe litoralul românesc, în ultimele decenii (după anul 1980), se semnalează relativ frecvent fenomenul de dezvoltare explozivă a algelor, îndeosebi în lunile de vară, ca urmare a eutrofizării.

    Determinările cantitative au pus în evidenţă şi prezenţa hidrocarburilor şi a detergenţilor, cantităţi crescute de cupru, plumb şi cadmiu în corpul unor scoici.

  • Au fost afectate preponderent nevertebratele bentonice (scoici, crabi, crevete), iar dintre peşti guvizii. În timp efectele s-au propagat şi la organismele pelagice; a scăzut foarte mult numărul de peşti de bună calitate (scrumbia albastră, pălămida, lufarul, chefalul şi calcanul).

  • Situaţia alarmantă a determinat necesitatea unei colaborări a ţărilor riverane. În acest sens,în anul 1992 s-a semnat Convenţia pentru protecţia Mării Negre împotriva poluării.

Slide 65

Poluarea solurilor

  • Poluarea solurilor se produce pe mai multe căi. Adesea poluanţii din aer ajung până la urmă la sol, fie sub formă de depuneri „uscate” (fall-out), fie fiind antrenaţi de picăturile de ploaie sau fulgii de zăpadă.

    Apele de şiroire rezultate în urma ploilor antrenează de pe acoperişuri, din curţi, de pe străzi, din halde şi grămezi de gunoaie, poluanţi pe care îi depun pe sol; de asemenea, apa râurilor care se revarsă peste maluri în timpul inundaţiilor poate antrena din anumite locuri (latrine, depozite de gunoi de grajd, grămezi de deşeuri de diferite origini etc.), substanţe poluante pe care apoi le împrăştie pe suprafeţe mari.

     Poluarea solului poate rezulta şi din folosirea pentru irigaţii a unor ape cu conţinut ridicat de metale grele sau alte substanţe nocive;

    În multe cazuri însă, poluarea se produce prin acţiuni directe, voluntare (tratarea cu îngrăşăminte sau pesticide în doze prea mari sau în mod necorespunzător, depozitarea direct pe suprafaţa solului sau îngroparea în sol a unor reziduuri cu conţinut nociv) sau accidentale (scurgeri din conducte, din vehicule avariate, „scăpări” de la foraje etc.). Se poate observa şi opoluare biologică (cu microorganisme patogene, paraziţi intestinali, substanţe organice putrescibile).

  • Solul are o capacitate destul de ridicată de autoepurare, iar prin funcţiile sale de filtrare, tamponare, fixare sau stocare de elemente poate contribui la eliminarea din mediu a unor noxe. Dacă însă această capacitate este depăşită ca urmare a volumului prea mare de poluanţi sau a naturii toxice a acestora, se produce o poluare mult mai persistentă decât în cazul aerului sau al apei, acţiunile de depoluare fiind foarte laborioase şi costisitoare.

  • Poluarea solului are ca efecte atât scăderea fertilităţii sale, cât şi contaminarea plantelor care îşi extrag apa cu săruri minerale din sol, ca şi a organismelor ce trăiesc în sol; de aici, prin intermediul lanţurilor trofice, poluanţii pot ajunge în corpul animalelor sălbatice şi domestice şi la om.

Slide 66

Poluarea cu metale grele (mercur, crom, cadmiu, plumb, cupru ş.a.)

Plumbulse află în mod normal în sol în cantităţi foarte mici. În prezent, încă se constată creşteri semnificative ale acestor cantităţi. Local, se pot atinge concentraţii mari în ariile de prelucrare a minereurilor polimetalice cu conţinut mare de plumb sau în jurul întreprinderilor care folosesc plumbul în procesele de fabricaţie.

Efectele sale asupra organismului variază în funcţie de cantitatea de plumb din sânge; se pot produce dereglări ale funcţionării rinichilor, ficatului, sistemului nervos şi organelor de reproducere, anemie. Alimentaţia săracă în calciu, vitamina D, fier şi zinc favorizează o absorbţie mai mare a plumbului în organism.

O sursă importantă de plumb au constituit-o motoarele cu combustie internă şi în primul rând autovehiculele şi avioanele ce folosesc benzină tratată cu tetraetil de plumb (ca antidetonant).

  • Tetraetilul şi tetrametilul de plumbsunt compuşi organici liposolubili volatili, fiind absorbiţi rapid şi total prin plămâni. Se consideră că în medie un automobil eliberează în atmosferă un kilogram de plumb pe an. Acesta intră în circulaţia generală a atmosferei şi în circuitul hidrologic, astfel că în prezent, chiar în largul Oceanului Atlantic sau deasupra Arcticii, cantitatea acestui metal este de 100 de ori mai mare decât nivelul natural, pe când în regiunile industrializate se poate ajunge şi la valori de 10.000 de ori mai mari decât nivelul natural.

    Mercurul, în mod natural, se găseşte în cantităţi foarte mici în atmosferă şi în ape, fiind mai concentrat în unele plante. În prezent, minereul de mercur este extras din litosferă, prin exploatări miniere, fiind apoi prelucrat industrial pentru diverse utilizări. O parte din cantitatea de mercur obţinută astfel se pierde însă în mediul înconjurător. De asemenea, prin arderea cărbunilor ajung în atmosferă unele cantităţi de mercur sub formă de vapori.

Slide 67

  • O poluare pe scară largă se produce prin utilizarea unor compuşi ai acestui metal pentru tratarea seminţelor împotriva bolilor criptogamice (boli produse de ciuperci, îndeosebi mucegaiuri). Industria chimică contribuie şi ea la poluarea cu mercur.

  • Mercurul se acumulează mai ales în rinichi şi ficat; traversează placenta, putând avea efecte teratogene. Poate fi pus în evidenţă în firele de păr şi în unghii. Intoxicaţia cu mercur se manifestă prin dureri de cap, ameţeli, insomnie, tulburări de memorie, vizuale, de coordonare a mişcărilor.

    Cadmiuleste, de obicei, asociat în zăcăminte cu zincul, fiind scos la suprafaţă o dată cu acesta, astfel că este prezent în cantităţi variabile în majoritatea aliajelor ce conţin zinc. Este sesizat şi în diverse materiale plastice, acumulatori, piese ale aparatelor TV, coloranţi (galben sau oranj); prin incinerarea gunoaielor care conţin astfel de produse, se volatilizează şi ajunge în atmosferă.

  • Îngrăşămintele fosfatice (superfosfaţii) conţin şi ele cadmiu; din solul tratat cu aceste îngrăşăminte poate trece în alimente. Acţionează asupra ficatului şi mai ales asupra rinichilor, determinând pierderi excesive de calciu (mergând până la apariţia de fracturi spontane) şi de potasiu.

    Molibdenulpoluează solul mai ales în jurul unor obiective siderurgice în care se produc oţeluri speciale (dure şi inoxidabile) şi poate ajunge în corpul animalelor prin furaje. Face parte dintre microelementele necesare organismelor vii, însă în cantitate ridicată afectează ficatul şi modifică metabolismul fosforului, putând determina malformaţii osoase.

  • Alte metale implicate în diverse procese de poluare sunt cuprul, nichelul, seleniul, zincul, iar dintre semimetale - arsenul.

Slide 68

Alţi poluanţi cu acţiune semnificativă asupra mediului

Poluanţii organici persistenţi (POP) sunt substanţe chimice foarte stabile (rezistente la degradarea în mediu) şi solubile în substanţe grase, astfel că se pot acumula în lanţurile trofice, cu un grad mare de risc asupra sănătăţii oamenilor.

Cele mai frecvente substanţe din această categorie sunt unele pesticide şi diverşi poluanţi industriali ca dioxina, hexaclorbenzenul (HCB), policlorurile de bifenil (PCB), tricloertilenă, tricloretan, tetracloretilenă, hidrocarburile aromatice policiclice. PCB-urile , care provin îndeosebi din industria electrotehnică; sunt folosite ca aditivi în mase plastice, coloranţi, echipamente electrice.

Polibromurile de bifenil (PBB), substanţe folosite ca ignifuge, se pierd în mediu în cantităţi mari în procesul de stingere a incendiilor. PBB-uri rezultă şi din aparatură şi echipamente electrice, ca şi din obiecte din plastic scoase din uz.

Hidrocarburile aromatice policiclice constituie un grup de substanţe (ca, de pildă, benzopirenul) ce se formează prin combustia incompletă a lemnului şi a altor combustibili şi care sunt considerate substanţe potenţial cancerigene şi mutagene (provoacă malformaţii congenitale). Apar în concentraţii relativ ridicate în gazele de eşapament, ca şi în procesul de cocsificare, în activitatea termocentralelor pe cărbune şi în urma fumatului.

Compuşi organici volatili (COV). În această categorie intră numeroase substanţe, printre care metanul (de obicei evidenţiat separat de COV nemetanice în rapoartele privind starea mediului), benzenul, aldehidele (îndeosebi formaldehida). Provin din rafinarea petrolului, unele ramuri ale industriei alimentare, circulaţia automobilelor, utilizarea unor solvenţi sau detergenţi, a spray-urilor (insecticide, cosmetice). Sunt precursori ai ozonului în atmosfera joasă (reacţionând cu oxizii de azot sub acţiunea radiaţiei solare) dând naştere smogului fotochimic.

Benzenuleste un constituent volatil al petrolului, considerat potenţial cancerigen. El ajunge în atmosferă mai ales prin utilizarea benzinei (reprezintă 5-16% din compoziţia benzinei), fie prin emisiile autovehiculelor, fie prin pierderile datorate evaporării în timpul distribuirii, manipulării şi stocării benzinei.

Slide 69

Dezechilibre provocate de utilizarea

pesticidelor şi îngrăşămintelor

  • Sunt substanţe care, deşi foarte utile, pot avea efecte secundare negative, uneori foarte grave. De aceea utilizarea lor trebuie să se facă cu mult discernământ. Este necesară o foarte bună înţelegere a mecanismelor de producere a efectelor negative, pentru a le putea diminua, ţinând seama că în natură se produc „reacţii în lanţ” adesea imprevizibile.

    Pesticidele.Productivitatea mai ridicată a agro-ecosistemelor a determinat atragerea unor consumatori care în natură aveau o răspândire foarte limitată, dar care prin adaptarea la folosirea ca sursă de hrană a culturilor agricole s-au extins extrem de mult ca areal geografic şi şi-au sporit foarte mult densitatea în cuprinsul arealului. Aşa sunt, de exemplu, numeroase insecte fitofage (consumatoare de plante), care în faza de adult sau de larvă consumă frunze, seminţe, tuberculi, bulbi, rădăcini, fructe ale plantelor de cultură. S-au răspândit şi numeroase tipuri de ciuperci parazite.

  • Nu este vorba de apariţia unor noi specii, ci s-a produs o adaptare a speciilor existente în natură la aceste noi surse, foarte abundente, de hrană, ceea ce a dus şi la înmulţirea altor specii din lanţurile trofice respective, ca insectele entomofage (care se hrănesc cu alte insecte) sau cele care îşi depun ouăle în corpul unor omizi, pe care le paralizează (astfel, larvele ieşite din ou au imediat la îndemână o sursă de hrană).

  • De asemenea, o dată cu extinderea acestor insecte dăunătoare s-au înmulţit păsările insectivore. înmulţirea păsărilor, dar mai ales larga răspândire în culturi a micilor rozătoare (popândăi, şoareci de câmp, hârciogi) a favorizat creşterea numărului de păsări răpitoare de zi şi de noapte.

Slide 70

  • Depozitele de alimente şi cămările sunt şi ele ţinta multor specii care caută să beneficieze de marile rezerve de hrană de aici: diferite gărgăriţe, molii, şoareci, şobolani, care însoţesc omul pretutindeni unde acesta îşi creează noi aşezări. Unii dintre aceşti consumatori sunt atraşi şi de marea cantitate de hrană reprezentată de resturile alimentare care însoţesc aşezările omeneşti.

  • În culturile agricole pătrund continuu diverse specii din flora spontană, considerate buruieni, care concurează speciile utile omului, intrând în competiţie cu ele pentru lumină, resurse, spaţiu, în trecut acestea erau combătute cu mare dificultate prin prăşit, rotaţia culturilor etc.

  • Principalele tipuri sunt: pesticidele organo-fosforice, foarte toxice, şi cele organo-clorurate, cu efecte cronice ca alterarea funcţiilor ficatului până la producerea hepatitei cronice, encefalopatii, avort spontan, sterilitate masculină, malformaţii congenitale.

    În funcţie de efectele urmărite, se disting ca tipuri principale:

  • erbicide, care permit combaterea buruienilor cu un efort minim din partea omului;

  • fungicide, împotriva ciupercilor parazite, ca rugini, făinare, tăciune, mană, mucegaiuri etc. (ciupercile sunt numite şi fungi sau criptogame vasculare, iar bolile produse de ele plantelor sunt numite şi boli criptogamice);

  • insecticide(utilizate în agricultură, dar şi în gospodăriile populaţiei ori pentru combaterea vectorilor unor boli - exemplu, ţânţarul anofel). Unele substanţe pot avea acţiune combinată, fiind insectofungicide;

  • acaricide(împotriva acarienilor - căpuşe şi mici păienjeni);

  • antinematode(împotriva viermilor);

  • rodenticide(raticide), contra rozătoarelor (care fac parte din ordinul Rodentia), în special a şobolanilor (care fac parte din genul Rattus).

Slide 72

  • Folosirea excesivă a pesticidelor determină însă poluarea apei şi a solului şi creează pericolul contaminării alimentelor.

  • Uneori, lipsa unor cunoştinţe elementare în domeniu determină neglijenţe extrem de grave, ca spălarea direct în apa râurilor a recipientelor ce au fost folosite la stropiri cu substanţe toxice şi chiar vărsarea în apă a resturilor de la stropiri, fapt soldat uneori cu moartea tuturor peştilor de pe tronsonul de râu afectat. Manipularea fără nici un fel de măsuri de precauţie a acestor substanţe produce accidente, chiar letale, şi în rândul oamenilor.

  • Pe de altă parte, acumularea în sol a pesticidelor, în urma stropirilor repetate, provoacă distrugerea râmelor (care au o contribuţie importantă în menţinerea fertilităţii solurilor) şi a microorganismelor din sol, cu rol esenţial în procesele de descompunere a substanţei organice, aşadar, afectează una dintre verigile de bază ale circuitului materiei în ecosistemele terestre, cea a descompunătorilor. Astfel de efecte se obţin şi prin utilizarea excesivă a erbicidelor.

    Îngrăşămintele - naturale şi chimice -, aplicate în mod neadecvat sau în cantităţi prea mari, pot avea consecinţe negative foarte serioase, acest tip de poluare fiind în prezent extrem de răspândit. De pe terenurile unde au fost utilizate, ele sunt antrenate de apa din precipitaţii, ajungând să contamineze pânza freatică şi reţeaua hidrografică, inclusiv sursele de apă potabilă. Au o contribuţie majoră în cadrul procesului de eutrofizare.

  • Azotaţii (nitraţii) nu sunt toxici în sine, dar pot suferi în apă sau în organism, sub acţiunea florei microbiene, un proces de reducere, transformându-se în nitriţi. Se pot acumula peste limitele normale în plantele de cultură (îndeosebi în legume şi plante furajere), fiind apoi ingeraţi de animalele domestice şi în cele din urmă de om, în corpul căruia, transformându-se în nitriţi, se combină uşor cu hemoglobina, formând methemoglobină şi împiedicând astfel oxigenarea sângelui.

Slide 73

  • O parte din nitraţi, acumulându-se în organism, se transformă în nitrozamine (aşa cum este dimetilnitrozamina), substanţe cu un ridicat potenţial cancerigen.

  • Cele mai grave forme de intoxicaţie cu nitriţi apar la copiii alimentaţi artificial în primul an de viaţă, dacă pentru prepararea hranei din laptele praf este folosită apă din fântână (acolo unde pânza freatică este poluată cu nitraţi).

    - Intoxicaţia acută se manifestă prin dispnee, tahicardie, agitaţie, convulsii, cianoză (la început în jurul nărilor, la buze, extremităţi, apoi generalizată). - - - Intoxicaţia cronică se manifestă prin anemie şi prezenţa în sânge a methemoglobinei în proporţie de 10-15%, sensibilitate mai mare la boli respiratorii, digestive, infecţioase, întârzieri în creştere.

  • Îngrăşămintele pot interveni negativ şi în procesele biogeochimice ce au loc în sol. De exemplu, unele îngrăşăminte în exces duc la distrugerea structurii glomerulare a solului, factor important al fertilităţii acestuia.

  • Pentru a diminua efectele negative ale chimizării agriculturii se încearcă promovarea agriculturii ecologice, care să asigure produse sănătoase, nepoluate şi în acelaşi timp să păstreze echilibrul ecologic în natură, în acest scop se recomandă rotaţia culturilor (alternanţa plantelor cultivate care necesită cantităţi mari de azot cu culturi de plante leguminoase care îmbogăţesc solul în azot), extinderea fertilizării solurilor cu îngrăşăminte verzi, încorporarea în sol a tuturor resturilor vegetale.

Slide 74

Conflictele armate şi acţiunile teroriste

  • Pe lângă efectele distructive directe, pot avea şi o contribuţie semnificativă la poluarea chimică a mediului, direct prin substanţele utilizate sau indirect prin avariile provocate unor obiective industriale sau mijloace de transport, în urma cărora sunt eliberate în mediu diverse substanţe poluante.

    - În timpul primului război mondiala fost utilizat un gaz foarte toxic, iperita.Ulterior astfel de mijloace de luptă au fost interzise, însă unele guverne încalcă această reglementare.

    - În urma luptelor navale au fost scufundate numeroase nave de război, comerciale şi submarine; prin corodarea rezervoarelor, combustibilul acestora ajunge în mare.

    - Submarinelefolosite în cele două războaie mondiale erau uneori testate cu mercur; multe dintre ele au fost scufundate, rezervoarele s-au corodat în timp şi astfel mercurul s-a împrăştiat în apele mării.

    - Unele minelansate în timpul celui de al doilea război mondial au plutit pe ape mult timp după încheierea luptelor.

    - O cantitate imensă de obuze şi bombe au explodat la nivelul solului, iar altele mai pot fi găsite şi astăzi în pământ, neexplodate, dar încă în stare de funcţionare, prezentând astfel un risc ridicat de producere de accidente.

Slide 75

- În timpul războiului din Vietnam, pentru a putea urmări mişcarea trupelor inamice în desişul pădurilor tropicale, americanii au folosit un defoliator (agentul Orange); ulterior s-a dovedit că acesta a avut o acţiune negativă asupra sănătăţii oamenilor, afectând atât pe soldaţii vietnamezi, cât şi pe cei americani care au ocupat teritoriul pe care se aplicase din avion această substanţă.

- Defoliereaa avut şi efecte distructive extrem de puternice asupra florei şi faunei, unele specii fiind aduse în pragul extincţiei; în prezent utilizarea sa este interzisă.

- Pe parcursul primului război din Golful Persic,incendierea numeroaselor sonde de petrol de către irakieni a produs o intensă poluare a aerului, stingerea acestora realizându-se cu mari eforturi, în acelaşi timp armata irakiană a deversat deliberat circa 7 mii. barili de petrol în apele Golfului.

-Bombardamenteledin timpul războiului din Iugoslavia au distrus parţial uzina chimică de la Pancevo şi o rafinărie de petrol de la Novi Sad.

Cercetări ulterioare au arătat o creştere a cantităţilor de mercur în sol şi în apă de două ori mai mari decât CMA, a hidrocarburilor aromatice policiclice în sol de 10 ori şi în apă de 15 ori faţă de CMA, iar a hidrocarburilor minerale de 50 de ori în sol şi de 70-100 ori în apă. Unele dintre aceste substanţe au ajuns şi în Dunăre. - Bombardarea unor rafinării în timpul conflictului dintreIsrael şi Liban din anul 2006 a provocat poluarea solului dar şi a plajelor şi apelor Mării Mediterane.

Slide 76

Poluarea fizică

  • Poluarea termică

  • Este determinată cu preponderenţă de evacuarea în reţeaua hidrografică a apelor de răcire de la centralele termoelectrice şi atomoelectrice. Se adaugă diverse ape cu temperaturi ridicate evacuate de la întreprinderi industriale şi aburul tehnologic.

    - Se apreciază că peste 20% din debitul apelor curgătoare din lume este afectat de aceste procese, dar pe lângă acestea sunt poluate termic şi unele bazine lacustre şi chiar unele zone litorale.

  • Este influenţată şi producţia de biomasă. La o temperatură de până la 20° C, producţia primară înregistrează chiar o creştere, dar la temperaturi mai ridicate se produce o inhibare a fotosintezei şi scăderea cantităţii de fitoplancton şi a biomasei (fenomen care poate fi accentuat şi de clorinarea apei).

  • Poluarea termică poate provoca şi perturbarea unor corelaţii între ciclul de viaţă a unor organisme şi condiţiile de mediu.

    - Studiile ecologice au dovedit că populaţiile animale şi vegetale sunt adaptate la o anumită amplitudine a variaţiilor de temperatură, diferită de la o specie la alta.

  • Diversele etape de dezvoltare se pot desfăşura numai începând de la o anumită temperatură minimă (denumită temperatura 0 a dezvoltării).

    - Un organism îşi parcurge ciclul vital şi poate ajunge la reproducere, după ce în condiţiile biotopului dat este întrunită o anumită sumă a temperaturilor zilnice eficiente, corespunzătoare exigenţelor metabolice ale speciei respective.

  • Slide 77

    • Poluarea fonică (sonoră)

  • Industrializarea, urbanizarea, intensificarea circulaţiei rutiere, feroviare, aeriene, utilizarea diverselor utilaje la construcţia de drumuri, locuinţe etc. au dus la creşterea semnificativă a intensităţii şi cantităţii de vibraţii sonore.

  • Zgomotul a devenit un factor poluant. Efectele lui se apreciază în funcţie de intensitate, durată şi frecvenţă (numărul de oscilaţii în unitatea de timp; sunetele cu frecvenţă mică sunt joase, grave, iar cele cu frecvenţă mare sunt numite acute sau înalte).

  • Unitatea de măsură pentru intensitate este decibelul (db). De multe ori în oraşe intensitatea zgomotului atinge 80-97 db, depăşind astfel, substanţial, pragul de 25 db, considerat inofensiv, şi chiar pe cel de 65 db - suportabil.

  • Intensitatea celor mai multe zgomote din mediul urban variază între 40-80 db.

    Sursele de poluarepot fi:

  • staţionare(poluare punctiformă) - obiective industriale, şantiere de construcţii, diverse surse urbane);

  • în coridor(poluare lineară) - în general, zgomote provenite din reţeaua de transport (surse punctuale în mişcare);

  • în suprafaţă(numeroase unităţi punctiforme grupate teritorial).

  • Până nu demult, se considera că sunetele prea intense produc numai disconfort sau, cel mult pot dăuna auzului, de aceea o perioadă îndelungată nu s-a acordat atenţie acestui tip de poluare. Cercetări întreprinse în ultima vreme au arătat însă că efectele fiziologice sunt mult mai complexe.

  • Se consideră că o expunere prelungită la zgomote care ating 50-60 db provoacă stres psihologic, insomnii, somn superficial şi anxietate;cele între 60 şi 90 db prezintă efecte psihologice dăunătoare, dar afectează şi aparatul cardiovascular şi digestiv. Zgomotele situate între 90 şi 120 dbafectează auzul, iar cele de peste 120 decibelidepăşesc pragul senzaţiei de durere în ureche.

  • De asemenea, zgomotele pot perturba profund comportamentul păsărilor şi mamiferelor sălbatice.

  • Slide 79

    • S-a constatat că arborii şi arbuştii absorb până la 26%din energia sonoră. Valorile variază în funcţie de vârstă, dimensiuni, densitatea coronamentului, poziţia în raport cu sursa de zgomot etc.

    • Zgomotele produse de traficul urban se pot combate în oarecare măsură prin amenajarea de spaţii verzi cu plantaţii dese, plurietajate, dispuse perpendicular pe direcţia zgomotului.

    • Printre speciile de arbori care au cea mai mare capacitate de reducere a zgomotului se numără paltinul, teiul cu frunză lată, stejarul, carpenul, fagul, iar dintre arbuşti, liliacul şi dârmoxul.

      - O fâşie de pădure lată de 30 m, situată de-a lungul unei artere rutiere, reduce cu 8-11% zgomotul provocat de circulaţia autovehiculelor.

    • Măsuri directe de reducere a zgomotului

      - interzicerea claxonatului în oraşele cu circulaţie intensă, mijloace de transport în comun silenţioase, fluidizarea traficului etc.);

      - protejarea spaţiilor de lucru şi a locuinţelor prin materiale izolatoare (antifonice);

      - amplasarea unităţilor industriale care produc zgomote intense la o distanţă corespunzătoare faţă de cartierele de locuit.

      - un lucru adesea neglijat îl constituie necesitatea protejării celor care lucrează cu utilaje foarte zgomotoase prin purtarea de căşti speciale.

    Slide 80

    Poluarea prin radiaţii

    • Radiaţiile pot fi neionizante (microundele, radiaţia laser) sau ionizante (care au proprietatea de a ioniza materia cu care vin în contact, conferind o încărcătură pozitivă sau negativă particulelor care o compun, aşa cum sunt emisiile radioactive, radiaţiile X).

      Microundelesunt emise de numeroase aparate, instalaţii de încălzit, telecomunicaţii, radar; prin supraexpunere, pot produce tulburări cardio-vasculare sau ale sistemului nervos, îndeosebi dureri de cap, oboseală, somnolenţă, stări depresive, scăderea acuităţii vizuale, instabilitatea pulsului şi a tensiunii arteriale, căderea părului, fragilitatea unghiilor.

      Radiaţiile (razele) X, cunoscute şi sub numele de radiaţii Roentgen, sunt unde electromagnetice, utilizate în special pentru radiodiagnostic (în stomatologie, medicină generală, etc.), datorită capacităţii lor de pătrundere prin materia vie; alteori sunt utilizate în radioterapie.

      În prezent se recomandă limitarea expunerii organismului la astfel de radiaţii, deoarece pe parcursul vieţii dozele se cumulează. Pot provoca sterilitate, malformaţii congenitale (se recomandă evitarea efectuării de radiografii la femeile gravide), cancer etc.

    • Radioactivitatea este urmarea dezagregării anumitor nuclee atomice, însoţită de emisie de particule alfa, particule beta şi radiaţii gamma, proces care determină reducerea treptată a masei elementului chimic respectiv şi la transformarea (transmutaţia) unui element în altul.

    Slide 81

    • În natură se cunosc cca. 50 de elemente radioactive, printre care uraniul (sub forma a doi izotopi 238U, în proporţie de 99,3%, şi 235U, în proporţie de 0,7%), radiul (226Ra), toriul (232Th), potasiul radioactiv (40K), carbonul radioactiv (14C).

    • Radiaţiile emise de diferiţi izotopi radioactivi naturali au un efect ionizant, smulgând electroni periferici ai atomilor, care devin astfel ioni pozitivi, iar atomii care primesc electronii smulşi devin ioni negativi. Aceştia, alături de radiaţia cosmică, produc radiaţia de fond, de slabă intensitate, prezentă la suprafaţa terenului şi în atmosferă, la care vieţuitoarele sunt adaptate, întrucât viaţa a evoluat în aceste condiţii.

    • Toate materialele din scoarţa pământului conţin cantităţi mici de radionuclizi. Concentraţia lor depinde de tipul de rocă sau de sol; este mai mare în roci eruptive (mai ales granit), scăzută în roci sedimentare şi are valori intermediare în sol.

    • Apa poate avea şi ea o radioactivitate naturală, datorită radionuclizilor preluaţi din roci pe parcursul circuitului ei natural. Iradierea produsă de aceştia este atât externă, din sol şi din materialele de construcţie, cât şi internă, prin inhalare o dată cu praful din aer şi ingerare, o dată cu apa sau diverse alimente.

    • Măsurătorile au arătat că radioactivitatea naturală terestră din România se situează la nivelul mediei europene sau chiar sub medie, cu excepţia unor zone restrânse din Transilvania şi Banat, deci nu prezintă pericol pentru sănătatea omului.

      Reţeaua naţională de supraveghere a radioactivităţii mediului,înfiinţată în anul 1962, face parte din sistemul integrat de supraveghere a poluării mediului pe teritoriul României. Se realizează analize beta-globale (imediate şi întârziate), de doză gamma externă şi gamma-spectrometrice.

      Se au în vedere aerosoli atmosferici, depunerile uscate (fall-out) şi precipitaţiile atmosferice, probe de apă, sol, vegetaţie.

    Slide 82

    Efectele asupra lumii vii.

    • Din cauza energiei lor, radiaţiile radioactive exercită o acţiune puternică asupra materiei vii (îndeosebi radiaţiile gamma). In estimarea radiaţiei primite de un organism este importantă atât doza, cât şi timpul de iradiere (deci doza raportată la timp). Lungimea perioadei de înjumătăţire a diferiţilor radionuclizi influenţează efectele lor asupra organismelor.

    • Perioada de înjumătăţire (timpul necesar pentru reducerea la jumătate a masei) este o caracteristică a fiecărui element radioactiv, variind de la fracţiuni de secundă la miliarde de ani.

    • Cei cu perioadă foarte scurtă (ore, zeci de ore) nu au de obicei efecte importante, pentru că dispar destul de repede din mediu.

    • Cei cu perioada foarte lungă, ca de exemplu 238U (care are un timp de înjumătăţire de 4,5 miliarde de ani), dau o radiaţie destul de slabă în unitatea de timp, deci nu produc o iradiere puternică.

    • Cei mai periculoşi sunt consideraţi însă radionuclizii cu perioadă mijlocie (săptămâni, luni, ani), pentru că prezintă o radiaţie destul de puternică şi au suficient timp să se acumuleze în organisme în lungul lanţurilor trofice.

    • Dintre aceştia, radionuclizii elementelor care intră în alcătuirea substanţei vii(carbon, potasiu, fosfor, calciu) sunt asimilaţi şi reţinuţi de organism, dar pot fi periculoşi şi cei cu proprietăţi chimice asemănătoare acestor elemente, care pot să li se substituie în diferite organe.

      De exemplu, stronţiul 90 poate să substituie calciul în structura oaselor, iar cesiul 137 se acumulează în ţesutul muscular, substituind potasiul.

    • Dintre radionuclizii căzuţi din atmosferă pe sol, o parte sunt absorbiţi de sol, o parte ajung în corpul plantelor, de unde intră mai departe în organismele consumatoare (animale sau om), iar alţii sunt preluaţi în circuitul hidrologic, ajungând în râuri, lacuri, mări.

    Slide 83

    Surse de poluare radioactivă

    • Extracţia şi prelucrareaminereului de uraniu constituie o activitate cu mare potenţial de poluare cu radionuclizi naturali. Prin scoaterea minereului la suprafaţă, depozitare, formarea unor halde de steril, transport, prelucrare, aerul este poluat cu pulberi de uraniu şi de radiu; degajându-se inclusiv radon şi toron, sub formă gazoasă.

    • Apele de scurgere din galerii şi apa din precipitaţii care antrenează pulberi de pe depozitele de minereu de uraniu şi de steril au şi ele o încărcătură radioactivă substanţială, poluând apoi reţeaua hidrografică de suprafaţă şi chiar pânza freatică (îndeosebi cu uraniu şi radiu).

    • Solul se contaminează prin depuneri din atmosferă (uscate şi umede), prin vânt, apă de ploaie etc., iar vegetaţia, atât prin depuneri de pulberi direct pe plante, cât şi prin intermediul apei cu săruri minerale pe care rădăcinile o extrag din sol.

    • O altă sursă majoră de poluare sunt exploziile nuclearelegate de experimentarea armelor atomice. Cele mai importante serii de explozii nucleare în atmosferă au avut loc între anii 1954-1958 şi 1961-1962, multe dintre ele fiind realizate în zone mai puţin populate din Oceanul Pacific.

      - Se estimează că în acest interval atmosfera a fost contaminată cu produse de fisiune a unor bombe însumând cca. 170 megatone, echivalente cu aproximativ 8.500 de bombe tip Hiroshima.

    • Căderile de radionuclizi din atmosferă(fall-out) au contaminat oceanul pe mari întinderi, astfel că un timp pescuitul a trebuit interzis în zonele afectate.

      - Radionuclizii de cesiu 137 şi stronţiu 90 au fost detectaţi în ocean chiar la adâncimi de peste 4.000 m.

    Slide 84

    • După experimentele americane în Insulele Bikini, radioactivitatea aerului şi a apei a crescut în 48 ore de un milion de ori faţă de radioactivitatea naturală şi s-a menţinut timp de câteva luni la o concentraţie periculoasă. Zincul 65 a contaminat apele şi fondul piscicol, pescarii japonezi fiind nevoiţi să arunce 350 de tone de peşte contaminat.

    • Constatându-se pericolul ridicat pe care îl prezintă aceste activităţi, în anul 1962 a fost semnat Tratatul de interzicere a exploziilor nucleare în atmosferă (continuându-se însă aceste cercetări prin explozii subterane).

    • De asemenea, nici utilizarea energiei atomice în scopuri paşnice nu este lipsită de riscuri. Astfel:

      - Se estimează că în cazul funcţionării normale a centralelor atomoelectrice emisiile radioactive sunt foarte scăzute, neprezentând practic nici un pericol pentru om. Riscul foarte mare este însă legat de posibilele avarii.

      - Până în prezent s-au înregistrat deja patru accidente nucleare majore la centrale atomoelectrice, care au determinat o contaminare intensă a mediului: la Sellafield (Windscale), în Marea Britanie – în anul 1957, la Celiabinsk, în URSS - în acelaşi an, la Three Miles Island, în SUA - în anul 1979 şi cea mai gravă, la Cernobâl, în Ucraina (1986).

    • În urma accidentului de la Cernobâla fost contaminată radioactiv o mare suprafaţă (cu valori foarte mari pe porţiuni din teritoriile Ucrainei şi Bielorusiei, dar cu intensităţi mai mici şi în ţările vecine, inclusiv România, care se situează pe locul 4 în rândul statelor afectate de acest fenomen, după echivalentul de doză efectiv cumulat în timpul primului an după accident).

    • Punerea în funcţiune a centralei atomoelectrice româneşti de la Cernavodă (care funcţionează cu uraniu natural drept combustibil şi apă grea ca moderator) creează posibilitatea apariţiei unor probleme de acest gen şi la noi în ţară. Se consideră totuşi că tipul respectiv de centrală (CANDU) oferă o mare siguranţă în exploatare.

    Slide 85

    • O altă mare problemă o constituie depozitarea reziduurilor nucleare ale uzinelor atomoelectrice (rezultate din combustibilul nuclear consumat), cantitatea acestora fiind în continuă creştere. Sunt puternic radioactive, conţinând radionuclizi cu timp mare de înjumătăţire, de aceea este necesară stocarea lor timp de decenii înainte de a putea fi neutralizate.

      O parte dintre ele au fost deja depozitate în containere pe fundul oceanelor sau în subteran, în vechi mine părăsite, dar nici unul dintre aceste locuri nu este pe deplin sigur.

    • Din anul 1983 nu a mai fost admisă depozitarea în recipiente din oţel încastrate în beton, pe fundul Oceanului Atlantic.

    • O altă soluţie posibilă o constituie reciclarea lor, o operaţie costisitoare, dar prin care se poate recupera 91% din materialul utilizat în reactoare (90% fiind uraniu şi 1% plutoniu). O acuzaţie care se aduce acestui procedeu este pericolul ridicat prezentat de plutoniu. Însă specialiştii care susţin retratarea afirmă că actualmente tehnologiile de acest tip sunt mai perfecţionate decât cele de stocare şi că este mult mai sigur ca plutoniul să fie recuperat, comparativ cu stocarea lui sub formă de deşeuri.

      Printre ţările care recurg la retratare se numără Franţa, Germania, Japonia, Marea Britanie.

    • În Marea Britanie, la Sellafield, funcţionează Uzinele „Thorp” (Thermal Oxide Reprocessing Plant), care sunt axate pe reprocesarea combustibilului din diferite tipuri de reactoare nucleare bazate pe uraniu.

    Slide 86

    • Poluarea radioactivă poate însă să rezulte şi din alte activităţi:

      - De exemplu,minereul de fosfor(apatita) poate conţine uneori cantităţi apreciabile de uraniu, thoriu sau radiu, care sunt eliberate în mediu prin procesele de prelucrare.

      - Haldele de fosfogips (care rezultă ca deşeu din prelucrarea apatitelor în vederea obţinerii de îngrăşăminte fosfatice) reprezintă o sursă de poluare radioactivă; chiar îngrăşămintele fosfatice pot conţine unele cantităţi de uraniu, thoriu sau radiu.

    • În trecutul nu prea îndepărtat, au existat propuneri de valorificare a fosfogipsului, prin utilizarea sa la fabricarea unor elemente de construcţie tip BCA pentru pereţii interiori, testarea experimentală arătând că într-o astfel de locuinţă radonul ar fi fost prezent în cantitate de 50 de ori mai mare decât în cazul materialelor de construcţie obişnuite.

    • În acelaşi timp, unele sortimente de cărbune au o radioactivitate apreciabilă, în reziduurile solide de la termocentralele pe cărbune (cenuşa volantă) se concentrează radionuclizii existenţi în mod natural în cărbunele ars. Pe lângă aceasta, există şi o emisie gazoasă în procesul arderii.

    • Zgura de la furnalepoate fi şi ea radioactivă, haldele specifice contribuind şi ele adesea la acest tip de poluare.

    • Se adaugă şi alte surse de radiaţii:radiografii, radiaţia cosmică mărită în timpul zborurilor cu aeronavele. Dozele primite din diferite surse pe parcursul timpului au efect cumulativ (efectele nu dispar în timp, deci doza primită de un individ creşte o dată cu vârsta, numărul de radiografii etc.). Riscul îmbolnăvirii de cancer legat de aceste efecte cumulate este estimat la valori cuprinse între 1-5% .

    Slide 88

    Poluarea biologică

    Poluarea cu agenţi patogeni sau infestanţi

    • Principalii agenţi (germeni) patogeni sunt microorganismele(bacterii, viruşi, ciuperci microscopice, protozoare). Aceştia pot fi transportaţi prin aer sau prin apă.

    • De reţinut că, numai unele categorii de bacterii sunt patogene, pe când altele sunt inofensive, iar unele chiar foarte utile, având un rol important în natură. Există şi agenţi infestanţi (ouă sau larve de viermi intestinali) care provoacă boli parazitare.

    • În aerul din oraşe, germenii patogeni sunt mai numeroşi decât în aşezări rurale sau în câmp liber, în deserturi şi pe înălţimile munţilor aceştia aproape lipsesc.

      Provin aproape în totalitate din surse aflate la nivelul solului, frecvent fiind forme de rezistenţă de tipul sporilor, în stare activă, majoritatea germenilor patogeni nu rezistă decât scurt timp în aer, fiind distruşi sub acţiunea radiaţiei solare; aerul nu este pentru ei atât un mediu de viaţă, cât un agent de transport. De aceea, în spaţii închise, se recomandă aerisirea frecventă, care determină distrugerea, în mare parte, a germenilor patogeni.

    • Foarte mulţi viruşi, dar şi unele bacterii prezintă transmitere aeriană, în aer se mai găsesc şi diverşi alergenide origine biologică (polen, puf de la seminţele de plop etc.), consideraţi de unii autori ca făcând parte tot din categoria poluanţilor, însă majoritatea cercetătorilor sunt de părere că această extindere a noţiunii de poluant este improprie.

    Slide 89

    • Poluarea biologică a solului, dar şi a apelor freatice şi de suprafaţă, se poate produce prin utilizarea de îngrăşăminte organice (gunoi de grajd) provenind de la animale bolnave, prin aruncarea pe câmp, în reţeaua hidrografica.

      - La om, infecţia se poate produce prin consumul apei sau alimentelor, a cadavrelor de animale. Tot pe această cale se transmit şi parazitoze intestinale, ca cele cu giardia sau tenii.

      Leptospiroza este o boală infecţioasă provocată de o bacterie spiralată din genul Leptospira.

      - Terenul pe care se dezvoltă boala îl constituie animalele sălbatice, şoarecii, şobolanii, de la care se contaminează uneori animalele domestice; bacteriile sunt excretate prin urină.

    • Omul se îmbolnăveşte îndeosebi prin scăldatul în râuri sau lacuri, unde sunt adăpate sau spălate animalele, mai ales dacă prezintă leziuni, chiar infime, ale pielii şi, mult mai rar, prin contact direct (de exemplu, muşcătură de un şobolan sau un câine).

      - Incubaţia durează 10 zile, apoi se instalează febra, frisoane, dureri musculare puternice, dureri de cap pulsatile.

      - După 48 de ore mai pot să apară: icter intens, sindrom meningeal (greţuri, redoare a cefei), hemoragii renale şi viscerale. Febra regresează în 4-10 zile.

      Bacilul antraxului, bacilul tetanic, Clostridium(care produce cangrena gazoasă), pot rezista mult timp în sol sub formă de spori şi pot contamina omul (în decursul lucrărilor agricole, al săpării de gropi sau şanţuri etc.), dacă pielea prezintă leziuni deschise.

    Slide 90

    • Apele uzate provenite din reţeaua de canalizare a localităţilor au un conţinut mare de materii organice, ceea ce creează condiţii pentru dezvoltarea bacteriilor; la acestea se adaugă bacteriile patogene evacuate din spitale, locuinţe, abatoare etc. Aceste ape au un potenţial patogen şi infestant foarte ridicat.

      De la abatoare (mai ales de la cele care nu respectă normele sanitare în domeniu) ajung în apă diverşi germeni patogeni şi substanţe putrescibile.

    • Foarte periculoasă este şi contaminarea alimentelor cu germeni patogeni (de exemplu, prin irigaţii sau udatul grădinilor cu apă contaminată), care poate determina toxiinfecţii alimentare de multe ori letale, ca de pildă: botulism, bruceloză, infecţii cu Salmonella, infecţii stafilococice.

    • Problema este foarte gravă mai ales în unele regiuni tropicale unde temperaturile ridicate şi lipsa instalaţiilor de epurare a apei determină apariţia a numeroase parazitoze sau boli infecţioase de tipul dizenteriilor, febrei tifoide etc.

      Utilizarea acestor ape infestate pentru irigarea orezăriilor, unde se lucrează ulterior, cu picioarele goale, duce la frecvenţa foarte mare a unor paraziţi intestinali în ariile respective.

    Slide 91

    Poluarea cu substanţe organice putrescibile

    • Substanţele organice sunt biodegradabile: se descompun treptat, prin procese de putrefacţie, până la elementele minerale din care sunt alcătuite, astfel sunt eliminate din apă prin autoepurare.

    • Atunci când ajung în apă cantităţi foarte mari, substanţele care se formează pe durata proceselor de putrefacţie determină deteriorarea marcantă a calităţii apei.

    • În acelaşi timp, se produce o proliferare a organismelor saprobe(care trăiesc într-un mediu în care au loc procese de putrefacţie).

    • În funcţie de gradul de poluare cu substanţe putrescibile, apele se clasifică în trei categorii:

      -oligosaprobe(slab poluate),

      - mezosaprobe(cu poluare medie), care la rândul lor se împart în:

      - alfa-mezosaprobe (care conţin doar o cantitate redusă de oxigen) şi

      - beta-mezosaprobe (care, deşi poluate, au încă un conţinut relativ ridicat de oxigen) - polisaprobe, puternic poluate.

    • Industria alimentară (în special fabricile de zahăr, de amidon, de produse lactate, spirt, mezeluri şi conserve, bere etc.), evacuează ape uzate încărcate cu mari cantităţi de materii organice a căror descompunere în procesul de autoepurare necesită mari cantităţi de oxigen.

    • Industria pielăriei, pe lângă substanţele organice putrescibile, poate elimina în mediu şi germeni patogeni (bacilul antraxului).

    • Printre poluanţii de origine organică se numără şi fenolii - substanţe din categoria alcoolilor aromatici, cu acţiune toxică asupra sistemului nervos. Aceştia ajung în apă ca urmare a deversărilor industriale, dar şi din procesul de descompunere al resturilor vegetale şi materiilor fecale.

    Slide 92

    Concluzii

    • În majoritatea cazurilor, factorii analizaţi până acum nu acţionează izolat, ci se combină şi se intensifică reciproc, asupra unui teritoriu acţionând concomitent poluanţii rezultaţi din activitatea agricolă, din cea industrială şi de transport, care la rândul lor interferează cu diverşi factori naturali (secete prelungite, apă stagnantă, eroziune etc.), sau cu alte categorii de factori antropici (defrişări, irigaţii, desecări, ridicarea nivelului apei freatice prin crearea de lacuri de acumulare sau canale de irigaţie).

      Uneori prin interacţiunea şi cumularea acestor factori pot apărea dezechilibre majore, chiar adevărate catastrofe ecologice.

    • Un exemplu concludent îl constituie situaţia Lacului Araldin Asia Centrală (aflat pe teritoriul statelor Kazahstan şi Uzbekistan). În urma unor ample lucrări de amenajare teritorială (întreprinse în vremea când aceste republici erau incluse în URSS), care au avut ca scop valorificarea deşerturilor Kara Kum şi Kâzâl Kum, prin construirea unui vast sistem de irigaţii, apele fluviilor Amu Daria şi Sâr Daria, care alimentau acest lac sărat, au fost aproape în întregime blocate în lacuri de acumulare.

      S-au realizat orezării şi în special întinse culturi de bumbac, iar o parte din cantitatea de apă a fost folosită şi în scopuri industriale.

      În această regiune deşertică evaporaţia este foarte puternică, iar o mare parte a cuvetei Lacului Aral se află la mici adâncimi.

      Ca urmare a faptului că lacul nu a mai fost alimentat de cele două fluvii, nivelul apei a scăzut cu cca. 12 m, s-a produs astfel, o reducere continuă a suprafeţei lacului, iar linia ţărmului s-a retras cu mai mult de 100 km.

      În porţiunea din care apele s-au retras se întind în prezent, vaste terenuri sărăturate, din care vântul ridică anual în atmosferă până la 75 milioane tone praf amestecat cu sare, constituind cea mai puternică sursă de poluare de pe teritoriul fostei URSS. În regiune, fiecare hectar de teren irigat primeşte din aer sute de kilograme de sare, însă, s-au găsit săruri provenite din această acumulare, chiar în zona Oceanului Arctic.

    Slide 93

    • Apele care se scurg de pe terenurile cultivate cu bumbac sunt puternic poluate (bumbacul fiind printre culturile care necesită cele mai multe tratamente chimice), calitatea apei potabile fiind în prezent o problemă acută.

    • Economia piscicolă, tradiţională în zonă, a fost practic distrusă. De asemenea, a avut de suferit economia pastorală, care se baza pe păşunile sărăcăcioase din semideşerturi (vestitele oi din rasa karakul).

      În prezent se încearcă redresarea situaţiei prin reducerea consumului de apă în scopuri agricole şi restrângerea culturilor de bumbac.

    • Un alt exemplu - Barajul de la Assuan, de pe fluviul Nil, inaugurat în anul 1970, a determinat formarea unui lac, cu o lăţime de 11 km şi o lungime de 167 km, cu rol hidroenergetic şi pentru irigaţii. În prezent, în acest lac se depune mâlul transportat de Nil, care încă din antichitate avea un rol important în fertilizarea terenurilor agricole ale Egiptului.

      Îngrăşămintele chimice folosite pentru a suplini mâlul fertilizator au dus la creşterea poluării.

      Sistemul de irigaţii actual a dus la salinizarea solului (în trecut sărurile fiind îndepărtate de pe ogoare o dată cu retragerea apelor revărsate ale fluviului).

      A crescut şi incidenţa unor parazitoze, pentru că unii agenţi patogeni folosesc în cursul ciclului lor de dezvoltare canalele, ca mediu de viaţă.

    • Un alt caz, îl constituie afluentul fluviului Chari, Logone,din vestul Africii, care se varsă în Lacul Ciad. Lunca inundabilă a acestui fluviu cuprinde şi Parcul Naţional Waza.

      Apele care inundau periodic acest ţinut provin din Munţii Mandara (de unde în sezonul ploios se scurg numeroase cursuri de apă temporare, numite mayo) şi din revărsarea, la ape mari, a fluviului.

    Slide 94

    Consecinţe ale construirii barajului:

    • Până la construirea acestuia, aici exista o faună abundentă şi o bogată viaţă agropastorală (vânătoare, pescuit, cultura orezului şi a meiului), iar parcul Waza aducea venituri din turism şi comerţ. În cadrul păstoritului transhumant această luncă inundabilă avea un rol important în sezonul secetos, când în restul teritoriului păşunile sunt uscate.

    • De asemenea, pe aceste teritorii îşi petreceau iarna, numeroase păsări migratoare venite din Europa. Sistemul tradiţional de utilizare a terenurilor împiedica supraexploatarea resurselor şi asigura o productivitate durabilă.

    • Fără a se face studii de impact, guvernul, în dorinţa de a mări producţia de orez, a decis construirea unui baraj care să reţină apele fluviului (pentru a asigura apa necesară irigaţiilor în sezonul secetos) şi a unor diguri care să împiedice revărsarea apelor în sezonul ploios.

      În acest fel lunca şi-a pierdut cele două surse importante de aprovizionare cu apă, ceea ce a dus la secarea completă a zonei umede, provocând dezechilibre majore.

    • S-au produs deplasări masive de populaţie spre alte zone de pescuit, s-a restrâns activitatea agro-pastorală.

    • Animalele din parc, rămase fără hrană, au migrat în afara ariei protejate, elefanţii distrugând totul în calea lor.

    Slide 95

    Modificări globale ale mediului

    Printre cei mai importanţi factori incriminaţi pentru modificările climatice care încep să se manifeste se numără:

    utilizarea extrem de risipitoare a combustibililor fosili în industrie, transporturi şi încălzirea locuinţelor, ducând la emisii de gaze cu efect de seră în cantităţi prea mari şi în ritm prea rapid pentru ca acestea să poată fi absorbite de sistemele naturale;

    distrugerea pădurilor şi a altor formaţiuni vegetale naturale, cu rol foarte important în menţinerea echilibrului planetar, prin capacitatea de a stoca dioxidul de carbon, dar şi prin rolul antierozional, de moderator climatic şi de reglator al ciclului hidrologic;

    utilizarea unor produse artificiale cum sunt halonii şi clorofluorurile de carbon (CFC), care nu numai că au efect de seră, dar conduc şi la distrugerea stratului de ozon, cu rol deosebit de important pentru protejarea vieţii pe Pământ împotriva radiaţiilor cosmice (şi în primul rând împotriva excesului de radiaţie ultravioletă);

    agricultura intensivă, puternic chimizată şi mecanizată şi îndeosebi orezăriile inundate (furnizoare de metan), la care se adaugă creşterea pe scară largă a rumegătoarelor, care în procesele specifice de digestie elimină mari cantităţi de dioxid de carbon şi de metan;

    eliberarea de gaze din haldele de gunoi şi de la diverse întreprinderi industriale;

    distrugerea recifilor de corali şi a mangrovelor.

    Slide 96

    Amplificarea efectului de seră

    • Efectul de seră - constă în capacitatea atmosferei de a absorbi o parte din radiaţia infraroşie reflectată de suprafaţa terestră, împiedicând-o să revină în spaţiul interplanetar şi menţinând astfel o temperatură mai ridicată la nivelul solului (ca şi geamurile unei sere, care lasă să pătrundă lumina, dar împiedică pierderea de căldură în afara serei).

      Dacă nu ar exista acest efect, se consideră că Pământul ar fi fost îngheţat şi lipsit de viaţă.

    • Efectul de seră a existat cu mult înainte de era industrială şi chiar înainte de apariţia omului pe Pământ, având un rol pozitiv în dezvoltarea plantelor şi animalelor. Însă activitatea economică actuală tot mai intensă duce la o intensificare a lui, cu rezultate imprevizibile.

      Printre efectele posibile se numără:

      creşterea temperaturilor la nivelul întregului glob terestru;

      modificarea circulaţiei atmosferice şi deci a regimului plu­viometric (inclusiv amplificarea fenomenelor extreme: uragane, tornade, viscole, dar şi o ariditate crescută în unele regiuni);

      modificarea traseului curenţilor marini, care ar putea determina importante modificări climatice în regiunile limitrofe

      topirea gheţarilor montani şi a calotelor glaciare, urmată de creşterea nivelului Oceanului Planetar şi inundarea insulelor joase, a deltelor şi câmpiilor litorale;modificări ale ecosistemelor terestre şi marine, cu transformări semnificative ale compoziţiei planctonului, florei şi faunei;

      efecte socio-economice şi crize umanitare, ca urmare a inundaţiilor şi secetelor provocate de modificările circulaţiei atmosferice.

    Slide 97

    • Cel mai puternic efect de seră îl produc vaporii de apă din atmosferă. De asemenea, norii, deşi pe o parte reflectă la suprafaţa lor superioară radiaţia solară, au şi efect de seră (de aceea, dacă cerul este senin, în cursul nopţii şi mai ales spre dimineaţă temperaturile sunt mai scăzute decât în cazul cerului acoperit de nori).

    • Însă un important efect de seră îl au şi unele gaze din atmosferă. Dintre acestea, pe primul loc se situează dioxidul de carbon (CO2), care provine atât din procese naturale (respiraţia plantelor, microorganismelor şi a animalelor, digestia rumegătoarelor, activitatea termitelor, erupţii vulcanice, emanaţii post-vulcanice, procesele de expansiune a fundului oceanelor), cât şi din activităţi antropice (arderi, diverse procese industriale).

    • În erele geologice trecute excedentul de carbon a fost fixat în rocile carbonatice sau sub formă de combustibili fosili; exploatarea şi arderea acestora ducând la un dezechilibru în circuitul carbonului.

    • Un alt gaz cu un important efect de seră este metanul (CH4), incolor şi inodor, care se găseşte în zăcămintele naturale de gaze sau asociat cu petrolul (gazul de sondă) ori cu zăcămintele de cărbune (gazul de mină, numit şi grizu).

      Pe fundul lacurilor şi al mlaştinilor, prin procesele de fermentaţie bacteriană, în condiţii anaerobe, ale resturilor vegetale şi animale, se formează de asemenea metan (gaz de baltă). Provine şi din industrie (de exemplu, de la cocserii), din descompunerea resturilor organice, din orezării inundate şi din procesele de digestie a rumegătoarelor şi termitelor.

    • Alte gaze cu efect de seră provenite din activităţi industriale sunt:

      - CFC şi halonii (în curs de reducere, datorită măsurilor luate pentru protejarea stratului de ozon),

      - oxizii de azot(a căror prezenţă în atmosferă este legată şi de utilizarea îngrăşămintelor azotoase) şi

      - ozonul din troposferă.

    Slide 98

    • Măsurătorile cu privire la compoziţia chimică a aerului captiv în bulele de aer din calotele glaciare au arătat că şi în trecut au existat oscilaţii ale cantităţii de dioxid de carbon şi de metan din atmosferă, de pildă, acum 120.000 de ani, când s-a produs o încălzire a climei globale, aceste cantităţi erau destul de ridicate.

    • Procentul de dioxid de carbon în atmosferăa crescut cu 30% în ultimii 200 de ani. În schimb, ponderea lui a fost relativ constantă timp de 1000 de ani înaintea erei industriale.

    • Datorită marii capacităţi de absorbţie a CO2 şi a căldurii pe care o prezintă Oceanul Planetar, efectele acestor emisii sunt însă decalate cu câteva decenii, însă, în prezent este posibil să ne apropiem de pragul care va face ca această capacitate să fie depăşită.

    • Încălzirea accentuată care ar urma ar declanşa şi alte procese care ar conduce la rândul lor la creşterea cantităţii de CO2 şi metan din atmosferă (dezgheţarea permafrostului şi descompunerea turbei din tundră şi taiga).

    Slide 99

    Fenomenul El Niño

    • Este un fenomen care afectează, o dată la câţiva ani (în general între 2 şi 7 ani) Oceanul Pacific, în zonele temperat-sudice şi tropicale, considerat o anomalie climatică. Numele ( derivă din limba spaniolă, „copilul” sau „pruncul”, pentru că apariţia sa coincidea cu venirea „pruncului Isus”) i-a fost dat de pescarii din Peru, surprinşi de lipsa peştelui şi de furtunile puternice care se manifestau în preajma Crăciunului în anii respectivi.

    • În anii normali, alizeele suflă de la est la vest peste regiunea ecuatorială a Pacificului, împingând apele calde de la suprafaţă spre Australia şi Indonezia, ceea ce provoacă formarea norilor de ploaie.

      În acelaşi timp, un curent rece venit dinspre Antarctica ajunge la suprafaţă de-a lungul ţărmului Americii de Sud, aducând cantităţi mari de substanţe nutritive ce constituie baza unui lanţ trofic care hrăneşte renumitele hamsii peruviene, dar şi păsările acvatice, depunătoare apoi pe ţărm de importante cantităţi de guano.

    • În anii El Niño, vânturile sunt slabe sau pot chiar să-şi schimbe direcţia, suflând spre est, de aceea apa caldă din largul coastelor Australiei se deplasează spre America de Sud, provocând furtuni şi ploi abundente. În estul Australiei şi în Indonezia se instalează seceta, ajungându-se chiar la ample incendii de pădure.

    • S-a constatat că aceste dereglări se transmit, în special prin intermediul curenţilor oceanici, spre nord, către Alaska şi Japonia, şi în sud, spre Antarctica. În continuare, curenţii de aer ascendenţi ajung în atmosfera înaltă, influenţând şi alte regiuni ale globului (inundaţii în Europa Centrală, secete în Africa de Sud).

    Slide 100

    Reducerea biodiversităţii

    • Conform definiţiei stabilite de Consiliul Europei, biodiversitatea constituie variabilitatea organismelor vii de diferite origini din ecosistemele terestre, marine, din apele continentale; include biodiversitatea în cadrul speciei, speciile diferite şi diversitatea ecosistemelor.

    • În anul 1992, Conferinţa Mondială de la Rio de Janeiroa adoptat Convenţia asupra biodiversităţii. În anul 1995 a fost adoptată (de către 54 de ţări semnatare) Strategia paneuropeană pentru biodiversitate biologică şi peisagistică, considerându-se necesară o cooperare internaţională pentru salvarea biodiversităţii şi a peisajelor de importanţă europeană, urmărindu-se totodată, realizarea unei reţele ecologice paneuropene pentru salvarea ecosistemelor, a habitatelor, a speciilor şi peisajelor de importanţă europeană.

      De asemenea, se încearcă să se integreze acţiunile de conservare a biodiversităţii în activităţile din agricultură, silvicultură, pescuit, industrie, transport şi turism.

    • Printre ecosistemele cărora li se acordă o atenţie deosebită se numără cele costiere şi marine,cele ale cursurilor de apă europene, inclusiv Programul „Dunărea verde”,zonele umede interioare, pajiştile naturale, ecosistemele forestiere, cele montane şi acţiunile în favoarea speciilor periclitate.

    Slide 101

    • Reţeaua de rezervaţii ale biosferei, organizată prin Programul UNESCO„Omul şi biosfera” (MAB), cuprinde numeroase ecosisteme de pe Glob (deşi nu constituie un sistem bine definit de eşantioane). Activitatea în cadrul lor este legată de trei preocupări:

      - conservarea in situ a biodiversităţii;

      - activităţi care permit o dezvoltare durabilă a resurselor terestre şi acvatice;

      - constituirea unei baze logistice pentru o reţea internaţională de cercetare şi monitorizare.

    • Multe rezervaţii ale biosferei sunt cuprinse în programe de cercetare ştiinţifică bine fundamentate şi au dotări care fac parte din reţele naţionale sau internaţionale de supraveghere a stării mediului.

    • Printre problemele care se ridică cu acuitate în momentul de faţă se numără:

      - distrugerea unor specii şi ecosistemedatorită poluării atmosferei şi a apei, acidifierii apelor etc.;

      - distrugerea într-un ritm extrem de rapid a pădurilor tropicale, cu o mare diversitate de specii animale şi vegetale. Din această cauză unele specii şi-au restrâns mult arealul, iar altele au dispărut complet (probabil unele chiar înainte ca oamenii de ştiinţă să afle de existenţa lor);

      - distrugerea recifilor de corali.

      Aceste formaţiuni, care ocupă pe Glob cca. 600.000 km pătraţi, se întâlnesc în mările tropicale şi subtropicale. Se numără printre cele mai importante structuri create de organismele vii şi adăpostesc unele dintre cele mai mari aglomerări de specii din lume (în acest sens pot fi consideraţi echivalentul, în mediul marin, al pădurilor tropicale umede).

    Slide 102

    Coralii sunt astăzi afectaţi de pescuitul practicat în mod distructiv (prin otrăvirea apei sau utilizarea explozibililor, metode larg practicate în sud-estul Asiei), extragerea coralilor pentru producerea varului şi colectarea pentru suveniruri şi colecţii (atât a coralilor, cât şi a peştilor decorativi, a scoicilor şi a altor nevertebrate), dar şi de poluare şi de depunerea sedimentelor provenite din materialul spălat de ape de pe continente, datorită defrişărilor de mare amploare.

    Se consideră că deja 10% dintre recifii de coral au fost distruşi în mod ireversibil.

    • Eliminarea formaţiunilor de mangrove, care se întâlnesc de asemenea în zonele tropicale şi subtropicale, mai ales în estuare, pe ţărmurile afectate de maree.

      Sunt locuri unde se înmulţesc şi îşi găsesc hrana numeroşi peşti din zona litorală şi pelagică. Se estimează că 80% din pescuitul marin al zonei se bazează direct sau indirect pe aceste resurse.

      - Mangrovele au totodată un rol foarte important în acumularea şi reciclarea substanţelor nutritive, în reglarea bilanţului apei, protecţia antierozională a ţărmurilor. - În prezent, sunt distruse pe scară largă pentru a face loc aşezărilor omeneşti, platformelor industriale, acvaculturii, orezăriilor şi altor culturi comerciale, iar lemnul este exploatat pentru producerea de mangal.

      - În acelaşi timp, sunt afectate de captarea apelor continentale care le alimentează. Se presupune că deja jumătate din aceste formaţiuni au fost distruse, dar procesul continuă în ritm rapid;

    • Biodiversitatea scade drastic în mările închise, puternic poluate (Marea Japoniei, Marea Baltică, Marea Neagră ş.a.), în lacurile şi râurile poluate (ajungându-se chiar la râuri “moarte”, din care peştii şi alte vieţuitore au dispărut).


    Copyright © 2014 SlideServe. All rights reserved | Powered By DigitalOfficePro