Download
1 / 26
260 likes | 403 Views
DEZVOLTAREA COMPETENŢELOR PROFESIONALE A SPECIALIŞTILOR DIN AGRICULTURĂ ÎN ROMÂNIA. Dr. ec. Scholtz B éla.
E N D
DEZVOLTAREA COMPETENŢELOR PROFESIONALE A SPECIALIŞTILOR DIN AGRICULTURĂ ÎN ROMÂNIA Dr. ec. Scholtz Béla
Intrarea României în structurile Uniunii Europene a impus obligatoriu schimbarea structurală a sectorului agricol, adaptarea cerinţelor economiei de piaţă, a raportului dintre cererea solvabilă şi oferta posibilă. Această schimbare înseamnă restructurarea sectoarelor ineficiente din agricultură, dar şi realizarea de investiţii structurale pentru a putea atinge nivelul cantitativ dar mai ales calitativ impus de politica Uniunii Europene. De asemenea, trebuie să avem în vedere faptul că integrarea României în structurile Uniunii Europene, deschide noi oportunităţi de afaceri pentru investitorii autohtoni, însă există pericolul în situaţia în care nu vom reuşi să atingem standardele impuse, putem – am devenit - deveni o piaţă de desfacere sigură pentru supraproducţiile realizate în Uniunea Europeană.
Din păcate aderarea României la structurile Uniunii Europene a însemnat în primul rând creşterea ponderii importurilor agricole în detrimentul producţiei autohtone, datorită atât lipsei de coerenţă a politicii agricole a Guvernelor, cât şi resurselor financiare modeste alocate de la bugetul de stat paralel cu ineficienţei utilizării acestora.
În aceste condiţii, la orizontul anului 2020 este nevoie de coerenţă în guvernare pentru a asigura: • dezvoltarea agriculturii – ţintind în special în direcţia creşterii randamentelor agricole şi a productivităţii; • dezvoltarea rurală – în contextul dezvoltării locale şi regionale, al planificării spaţiale şi al dezvoltării policentrice; • infrastructură modernă de transport; • gestiunea mediului – a resurselor naturale, a biodiversităţii şi a schimbărilor climaterice, pe baza unor noi modele comportamentale în producţie şi consum; • investiţii în tehnologii nepoluante şi prietenoase pentru mediu – punându-se accent pe investiţiile străine; • crearea de noi entităţi – în special IMM-uri, şi de noi locuri de muncă (cu deosebire în mediul rural); • politica tehnologică şi de inovare – bazată pe efortul susţinut de cercetare – dezvoltare, să fie orientată în vederea reducerii consumurilor energetice, dar şi a resurselor materiale, în condiţiile asigurării de resurse regenerabile de energie; • crearea flexibilităţii şi securităţii pe piaţa muncii.
Conform comisarului european pentru agricultură Dacian Cioloş agricultorii din UE pot contribui la conturarea PAC după 2013. • Politica agricolă comună (PAC) a Uniunii Europene după 2013 va trebui să ţină cont de diversitatea agriculturilor din ţările UE şi de gestionarea durabilă a resurselor umane şi naturale, a spus comisarul european pentru agricultură Dacian Ciolos. • "Politica agricolă comună nu este numai treaba specialiştilor. Este o politică a tuturor europenilor. Pe cetăţenii europeni trebuie să-i asculţi. • Trebuie să-ţi iei răgazul să culegi ideile şi aşteptările tuturor actorilor din societate".
Caracteristicile agriculturii româneşti în perioada actuală de recesiune economică: • subfinanţarea sectorului agricol; • Legea Creditului Agricol pentru Investiţii 231/2005 este nefuncţională; • politica bancară românească consideră agricultura un sector de activitate cu factor de risc ridicat; • birocraţie excesivă în accesarea proiectelor structurale nerambursabile de la Uniunea Europeană; • fărâmiţarea excesivă a terenurilor agricole şi arabile în urma aplicării Legii 18/1991 a fondului funciar; • lipsa de atractivitate a tinerilor pentru agricultură; • lacune legislative semnificative – asocierea în asociaţii profesionale, cooperaţii agricole etc. – • dotare extrem de modestă a fermelor familiale de semisubzistenţă.
Specialiştii în agricultură: • Sector bugetar; • Sector privat. Specialiştii agricoli în sector bugetar: • vârstă medie ridicată; • ponderea tinerilor specialişti până la 35 de ani sub 5%; • sistem de salarizare neatractiv; • reduceri de personal în perioada actuală de recesiune; • interes scăzut pentru autoperfecţionare; • monotonie în activitatea depusă; • birocraţie excesivă în rezolvarea problemelor pentru fermieri, societăţi agricole, asociaţii agricole etc.
Specialişti agricoli în sectorul privat; • interes crescut pentru autoperfecţionare; • sunt orientaţi spre eficienţa activităţii depuse; • dorinţa de demarare unei afaceri proprii şi/sau familiale; • interes scăzut a tinerilor pentru sectorul agricol privat; • renunţă prea uşor în cazul posibilităţii demarării unei noi afaceri; • studierea sistemului legislativ; • lipsa facilităţilor fiscale reale pentru tinerii specialişti din domeniu agricol care doresc să demareze o afacere; • sistemul bancar românesc nu acordă credite pentru investiţii pe baza planului de afaceri fără garanţii imobiliare.
Agricultura ca sector de activitate după decembrie 1989, a pierdut foarte mult, nemaifiind atractivă pentru tineri, din următoarele motive mai importante: • lipsa resurselor financiare în sectorul agricol; • sistemului de creditare ineficient, datorită sistemului bancar neperformant, mai ales a dobânzilor excesiv de mari; • sistem de susţinere a sectorului agricol neperformant; • sistemul vamal actual nu apără producătorii interni de importurile din sectorul agricol şi agro-alimentar; • diminuarea puterii de cumpărare a populaţiei; • dotare tehnică uzată fizic şi / sau moral; • fărămiţarea excesivă a terenurilor agricole în urma aplicării Legii 18 / 1991 a fondului funciar cu completările ulterioare; • factor de risc crescut datorită calamnităţilor naturale; • o rată a profitului redusă posibil de realizat.
Dezvoltarea competenţelor profesionale a specialiştilor din agricultură în România depinde de următorii factori mai semnificativi: • oferta educaţională existentă la nivel universitar; • îmbinarea teoriei academice cu practica agrară; • dorinţa de autoperfecţionare; • posibilităţile financiare ale specialiştilor de a urma cursuri de perfecţionare – masterat, doctorat -; • mentalitatea individuală; • posibilitatea de a demara o afacere proprie în domeniul agricol după finalizarea unui curs de perfecţionare; • facilităţile fiscale acordate; • luarea în considerare şi implementarea propunerilor legislative din partea specialiştilor agricoli de către guvernanţi şi parlamentari.
Educaţia şi formarea continuă a specialiştilor din sectorul agricol oferă fundamentul pentru dezvoltarea agricolă durabilă pe termen lung. • În economiile de piaţă dezvoltate, abilităţile şi dorinţele persoanelor de a aplica cele mai noi cunoştinţe constituie baza pentru creşterea producţiei de bunuri alimentare şi crearea cadrului necesar pentru agricultura comercială, orientată spre cererea solvabilă a pieţei.
În agricultura de subzistenţă şi semisubzistenţă, modelele tradiţionale de activitate domină producţia de alimente. • Populaţiei agricole rurale îi lipsesc cunoştinţele unei agriculturi moderne, datorită lipsei de informare în timp util. • Dacă doresc să-şi mărească producţia, ei trebuie să-şi schimbe mentalitatea şi să înveţe metodele moderne ştiinţifice şi să devină capabili şi dispuşi să le aplice.
În mod fundamental, dezvoltarea în sectorul agricol impune o schimbare în atitudinea, mentalitatea şi acţiunea fermierilor, producătorilor agricoli. • Educaţia poate ajuta fermierii, producătorii agricoli să înţeleagă de ce schimbarea este necesară şi poate să-i pregătească pentru a-i face să ia deciziile necesare pentru realizarea unei schimbări, având ca scop eficientizarea activităţii agricole.
Educaţia şi formarea pot contribui la dezvoltarea abilităţilor individuale sau pot fi orientate spre dezvoltarea abilităţilor unui grup sau a unei comunităţi, precum şi a responsabilităţilor unui lider, în eforturile de cooperare. • Dezvoltarea liderului, crearea motivaţiei şi dorinţei de schimbare sunt cele mai complexe contribuţii ale educaţiei şi formării. • Schimbarea depinde de abilităţile, aspiraţiile şi acţiunile fermierilor, producătorilor agricoli.
Educaţia şi formarea pentru dezvoltarea agriculturii, ar trebui să fie orientate pentru a înţelege motivele pentru care schimbarea este de dorit, iar rezultatele să fie aşteptate din schimbare, procedurile şi procesele prin care se realizează schimbarea în agricultură precum şi implicarea riscurilor şi incertitudinilor în preluarea noilor metode. • Există frica de implementare a noilor tehnologii din partea fermierilor.
evoluţia comparativă a ponderii populaţiei ocupate agricole din total populaţie ocupată şi a contribuţiei agriculturii la PIB
Probleme de actualitate în dezvoltarea competenţelor profesionale a specialiştilor din sectorul agricol românesc: • subfinanţarea învăţământului agricol liceal şi universitar românesc; • posibilităţi modeste pentru universităţile de profil agricol de accesare a proiectelor din fondurile nerambursabile de la Uniunea Europeană; • majoritatea proiectelor accesate de sistemul de învăţământ universitar se adresează cadrelor universitare şi sunt fără aplicabilitate practică în producţia agricolă;
posibilităţi reduse a tinerilor fermieri agricoli de a putea urma cursuri universitare; • migraţia populaţiei tinere în străinătate mai ales în ţările dezvoltate pentru un job mai bine plătit decât în sectorul agricol românesc; • pensionarea anticipată a specialiştilor agricoli; • cursurile de perfecţionare a specialiştilor din sectorul bugetar nu sunt plătite de instituţiile publice;
restructurarea sectorului bugetar în domeniul agricol; • reducerea cheltuielilor publice pentru specialiştii agricoli; • lipsa de informare – reviste, broşuri şi cărţi de specialitate – nu se mai achiziţionează în cadrul instituţiilor publice agricole; • schimburi de experienţă a specialiştilor agricoli bugetari în 2009 – 2010 aproape inexistent.
În cartea sa ”Şocul Viitorului”, Alvin Toffler atrăgea atenţia că “pământul nu l-am moştenit de la părinţii noştri, ci l-am împrumutat de la copii noştri”. • Lipsa unei reforme agrare din 1990 până în prezent şi-a pus amprenta în sens negativ asupra posibilităţilor de perfecţionare continuă a specialiştilor din sectorul agricol.
Cercetarea agricolă românească la ora actuală prezintă următoarele caracteristici: • legislaţia în domeniul cercetării agricole este ineficientă, deoarece staţiunile de cercetare agricolă funcţionează pe principiul autofinanţării; • sistemul de salarizare modest şi ineficient, bazat în primul rând pe vechimea în muncă a specialiştilor; • migraţia specialiştilor spre alte domenii mai bine plătite; • lipsa tinerilor specialişti bine pregătiţi profesional.
Rolul specialiştilor agricoli: • informarea producătorilor, fermierilor, managerilor agricoli cu modificările legislative; • găsirea de noi pieţe de desfacere pentru producţia agricolă; • realizarea de schimburi de experienţă şi simpozioane; • prezentarea noilor tehnologii şi rase de animale în cadrul simpozioanelor, expoziţiilor pentru fermierii, producătorii agricoli;
organizarea de simpozioane, conferinţe ştiinţifice cu participare internaţională; • dezvoltarea relaţiilor de colaborare profesională între cercetarea agricolă – universităţile cu profil agricol – fermieri, producători agricoli; • organizarea de cursuri de calificare şi perfecţionare pentru fermieri, producători agricoli – Camerele Agricole judeţene şi locale -; • relaţii de colaborare cu firmele de in-puturi;
relaţii de intermediere între bănci – fermieri pentru accesarea de credite agricole pentru producţie şi/sau investiţie; • Întocmirea şi implementarea de proiecte structurale din fondurile nerambursabile de la Uniunea Europeană pentru fermieri, producători, asociaţii agricole; • propuneri legislative de îmbunătăţire a sistemului legislativ actual; • prezentarea politicii Uniunii Europene în domeniul agricol.
formarea de manageri agricoli mai ales din rândul tinerilor; • creşterea nivelului de cunoştinţe în domeniul agricol pentru fermieri, producători agricoli; • crearea de forme organizatorice – asociaţii agricole, cooperaţii agricole, societăţi agricole -; • atregerea forţei de muncă disponibilă din mediul rural în sectorul agricol; • rata ridicată a şomajului în rândul tinerilor; • schimbarea mentalităţii.
VĂ MULŢUMESC PENTRU ATENŢIA ACORDATĂ
