INSTRUMENTE CU COARDE

1. INSTRUMENTE CU COARDE AXINTE ANDREEA PAVEL TEODORA CLASA a-XI-a A

2. Instrumente cu coarde • Un instrument cu coarde este alcatuit dintr-o cutie de rezonanta si un numar de coarde întinse deasupra sau în interiorul ei.Conform sistemului Sachs-Hornbostel, instrumentul cu coarde se mai numeste (instrument) cordofon. Un grup de astfel de instrumente mai poate fi numit doar coarde (denumirea este folosita cel mai frecvent în legatura cu instrumentele de acest fel care intra în orchestra simfonica – vioara, viola, violoncelul si contrabasul).

3. Clasificare • Coardele sunt puse în vibratie prin diverse procedee, dintre care cele mai întâlnite sunt: ciupirea, lovirea si frecarea. Constructia fiecarui instrument muzical avantajeaza doar una din aceste metode de executie, desi sunt posibile (si uneori chiar folosite) celelalte procedee. -coarde ciupite -coarde lovite -coarde frecate

4. Coarde ciupite • Probabil sunt cele mai vechi instrumente cu coarde inventate în istorie. Sunt ciupite cu degetele ori cu ajutorul unui mic obiect elastic asezat între degete sau aflat în mecanica instrumentului (dupa caz), numit plectru sau, colocvial, pana. Pentru instrumentele ale caror coarde sunt întinse deasupra cutiei de rezonanta, gaura de rezonanta este larga, sub forma unei rozete (rotunde sau ovale, cel mai adesea) sau, mai rar, a efurilor. • Sunetul lor este percusiv (motiv pentru care în muzica de consum figureaza adesea în sectia ritmica a ansamblului), iar duratele produse nu pot fi prelungite dupa voia interpretului decât prin repetarea rapida a înaltimii dorite (procedeul se numeste tremolo). În cazul executarii de acorduri ample sau complexe ca sonoritate, este preferata arpegierea lor (ciupirea pe rând a coardelor).

5. Coardele ciupite au fost folosite foarte mult în Renastere si Baroc, fiind apoi înlocuite de coarde lovite sau frecate din cauza sonoritatii lor discrete, problematice pentru concertele date în sali de mari dimensiuni. Revenirea lor s-a produs în secolul XX, odata cu aparitia mijloacelor electrice de amplificare a sunetului unui instrument; de asemenea, interesul sporit manifestat pentru muzica veche a avut un rol semnificativ în reafirmarea unor instrumente abandonate de secole.

6. Exemple de instrumente cu coarde: -ciupite cu degetele sau cu un plectru asezat între degete – chitara, lauta, banjo, mandolina, titera, harpa -ciupite de mecanisme actionate indirect prin claviatura instrumentului – virginal, spineta, clavecin.

7. Coarde lovite • Procedeul de executie este asemanator cu ciupirea. Pentru punerea în vibratie a corzilor, se folosesc ciocanele ale caror capete sunt îmbracate în pâsla – ele sunt fie mânuite de interpret (în numar de doua, fiecarei mâini revenindu-i unul), fie actionate prin mecanica instrumentului. Cele mai cunoscute instrumente cu coarde lovite sunt pianul si tambalul. Pianul, „urmas” al clavecinului, are avantajul unei dinamici mult mai bogate si a unui tuseu care permite apasarea mai usoara si rapida a clapelor.

8. Coarde frecate • Principalele elemente ale instrumentelor cu coarde cu arcus sunt cutia perforata de doua f-uri, eclisele, fundul, inima viorii si gâtul pe care este fixat pragusul; cele patru coarde sunt întinse de rotatia cuielor de abanos. Cele mai cunoscute instrumente cu coarde si arcus sunt cele din familia viorii. • Aceste instrumente folosesc de regula un arcus pentru punerea în vibratie a coardelor. Tehnica avansata de constructie si interpretare plaseaza inventarea coardelor frecate într-o epoca ulterioara aparitiei tipurilor deja prezentate. Frecarea este produsa cel mai frecvent prin intermediul unui arcus controlat în mod direct de mâna instrumentistului; exista, totusi, cazuri în care coardele sunt frecate de un mecanism (exemplul cel mai cunoscut este viela cu roata, sub ale carei corzi se afla o roata care le pune în vibratie prin actionarea unei manivele). În cazul unui instrument cu coarde frecate, corzile sunt întinse deasupra unei cutii de rezonanta cu rozeta sau efuri. Aceste instrumente sunt mai sonore decât coardele ciupite. • Se cuvin amintite si membrele din familia violei (viola da braccio, viola da gamba, viola d'amore, violone) folosite în special pentru interpretarea partiturilor de muzica veche.

9. Cele mai cunoscute instrumente cu coarde frecate folosesc arcusul si fac parte din familia viorii (vioara, viola, violoncel, contrabas), fiind singurele coarde frecate ce intra în componenta unei orchestre simfonice. Desi multe partituri orchestrale folosesc instrumente cu coarde ciupite (harpa sau, mai rar, chitara) si lovite (pianul), denumirea de „coarde” în raport cu orchestra nu se va referi la ele, ci exclusiv la coardele frecate. Astfel, scriitura pentru „coarde” foloseste cinci partide: vioara întâi, vioara a doua, viola, violoncel si contrabas. (Contrabasul lipseste uneori. În unele partituri, contrabasul are exclusiv rolul de a dubla violoncelul la octava inferioara. Când este prezent în scriitura baroca, contrabasul interpreteaza linia basului continuu alaturi de cel putin un instrument polifonic, de regula cu coarde ciupite. În aceste cazuri, contrabasul poate nici sa nu figureze în partitura, includerea lui în ansamblu tinând de stilistica dorita.) Partidele de coarde cu arcus din orchestra simfonica, neacompaniate de alte instrumente, formeaza o orchestra de coarde. În muzica de camera, un cvartet de coarde include doua viori, o viola si un violoncel.

10. Modul de producere a sunetelor • Generarea sunetului Sunetele origineaza cu vibratia coardelor (produsa cu un arcus, prin ciupire sau prin lovire). Frecventa de oscilatie a unei coarde, care determina înaltimea sunetului, este data de trei factori: lungimea coardei, greutatea coardei pe unitatea de lungime si tensiunea din coarda. • Amplificarea sunetului si figurile Chladni Coardele produc un sunet de volum redus. Din acest motiv sunetul este amplificat de o cutie de rezonanta. Pentru instrumentele cu coarde cu arcus este posibila vizualizarea oscilatiei cutiei de rezonanta în liniile Chaldni, numite astfel dupa cel care le-a observat pentru prima data în secolul al XVIII-lea. Chiar si pentru forma cea mai simpla de disc exista un mare numar de oscilatii complexe.

12. Harpa • Harpa isi isi are fundamentele inca din mitologia greaca fiind creata de zeul Mercur, ca descrierea harpa este un instrument muzical format dintr-o rama mare triunghiulara, pe care sunt fixate coarde diferite ca lungime si ca acordaj (dispuse într-o cutie de rezonanta si o consola) si care sunt puse în vibratie prin ciupire cu degetele de la ambele mâini.   • Am observat ca astazi acest instrument este tot mai rar folosit,cu toate acestea harpa ramane un instrument mitic care oricat de mult si-ar pierde din folosinta va ramane una dintre cele mai pure si frumoase instrumente.  In continuare va las sa ascultati una dintre cele mai frumoase melodii cantate la harpa.

14. Chitara electrica este un tip de chitara care foloseste doze electromagnetice pentru a converti vibratiile provenite de la corzile metalice în curent electric, care poate fi amplificat. Chitara electrica

15. Efecte de alterare a timbrului • Semnalul provenit de la chitara poate fi apoi alterat pentru a obtine diverse efecte sonore, etapa care are loc, în cele mai multe cazuri, înaintea introducerii semnalului în amplificator. Totusi, exista efecte care se alimenteaza din semnalul primit anterior de sistemul de amplificare, variind între cea mai mica diferenta în timp ce poate fi obtinuta (numita latenta – adesea insesizabila, mai mica de 60 ms pentru un rezultat convingator) si distante mai mari în timp (de exemplu, pentru efectul care imita producerea ecoului).

16. Dintre efectele de chitara consacrate: -distorsionare (distortion / overdrive / fuzz) - aparitia unui zumzet armonic (o multime de sunete/semnale ce însotesc armonic sunetul/semnalul principal); efect obtinut originar prin fortarea amplificatorului electric de chitara; -reverberatie (reverb) - adaugarea unui semnal întârziat, simulând ecoul dintr-o incinta spatioasa; -cor (chorus) - adaugarea unui sunet/semnal cvasi-identic (cu un usor decalaj) pentru crearea senzatiei de prezenta multipla; -întârziere (delay) - întârzierea sunetului/semnalului cu un timp prestabilit (si eventual reluarea); -ecou (echo) - adaugarea efectului de ecou (realuare întârziata si repetata a sunetului/semnalului); -vibrato - adaugarea de alteratii (periodice) în înaltimea/frecventa sunetului/semnalului; -tremolo - alterarea volumului sunetului/semnalului (cu periodicitate); -wah-wah - modularea sunetului/semnalului (în frecventele fundamentalei si aromonicelor) pentru crearea onomatopeei "uau" la fiecare nota muzicala; -compresie (compressor) - accentuarea regimului de atac al notelor (se accentueaza panta crescatoare a semnalului); -decompresie - atenuarea regimului de atac al notelor (se obtine un sunet similar viorii); -flanger - adaugarea unui sunet/semnal întârziat si modulat în frecventa; -phaser - adaugarea unui sunet/semnal periodic modulat în frecventa;

19. Tambal • Tambalul este un instrument muzical cu coarde lovite, originar din Europa, unde înca se bucura de cea mai mare raspândire, cu toate ca secolul XX i-a asigurat interesul culturilor de pe alte continente. Cunoscut mai ales ca instrument folcloric, tambalul apare si în muzica culta compusa de autori precum maghiarul Zoltán Kodály.

20. Tambalul mai este cunoscut în lume sub alte variante similare, adaptate culturilor în care se regaseste sau acolo unde popularitatea lui a impus o forma locala: cymbalum, cymbalom, cimbalom (varianta cea mai uzuala în limba engleza), timbalî, timbl, santouri, santur. • Instrumentul se mânuieste cu ciocanele special construite sau cu alte obiecte loctiitoare, în scopul obtinerii unor sonoritati neobisnuite sau pentru ameliorarea sunetului unui instrument de care instrumentistul nu este multumit (sunet prea sec sau prea detimbrat, nearticulat).

22. Chitara ori ghitara este un instrument muzical cu coarde ciupite. Ea are un gât lung, delimitat cu ajutorul tastelor, si o cutie de rezonanta ale carei ambe fete sunt plane. În lateral, se formeaza „umerii” caracteristici, rotunzi, care dau corpului forma cifrei 8. Acordajul standard în cvarte perfecte aduce cu cel al instrumentelor din familia violei (viola da gamba, violone) Chitara

23. Constructie • Chitarele pot fi folosite atât de instrumentisti dreptaci, cât si de stângaci. În general, chitaristul foloseste mâna cu care scrie pentru ciupirea corzilor; degetele celeilalte mâini vor apasa corzile pe taste, pe rând sau simultan (pentru acorduri), activitate ce implica un alt fel de coordonare din partea creierului. Rationamentul este valabil pentru toate instrumentele cordofone cu tastiera singura diferenta în cazul instrumentelor cu arcus fiind un set diferit de gesturi pentru mâna care pune corzile în miscare.

24. Capul Capul este situat la extremitatea departata de instrumentist a chitarei, fiind dotat cu chei care prin rotire maresc, respectiv micsoreaza tensiunea aplicata corzilor elastice, în scopul acordarii instrumentului. La chitara clasica, ele sunt dispuse câte trei pe doua rânduri de o parte si de alta a capului; aceasta configuratie se regaseste si la unele chitare electrice. Cheile pot fi dispuse si în linie (modelul Fender Stratocaster). Exista si alte moduri de aranjare a mecanismului de acordare; un exemplu ar fi chitarele electrice Steinberger care, neavând cap, au dispozitivele respective montate pe corp sau pe punte. • Tastiera Tastiera sau griful este o bucata de lemn pe care sunt integrate benzi de metal si reprezinta partea de sus a gatului. Aceasta este plata pe chitara clasica si usor curbata, pe latime, pe chitarele acustice si electrice. Curbura tastierei se masoara prin raza tastierei, care este raza unui cerc ipotetic din care suprafata tastierei constituie un segment. Apasand o coarda asupra unei benzi de metal de pe tastiera se scurteaza lungimea de vibratie din coarda si astfel se produce o frecventa mai inalta de sunet. Tastierele sunt realizate cel mai frecvent din lemn de palisandru (rosewood), abanos, artar si, uneori, materiale compozite, cum ar fi HPL sau rasina.

25. Corpul Poate avea o diversitate de forme si aceasta datorita faptului ca nu trebuie sa mai indeplineasca rolul de amplificator al vibratiei, amplificarea facandu-se cu ajutorul componentelor electrice. In acest caz se pune mare accent pe doze, componentele care capteaza vibratiile coardelor. Corpul chitarei este confectionat din lemn. Este prevazut ca si chitara "rece" cu cordar si inaltator (reglabil). Pe corp mai sunt montate dozele electromagnetice. Instalatia electrica se afla in interiorul corpului, iar butoanele de reglaj sunt in afara. Tot pe corp mai exista si o mufa cu ajutorul careia se face legatura intre instalatia chitarei si amplificator (mufa mama jack mono, mare).

26. 1. Cap 2. Prăgus 3. Surub (cheie) de acordare 4. Tastă (bară) 5. Tijă de sustinere 6. Marcaj 7. Gât 8. Butuc 9. Corp 10. Doze electromagnetice 11. Potentiometre 12. Cordar 13. Placă de protectie 14. Spate 15. Tabla de rezonantă 16. Eclisă 17. Rozetă 18. Corzi 19. Călus 20. Tastieră

27. Bibliografie • http://ro.wikipedia.org/wiki/Chitar%C4%83_electric%C4%83 • http://alte-ganduri.blogspot.ro/2011/12/harpa-instrumentul-zeilor.html • http://ro.wikipedia.org/wiki/Instrument_cu_coarde • http://ro.wikipedia.org/wiki/Chitar%C4%83 • http://ro.wikipedia.org/wiki/%C8%9Aambal