Cercetari de geomorfologie aplicata pentru imbunatatiri funciare

1. Cercetari de geomorfologie aplicata pentru imbunatatiri funciare

2. Definiţie: Îmbunătăţiri funciare • ansamblu de măsuri finalizate prin lucrări mecanice asupra terenurilor, prin care se înlătură acţiunea dăunătoare pentru culturi a unor factori naturali, ceea ce duce la modificarea radicală şi pe lungă durată, în sens favorabil, a potenţialului productiv al terenurilor agricole.

3. Clasificarea lucrărilor de îmbunătăţiri funciare • - lucrări cu rol de refacere (completare) în sol a deficitului de umiditate şi în care categorie se cuprind irigaţiile; • - lucrări care au rol de a preveni sau elimina excesul de apă din sol, de la suprafaţa acestuia, categorie în care se încadrează regularizarea cursurilor de apă, irigaţiile, desecarea şi drenajul; • - lucrări care au rolul de a proteja solul împotriva acţiunii mecanice a apei şi a vântului, categorie în care intră complexul de lucrări de prevenire şi combatere (control) a eroziunii solului; • - lucrări pentru acumulări de apă necesară în agricultură, industrie, agrement etc.

4. Principalele trăsături ale lucrărilor de îmbunătăţiri funciare, care le deosebesc de lucrările agricole obişnuite se referă la: • durabilitatea mare a lor şi lipsa periodicităţii; • importanţa specifică mare pe care o necesită; caracterul lor complex şi de înaltă tehnicitate; • rapida evoluţie în concepţiile de amenajare şi ritmul ridicat de realizare a acestor lucrări pe glob.

5. Imbunătăţirile funciare au în vedere următoarele: • - controlul eroziunii versanţilor, inclusiv al stabilităţii; • - controlul inundaţiilor şi al proceselor de albie; • - irigaţiile şi desecările; • - amenajarea de lacuri de acumulare.

6. Controlul eroziunii versanţilor şi al stabilităţii lor

7. Structura fondului funciar al României în 2001

8. Diferenţierea tipurilor de eroziune pe teritoriul Romaniei

9. Schimbarea tipului de proprietate asupra terenurilor agricole

10. Efectul schimbării de proprietate asupra fărâmiţării suprafeţelor agricole 1990 2000

11. Sub aspect geomorfologic, pentru a participa la măsurile de îmbunătăţiri funciare este important a avea în vedere câteva elemente majore care caracterizează relieful: • morfologia şi hipsometria reliefului; • înclinarea sau geodeclivitatea; • expoziţia versanţilor; • tipurile genetice de relief; • procesele actuale de modelare a reliefului; • rata proceselor actuale de modelare a reliefului; • regionarea terenurilor funcţie de tipologia proceselor; • rata eroziunii sau a denudaţiei reliefului; • stabilitatea terenurilor; • alcătuirea geologică

12. Realizarea de hărţi • 1) a depozitelor superficiale (neconsolidate); • 2)harţilor hipsometrice, de expoziţie a versanţilor şi a înclinării acestora; • 3) hărţi pedologice în legătură cu care este necesară si o evidenţiere a grupării solurilor funcţie de rezistenţa lor la eroziune. • 4) hărţii tipurilor genetice de relief, a proceselor geomorfologice actuale.

13. Referitor la procesele de mişcare în masă • A. Condiţiile geologice, geomorfologice, morfoclimatice şi de folosinţă a versanţilor • (1. natura şi stratificaţia rocilor (în masa în mişcare şi în masivul în loc); 2. descrierea microreliefului versanţilor; 3. regimul apelor subterane şi de suprafaţă (inclusiv bazinul de alimentare); 4. regimul precipitaţiilor (în special, precipitaţii în 24 de ore); 5. expoziţia versanţilor ; 6. folosinţa terenurilor de pe versanţi sau tipul de vegetaţie pentru versanţii fără o utilizare restrictivă).

14. B. Comportarea versanţilor

15. C. Starea stabilităţii versanţilor • 1.versanţi instabili – cu alunecări active sau cu alunecări incipiente şi potenţiale ; • 2. versanţi stabili - cu alunecări stabilizate (fixate) sau • 3.versanţi fără indicii de alunecări vechi sau potenţiale).

17. D. Cauze probabile ale alunecărilor • Modificarea regimului hidrologic şi hidrogeologic • Modificarea echilibrului mecanic al versantului • Modificarea rezistenţei pământurilor Tipul probabil al mişcării • Modul de propagare a unei alunecăriCorespondenţa între masivul antrenat în mişcare şi stratificaţia masivului în loc Poziţia probabilă a suprafeţei de alunecare • Panta generală a versantului • Adâncimea maximă (Hmax) presupusă a alunecării • Gruparea alunecărilor pe versant Suprafaţa versantului afectată de mişcări

18. Evaluarea ratei denudaţiei prin alunecări de teren • Rata denudaţiei (DR) : • DR = SL/RI • în care DR - rata denudaţiei, în sensul coborârii suprafeţei terenului (în m sau mm/an); SL este suprafaţa coborâtă datorită alunecării şi RI este intervalul de recurenţă, iar SL se evaluează din relaţia : • SL = LV/SA • în care: LV este volumul de material deplasat prin alunecare (m3) iar SA este unitatea de suprafaţă studiată, în m2. Aceasta se calculează astfel : • SA = MA/cos B • MA este suprafaţa planimetrată a unităţii de teren (m2), B este înclinarea medie a versantului studiat (unitatea de teren).

19. Determinarea intervalului de recurenţă RI = (N + 1)/M • RI este interval de recurenţă (ani) a unui eveniment; • N este numărul de ani în care s-au realizat măsurători şi • M este şirul de evenimente luate în consideraţie într-o ordine în care evenimentul de cea mai mare amplitudine este l.

20. Exemplu de calcul

22. Caracterizarea morfologică a alunecării este următoarea: • Suprafaţa, MA,afectată de alunecare este de 6,5 ha sau 65 000 mp; • diferenţa de nivel a arealului alunecat este de 160 m (590 m în baza frunţii de alunecare şi 750 m la marginea superioară a râpei de desprindere), • Panta = 34 grade; • Volumul de material pus în mişcare a fost de 500 000 m3 Calculele sunt următoarele : Panta versantului, B = 34 grade ; cos B = 0,84857 ; SA = suprafaţa alunecării corectată funcţie de pantă, astfel : SA = MA/cos B = 65 000/0,84857 = 75 599 m2 În continuare determinăm SL, adică înălţimea medie de coborâre a întregii suprafeţe a alunecării : SL = LV/SA = 500 000 m3/ 76 599 m2 = 6, 527 m • Rata denudaţiei (DR): DR = SL/RI = 6,527 / 38 ani = 0,17 m/an