No ţiuni de patologie a sistemului stomatognat

1. Noţiuni de patologie a sistemului stomatognat

2. Edentaţiase defineşte ca fiind absenţa unităţilor odonto-paro-dontale pe arcadă. • Din punct de vedere al numărului dinţilor absenţi, edentaţia se poate clasifica după cum urmează: • edentaţie totală = lipsa tuturor dinţilor; • edentaţie sustotală = când pe arcadă mai sunt prezenţi cel mult 3 dinţi; • edentaţie parţială redusă = când lipsesc cel mult 3 dinţi consecutiv (sau cei 4 incisivi); • edentaţie parţială întinsă = când lipsesc mai mult de 3 dinţi consecutiv( cu excepţia celor 4 incisivi). • edentaţie extinsă = edentaţia care include şi caninul. • În funcţie de poziţionarea dinţilor restanţi, edentaţia poate fi: • edentaţie terminală = breşa edentată este limitată doar mezial de dinţii restanţi; • edentaţie intercalată = breşa edentată este limitată atât mezial cât şi distal de dinţii restanţi; • edentaţie frontală = breşa edentată este limitată doar distal de dinţii restanţi;

3. Clasificarea Kennedy – Applegate Kennedy clasifică formele clinice de edentaţie parţială după criteriul topografic: Clasa a II-a Clasa I • cuprinde edentaţiile bilaterale - cuprinde edentaţiile unilaterale biterminale la care breşele edentate sunt uniterminale la care breşa edentată este • limitate numai mezial de dinţi; limitată numai mezial de dinţi; Clasa aIV-a Clasa a III-a • cuprinde edentaţiile situate în zonele laterale – cuprinde edentaţiile din zona frontală a arcadei, • ale arcadei, breşa edentată fiind limitată breşa edentată fiind limitată distal de dinţi. • mezial şi distal de dinţi;

4. Applegate completează această clasificare cu încă două clase în care include edentaţiile subtotale: Clasa a V-a, în care unităţile odonto-parodontale Clasa a VI-a, în care dinţii sunt restante plasate în zona laterală; restanţi sunt situaţi în zona frontală. Clasificarea Lejoyeux

5. ALGORITMUL CLINICO-TEHNOLOGIC ÎN TRATAMENTUL E.P.I.R.

6. Prepararea substructurilor organice • Pentru prepararea substructurilor organice vom ţine cont de: • profunzimea de preparare 1٫5-2mm (lateral şi ocluzal), maxim 2٫5mm, în funcţie de volumul dintelui şi relaţia de ocluzie • la colet – preparare cu prag – chanfrein-at sau congé, cu bizotare externă • pragul – plasat subgingival 0,5mm, însoţeşte profilul gingival şi are o lăţime optimă de 0,6-1mm; în zona laterală se poate plasa juxtagingival • pereţii verticali cu o conicitate de 4-6ْ preparare cu prag • controlul preparaţiei (direct sau indirect)

7. Succesiunea etapelor în preparare 1.Prepararea feţei vestibulare. Se alege freza cu terminaţie corespunzătoare pragului de realizat (conge, plană, torpedo). 2. Prepararea feţelor proximale

8. Succesiunea etapelor în preparare 3. Faţa orală. Pentru dinţii laterali se realizează o preparaţie similară cu faţa vestibulară, iar ladinţii frontali prepararea trebuie să respecte morfologia concavă a zonei supracingulare şi convexă a zonei latero-cingulare. 4.Faţa ocluzală/ incizală

9. Succesiunea etapelor în preparare 5. Definitivarea preparaţiei. Include finisarea unghiurilor şi muchiilor şi definitivarea pragului.

10. Inlay-uri

11. Structura aparatelor gnatoprotetice conjuncte Prezintă următoarele părţi componente: a)elementele de agregare aplicate pe dinţii stâlpi. b) corpul de punte format din dinţii de înlocuire. c)elementele de solidarizare a celor două componente

12. sunt microproteze cuprinse în număr variabil într-o punte dentară, în raport de numărul de pilieri. Este necesar să utilizăm minim două elemente de agregare. • Condiţii ce trebuiesc îndeplinite de EA: • - biologice: - sacrificiu minim de substanţă amelo-dentinară: se interzice total acoperirea în cazul apropierii de camera pulpară, iar stratul amelo-dentinar este subţire (se realizează devitalizarea dintelui); când dintele este integru se indică utilizarea coroanelor parţiale şi a inlay-urilor; • - profilaxia dentară: EA nu trebuie să transmită diferenţe de temperatură preluate din cavitatea orală către organul pulpar; pentru coroanele mixte, metalo-ceramice sau ceramice este necasar depulparea dinţilor pentru a putea respecta morfologia anterioară preparaţiei; • - profilaxia parodontală: EA trebuie să respecte conturul parodontal şi să realizeze o închidere marginală perfectă; • - recuperarea morfologică: EA trebuie să aibă o morfologie corect realizată în raport cu structura organică pe care se aplică: conturul gingival nu trebuie să aibă nici surplusuri, nici minusuri, trebuie refacute punctele de contact, iar morfologia ocluzală a EA trebuie să se încadreze în parametrii optimi ai ocluziei statice şi dinamice; • - recuperarea funcţională: EA trebuie să refacă funcţiile masticatorii, fizionomice, fonetice şi de deglutiţie. • - biomecanice: - EA trebuie să aibă o bună rezistenţă la solicitările mecanice complexe la care sunt supuse; • - EA trebuie să transmită forţele de masticaţie de la nivelul corpului de punte la dinţii suport în axul acestora. Elementele de agregare

13. Elementele de agregare Elementele de agregare utilizate în terapia conjunctă sunt: - coroane metalice, - coroane semifizionomice: - metalo – polimerice - metalo – compozite - metalo – ceramice - coroane fizionomice: - acrilice - compozite - ceramice - coroane de substituţie, - inlay – uri, - onlay – uri.

14. Corpul de punte Corpul de punte – substituie dinţii absenţi în aparatele gnatoproteice conjuncte. Caracteristicele corpului de punte : - Amplitudine – este în strânsă corelaţie cu amplitudinea spaţiului protetic; - Lăţime – este concepută în raport cu diametrul V-O al crestei edentate şi în raport cu înălţimea spaţiul protetic potenţial; - Înălţime – este stabilită în funcţie de înălţimea spaţiului protetic şi de lăţimea crestei edentate; - Profilul – trebuie să se încadreze cerinţelor impuse de morfologia clinică a arcadei dentare. - Forma pe secţiune ; - Raportul corpulul de punte cu creasta.

15. Corpul de punte În funcţie de concepţia constructivă a AGP conjunct se descriu mai multe forme pe secţiune a corpului de punte: - formă de şa simetrică – se întinde de o parte şi de alta a muchii crestei, acoperind în mod egal partea superioară a versanţilor crestei edentate; - formă de şa asimetrică - în care contactul este numai pe versantul vestibular şi muchia crestei; - aspect de treflă – utilizat în punţile suspendate mandibulare; - aspect de cupă – are contact punctiform cu creasta.

16. Corpul de punte • Raportul corpului de punte cu creasta • Contact tangenţial – în zonele laterale maxilare; • Contact suspendat şi/sau punctiform – în zonele laterale mandibulare; • Contact semişa şi şa – în zonele frontale maxilare şi mandibulare.

17. CRITERII DE ALEGERE A DINȚILOR STÂLPI - se aleg dinții limitrofi breșei edentate; - se aleg după legea polinomului; - se aleg dinții stâlpi care prezintă o bună implantare, fără afecțiuni ale parodonțiului marginal; - se aleg dinți stâlpi care nu prezintă abateri grave de paralelism; - se aleg dinți integri din punct de vedere odontal sau care în prealabil au fost tratați corect, atât în ceea ce privește cariile simple, cât și cele complicate prin prin tratament endodontic corect sau prin mijloace chirurgicale ajutătoare tratamentului endodontic ( ex. rezecția apicală); - în cazul ocluziei adănc,i sau a edentației frontale se recomandă includerea suplimentară de dinți stâlpi, pentru că în edentația frontală corpul de punte se găsește în afara poligonului de sprijin.

18. LEGEA POLINOMULUI Pentru a echilibra un aparat gnatoprotetic conjunct va trbui satisfăcută următoarea relație: Fr ≥ Fa unde - Fr reprezintă suma coeficienților elementelor odontoparodontale incluse în sprijinul construcției conjuncte – dinții stâlpi, - Fa reprezintă suma coeficienților elementelor odontoparodontale absente, înlocuite prin corpul de punte - dinții absenți. Suma coeficienților elementelor odontoparodontale se calculează conform indicilor biomecanici de rezistență dento-parodontală Ducange – Leriche: