Traumatismele abdominale l.jpg
This presentation is the property of its rightful owner.
Sponsored Links
1 / 35

TRAUMATISMELE ABDOMINALE PowerPoint PPT Presentation


  • 1173 Views
  • Uploaded on
  • Presentation posted in: General

TRAUMATISMELE ABDOMINALE. Traumatismele abdomenului grupează leziunile peretelui şi viscerelor abdominale produse de acţiunea agenţilor vulneranţi asupra abdomenului. particularităţi caracteristice traumatismelor abdominale :

Download Presentation

TRAUMATISMELE ABDOMINALE

An Image/Link below is provided (as is) to download presentation

Download Policy: Content on the Website is provided to you AS IS for your information and personal use and may not be sold / licensed / shared on other websites without getting consent from its author.While downloading, if for some reason you are not able to download a presentation, the publisher may have deleted the file from their server.


- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - E N D - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -

Presentation Transcript


Traumatismele abdominale l.jpg

TRAUMATISMELE ABDOMINALE


Slide2 l.jpg

Traumatismele abdomenului grupează leziunile peretelui şi viscerelor abdominale produse de acţiunea agenţilor vulneranţi asupra abdomenului.

  • particularităţi caracteristice traumatismelor abdominale:

  • poziţia bipedă expune frecvent abdomenul la acţiunea agenţilor vulneranţi

    - efectul este mai important dacă musculatura este relaxată

  • o parte din viscerele abdominale se află în zone protejate de pereţi osoşi (torace inferior şi bazin)

  • unele viscere se proiectează în zone topografice care depăşesc limitele anatomice ale peretelui abdominal, fiind expuse leziunilor în traumatismele care interesează toracele inferior sau bazinul

    - orice traumatism care interesează toracele anterior sub linia bimamelonară şi posterior sub vârful scapulelor poate produce şi leziuni ale viscerelor abdominale).


I etiopatogenie i clasificare l.jpg

I. ETIOPATOGENIE ŞI CLASIFICARE

  • Frecvenţa = 10-14%

    primul loc din punct de vedere al gravităţii

    politraumatismele = asocieri cu traumatismele craniene (70%), traumatismele toracelui (30%) şi traumatismele membrelor (30%)

    sexul masculin (80,9%)

    orice vârstă, mai frecvent în decadele I-IV, incidenţă maximă în decada a III-a

  • Clasificarea anatomopatologică

    contuzii abdominale (traumatisme închise): leziuni traumatice ale abdomenului fără soluţie de continuitate la nivelul tegumentelor

    funcţie de structurile morfologice interesate sunt:

    contuzii abdominale cu leziuni parietale;

    contuzii abdominale cu leziuni viscerale;

    contuzii abdominale mixte (leziuni parietale şi viscerale);

    plăgi abdominale (traumatisme deschise, răni): pot fi

    nepenetrante (peritoneu parietal integru)

    penetrante (interesare şi a peritoneului parietal)

    fiecare dintre cele două variante poate fi

    plagă simplă (fără leziuni viscerale)

    cu interesare viscerală (ex. traumatismul renal).


I etiopatogenie i clasificare4 l.jpg

I. ETIOPATOGENIE ŞI CLASIFICARE

  • Moduri de acţiune ale agentului vulnerant

    contuziile abdominale:

    - percuţie: agentul vulnerant în mişcare loveşte abdomenul sau abdomenul în mişcare e proiectat asupra agentului vulnerant;

    - compresiune sau zdrobire a abdomenului între două planuri dure, dintre care cel puţin unul în mişcare;

    - lovitură indirectă (prin frânare cu deceleraţie bruscă), contralovitură (în căderi de la înălţime în picioare sau în şezut);

    - suflu de explozie propagat prin curenţii de aer sau apă;

    - explozia unui viscer prin creşterea bruscă a presiunii abdominale;

    - mecanisme complexe.

    viscerele cavitare:

    predomină zdrobirea (mai ales la nivelul intestinului subţire)

    explozia (mecanism obişnuit de producere a leziunilor stomacului şi vezicii urinare, viscere cu orificii de evacuare strâmte care nu permit golirea rapidă a organului atunci când se exercită o compresiune bruscă)

    smulgerea de pediculi vasculari (mai ales în lovituri indirecte şi contralovituri, în cazul viscerelor pline cu inerţie mare).

    viscerele parenchimatoase - 2 mecanisme principale:

    zdrobirea (prin acţiune directă a agentului vulnerant)

    smulgerea de pediculi vasculari (în traumatismele prin contralovitură).


I etiopatogenie i clasificare5 l.jpg

I. ETIOPATOGENIE ŞI CLASIFICARE

Circumstanţe etiologice ale traumatismelor abdominale:

  • - accidente de circulaţie (rutieră, feroviară, maritimă, aeriană, etc.);

  • - accidente de muncă (industrie, agricultură, construcţii);

  • - accidente de sport şi joacă;

  • - accidente casnice;

  • - mari catastrofe naturale (cutremure, inundaţii, alunecări de teren, etc.);

  • - agresiuni individuale prin arme albe, arme de foc sau improvizate (diverse corpuri contondente: coasă, furcă, tablă, ferăstrău), corn de bou, etc.;

  • - tentative de sinucidere.

    Particularităţi ale plăgilor abdominale legate de natura agentului vulnerant:

  • - agentul vulnerant = arme albe, arme de foc, corpuri contondente diverse (coasă, furcă, tablă, corn de bou, ferăstrău);

  • - leziunile prin armă albă sunt mai benigne, mortalitate scăzută (2%)

    35% - plăgi nepenetrante,restul de 65% - numai 35-40% prezintă şi leziuni viscerale

  • leziunile viscerale = unice sau multiple

  • viscerele cel mai des interesate = stomacul, intestinul, ficatul şi colonul transvers;

  • - leziunile prin arme de foc sunt mai complexe şi mult mai grave, cu interesare pluriviscerală, cu mare variabilitate lezională în funcţie de natura proiectilului (glonţ, schijă) şi de viteza de deplasare


Ii anatomie patologic l.jpg

II. ANATOMIE PATOLOGICĂ

  • A. LEZIUNILE PARIETALE

    1. Revărsatul sero-hematic Morell-Lavalle (hematomul supraaponevrotic al peretelui abdominal):

    agentul vulnerant acţionează tangenţial asupra peretelui abdominal

    alunecare a părţii profunde a ţesutului conjunctiv subcutanat pe suprafaţa rezistentă a fasciei de înveliş a musculaturii abdominale, cu ruperea vaselor sangvine şi limfatice superficiale

    nivelul zonei de impact = bombare a tegumentelor, deseori echimotice, cu fluctuenţă centrală; puncţia practicată în zona de maximă fluctuenţă extrage lichid sero-hematic.

    2. Hematomul subaponevrotic:

    localizat mai ales în teaca dreptului abdominal

    apare prin acţiunea directă perpendiculară a agentului vulnerant pe planul muscular, cu rupere fie a vaselor musculare mici (sângerare difuză), fie a ramurilor arterei epigastrice sau arterei mamare interne

    Aspectul local este în funcţie de intensitatea sângerării şi de integritatea foiţei anterioare a tecii dreptului

    tegumentele supraiacente sunt normale sau bombează dacă foiţa anterioară a tecii dreptului este intactă

    echimoza apare după 3-4 zile de la traumatism.


Ii anatomie patologic7 l.jpg

II. ANATOMIE PATOLOGICĂ

  • A. LEZIUNILE PARIETALE

    3. Eventraţia posttraumatică:

    existenţa unei soluţii de continuitate musculo-aponevrotice, cu sau fără ruptura peritoneului parietal

    dacă defectul parietal este mic există riscul strangulării viscerelor herniate.

    4. Plăgile parietale nepenetrante.

    5. Evisceraţia posttraumatică

    consecinţa plăgilor penetrante abdominale

    prezintă risc de strangulare a viscerelor eviscerate, cu instalarea unui sindrom subocluziv sau chiar a unei ocluzii nete.


Ii anatomie patologic8 l.jpg

II. ANATOMIE PATOLOGICĂ

B. LEZIUNILE VISCERELOR CAVITARE

1. Stomacul

rar interesat în cursul traumatismelor abdominale (3% în timp de pace, 13% în timp de război)

leziunile gastrice sunt frecvent asociate altor leziuni viscerale.

Ca tipuri lezionale, poate prezenta:

  • contuzii ale stomacului:

    localizate frecvent în regiunea antropilorică

    de la simplu hematom intramural până la ruptură parietală completă sau incompletă (cu mucoasă intactă), sau până la adevărate dilacerări gastrice;

  • - plăgi ale stomacului:

    pot fi unice sau multiple, liniare sau anfractuoase, transfixiante (interesare atât a peretelui anterior cât şi a celui posterior al stomacului)– frecvente cele penetrante (înţepate sau împuşcate)


Ii anatomie patologic9 l.jpg

II. ANATOMIE PATOLOGICĂ

B. LEZIUNILE VISCERELOR CAVITARE

2. Duodenul

este rar sediul unor leziuni traumatice (1-2%)- profund retroperitoneal.

Poate prezenta:

  • - contuzie parietală simplă = echimoză în zona de edem, fără întreruperea continuităţii ţesuturilor

  • - hematom intramural: poate bomba în lumen, determinând o ocluzie intestinală înaltă, sau poate evolua spre constituirea unei escare ce se detaşează după 5-6 zile şi duce la apariţia unei peritonite secundare

  • - rupturi duodenale: ruptură incompletă sau completă, parţială (interesează numai o parte a circumferinţei) sau totală (întrerupe practic continuitatea duodenului); pot fi

    intraperitoneale (cu peritonită)

    retroperitoneale (cu apariţia unei celulite retroperitoneale: spaţiul retroperitoneal este infiltrat cu un revărsat format dintr-un amestec de sânge, bilă, suc pancreatic şi gaze, spatiul periduodenal prezentând o coloraţie galben-verzui – pata Winiwater)

  • - plăgi duodenale – intra sau retroperitoneale


Ii anatomie patologic10 l.jpg

II. ANATOMIE PATOLOGICĂ

B. LEZIUNILE VISCERELOR CAVITARE

3. Intestinul subţire şi mezenterul

cele mai frecvente sedii ale leziunilor viscerale întâlnite în traumatismele abdominale închise sau deschise.

Pot prezenta:

  • - hematom al peretelui intestinal : de la simplă echimoză până la hematom

    intramural voluminos cu ocluzie şi posibilă necroză secundară a peretelui intestinal ce duce la ruptura în 2 timpi cu peritonită secundară;

  • - rupturi ale intestinului;

  • - plăgi ale intestinului : de la plăgi punctiforme unice (aşa-zisul „dop mucos”)

    până la distrugeri tisulare întinse în cazul plăgilor prin arme de foc (efectele cinetice se sumează cu cele termice şi vibratorii, realizând explozia intestinului);

  • - leziuni ale mezenterului:

    hematom

    rupturi : verticale – mai puţin grave, paralele cu intestinul - mai grave

    funcţie de sediul şi întinderea leziunii: rupturile situate în imediata vecinătate a intestinului interesând arcadele marginale şi vasele drepte compromit vitalitatea ansei numai dacă se întind pe o distanţă mai mare de 3 cm;

    rupturile situate lângă baza mezenterului pot interesa vase importante cu compromiterea vitalităţii unei porţiuni întinse de intestin.


Ii anatomie patologic11 l.jpg

II. ANATOMIE PATOLOGICĂ

B. LEZIUNILE VISCERELOR CAVITARE

4. Colonulşi mezourile sale

în principiu aceleaşi tipuri lezionale ca şi intestinul subţire

unele particularităţi legate de:

  • prezenţa segmentelor colice fixe, parţial retroperitoneale (colonul asecndent şi cel descendent)

  • conţinutul hiperseptic = gravitate evolutivă deosebită.

    5. Rectul

    patologie traumatică particulară:

  • - plăgi penetrante ale rectului, apărute prin contuzii violente ale pelvisului cu fracturi de bazin, prin arme de foc sau prin cădere pe corpuri dure şi ascuţite; de regulă asociază leziuni de vezică, de uretră, de vase şi oase ale bazinului;

  • - traumatisme rectale iatrogene: manevre obstetricale, intervenţii ginecologice sau urologice, investigaţii sau manevre terapeutice (clisme, irigografii, rectoscopii, prelevări biopsice pe un perete rectal alterat);

  • - traumatisme rectale particulare:

    corpi străini deglutiţi (obiecte de sticlă, metal, proteze dentare, oase de peşte sau pasăre, etc.)

    corpi străini introduşi prin anus (sticle, becuri, clanţe, etc.) la psihopaţi, alcoolici, bolnavi cu devieri sexuale

  • - explozia rectosigmoidului : insuflare de aer sub presiune la psihopaţi, alcoolici sau ca urmare a unor aşa-zise „glume”.


Ii anatomie patologic12 l.jpg

II. ANATOMIE PATOLOGICĂ

C. LEZIUNILE VISCERELOR PARENCHIMATOASE

1. Ficatul

poate fi sediul unor leziuni traumatice în contuziile şi plăgile abdominale, precum şi în traumatismele complexe toraco-abdominale.

Se descriu:

a) Leziuni primare ale parenchimului hepatic:

  • - hematomul subcapsular - păstrarea integrităţii capsulei Glisson supraiacente, care prin decolare permite acumularea sub ea a până la 2-3 litri de sânge; hematoamele mici se pot resorbi spontan

    cele voluminoase se pot rupe secundar după câteva ore-zile producând

    „ruptură hepatică în 2 timpi”, cu hemoperitoneu secundar;

  • - plăgi şi rupturi ale ficatului: de o gravitate deosebită sunt plăgile prin arme de foc, cu dilacerări importante ale parenchimului hepatic;

  • - cavitatea centralăeste o leziune proprie ficatului, apărând compresiunea circumferenţială a organului cu distrugeri parenchimatoase profunde - zonă de necroză centrală şi hematom ce se evacuează prin căile biliare determinând hemobilie;

  • - smulgeri ale ficatului din inserţiile sale ligamentare (în traumatisme foarte puternice).

    b) Leziuni primare ale pediculului hepatic, interesând elementele biliare (colecist, CBP) sau vasculare (leziuni ale arterei hepatice şi venei porte, deosebit de grave).


Ii anatomie patologic13 l.jpg

II. ANATOMIE PATOLOGICĂ

C. LEZIUNILE VISCERELOR PARENCHIMATOASE

2. Splina

poate prezenta 3 tipuri lezionale importante:

  • - rupturi şi plăgi ale splinei;

  • - hematom subcapsular: poate evolua spre vindecare prin fibroză şi calcifiere (rar), spre constituirea unui hematom perisplenic cu ruptură secundară şi hemoperitoneu (cel mai frecvent), sau spre constituirea unui pseudochist posttraumatic ce se poate infecta sau deschide secundar într-un viscer din vecinătate

    ruptura in 2 timpi

  • - smulgerea pediculului splenic duce de regulă la hemoragii cataclismice, deşi excepţional există cazuri în care spasmul şi tromboza asigură hemostaza spontană (constituie aşa-zisele „plăgi uscate”).


Ii anatomie patologic16 l.jpg

II. ANATOMIE PATOLOGICĂ

C. LEZIUNILE VISCERELOR PARENCHIMATOASE

3. Pancreasul

rar lezat în traumatismele abdominale (1-2%)

cel mai adesea interesat în contuziile abdominale în care agentul vulnerant acţionează perpendicular pe peretele abdominal şi striveşte pancreasul de coloana vertebrală

Clasificarea Herve şi Arrishi / Lucas = 4 leziuni fundamentale în traumatismele pancreasului:

  • - contuzia simplă cu integritatea capsulei şi canalelor pancreatice;

  • - ruptura pancreasului cu rupturi canaliculare superficiale;

  • - ruptura pancreasului cu secţiunea Wirsungului;

  • - zdrobirea pancreasului interesând întreaga structură glandulară.

    Spasmul constant al sfincterului Oddi determină scurgerea şi difuziunea intra şi/sau extraglandulară a sucului pancreatic, cu apariţia unei pancreatite acute necrotico-hemoragice posttraumatice


Ii anatomie patologic17 l.jpg

II. ANATOMIE PATOLOGICĂ

D. Hematomul retroperitoneal

colecţie hematică în spaţiul celulo-grăsos retroperitoneal rezultată din lezarea structurilor şi viscerelor retroperitoneale

Sursa sângerarii poate fi reprezentată de:

  • - fracturi de bazin sau coloană vertebrală, cu sângerare din focarul de fractură sau prin lezarea vaselor mari ale pelvisului;

  • - leziuni ale vaselor mari retroperitoneale;

  • - leziuni ale glandelor suprarenale;

  • - leziuni ale rinichiului.

    E. Traumatismele rinichiului

    cea mai frecventă sursă de sângerare retro-peritoneală

    tipuri de leziuni (plăgi sau contuzii renale):

    a) Leziuni ale parenchimului renal:

  • - fisura renală cu capsulă intactă (55%) = echimoze subcapsulare simple sau a unei fisuri renale parenchimatoase subcapsulare;

  • - fisura renală cu capsulă ruptă (40%), cu constituirea unui hematom perirenal şi posibila scurgere de urină în loja perirenală;

  • - zdrobirea parenchimului renal (5%): necesită nefrectomie de urgenţă pentru hemostază.

    b) Leziuni ale pediculului renal, totale (foarte rar) sau parţiale, interesând elementele vasculare, bazinetul sau joncţiunea pieloureterală.


Iii diagnostic l.jpg

III. DIAGNOSTIC

  • investigarea funcţiilor vitale

  • aprecierea gradului de conştienţă

  • examenul rapid al tuturor segmentelor corpului pentru un prim bilanţ lezional

  • politraumatism = examenul clinic trebuie să se desfăşoare concomitent sau după executarea măsurilor care vizează restabilirea funcţiilor vitale

  • obligativitatea examinării bolnavului în dinamică la intervale scurte


Iii diagnostic19 l.jpg

III. DIAGNOSTIC

1. ANAMNEZA

  • de la bolnav (dacă starea sa de conştienţă o permite) sau de la însoţitori şi urmăreşte în general următoarele elemente:

    - timpul scurs de la accident

    - tipul accidentului, natura agentului vulnerant şi condiţiile în care a acţionat;

    - poziţia corpului în momentul impactului;

    - momentul traumatismului în raport cu diverse acte fiziologice (ingestia de alimente, defecaţia, micţiunea), deoarece starea de plenitudine sau de vacuitate a viscerelor cavitare poate influenţa tipul şi gravitatea leziunilor;

    - localizarea, iradierea şi evoluţia în timp a durerii abdominale spontane (accentuarea durerii la examinări repetate traduce instalarea unui sindrom peritonitic);

    - prezenţa unor semne obiective ce pot fi sesizate de bolnavi sau aparţinători: hematemeză, melenă, hematurie, rectoragii;

    - afecţiuni abdominale sau extraabdominale preexistente traumatismului, care favorizează ruptura unor viscere:

    Splenomegalie

    steatoză hepatică, ciroză hepatică, tumori hepatice,

    chist de ovar, piosalpinx, etc.;

    - boli cronice preexistente (pulmonare, cardiace, renale, etc.) ce pot constitui factori agravanţi cu implicaţii prognostice.


Iii diagnostic20 l.jpg

III. DIAGNOSTIC

2. EXAMENUL CLINIC OBIECTIV

Urmăreşte să evidenţieze

  • prezenţa şi amploarea şocului

  • leziunile peretelui abdominal

  • prezenţa sindroamelor abdominale majore (sindromul peritonitic şi/sau de hemoragie internă).

  • Dificultăţile majore de diagnostic sunt ridicate în special de contuziile abdominale şi plăgile nepenetrante.

    Examenul clinic trebuie completat obligatoriu de:

    - asigurarea a cel puţin unei căi venoase mari;

    - plasarea unei sonde de aspiraţie nazo-gastrică;

    - sondajul vezical.

  • La sfârşitul unui examen clinic corect şi complet trebuie să se poată răspundă cât mai corect la următoarele întrebări:

    - dacă traumatizatul este sau nu este în stare de şoc;

    - dacă leziunile sunt parietale şi / sau viscerale, cu eventuală precizare a acestora;

    - dacă există sau nu leziuni viscerale extraabdominale asociate.


Iii diagnostic21 l.jpg

III. DIAGNOSTIC

2. EXAMENUL CLINIC OBIECTIV

a) Examenul general

  • urmăreşte în primul rând evidenţierea şocului

  • amploarea iniţială nu poate fi totdeauna asociată cu existenţa unei leziuni viscerale

  • se poate remite după o reanimare corectă şi nu mai apare dacă nu există leziuni viscerale majore.

    - şocul hipovolemic: apare când pierderea de sânge este mai mare de 30% din volumul sangvin normal; de principiu, şocul care nu răspunde la o terapie intensivă corect condusă impune intervenţia chirurgicală;

    - şocul septic: însoţeşte de regulă leziunile viscerelor cavitare şi apare mai târziu, la 6-12 ore de la accident, intensitatea şi amploarea sa fiind în funcţie de septicitatea conţinutului viscerului lezat; este mai complex şi mai grav decât şocul hipovolemic.

    b) Examenul clinic obiectiv propriu-zis

  • inspecţie, palpare, percuţie şi auscultaţie

  • tuşeul rectal şi / sau vaginal


Iii diagnostic22 l.jpg

III. DIAGNOSTIC

3. INVESTIGAŢII PARACLINICE

a) Investigaţii biologice:

- grup sangvin, Rh (investigaţii obligatorii);

- hemoleucogramă: hemoglobina şi hematocritul

aprecierea gravităţii şi evoluţiei sindroamelor hemoragice

urmărite în dinamică

valoarea hematocritului poate fi la început normală, hemodiluţia care duce la scăderea hematocritului începând la 30 minute de la debutul hemoragiei şi arătând valoarea reală a deficitului hematic abia la 12 ore;

hiperleucocitoza însoţeşte de regulă sindroamele peritonitice secundare leziunilor viscerelor cavitare, dar este întâlnită constant la valori care depăşesc 15000/mmc şi în rupturile de ficat sau splină (95%);

- examenul de urină: evidenţiază hematuria; în plus poate atenţiona asupra unor eventuale afecţiuni preexistente traumatismului (hepatice, renale, diabet) ce pot influenţa negativ evoluţia bolnavului;

- amilazele serice şi urinare;

- rezerva alcalină şi gazele sangvine;

- ureea, ionograma, glicemia: importante în aprecierea bilanţului biologic general.


Iii diagnostic23 l.jpg

III. DIAGNOSTIC

3. INVESTIGAŢII PARACLINICE

b) Investigaţii radiologice

(efectuate doar în cazurile cu diagnostic incert în care starea traumatizatului permite o temporizare a intervenţiei)

- radiografia abdominală simplă: relevă pneumoperitoneul, retropneumoperitoneul, colecţii lichidiene (hematom subcapsular splenic, hematom retroperitoneal), nivele hidroaerice (ileus dinamic), corpi străini intraabdominali, fracturi de bazin

- radiografia toracică simplă: obligatorie în toate traumatismele abdominale;

- examenul gastroduodenal cu gastrografin (nu bariu, deoarece trecerea sa eventuală în peritoneu poate da procese inflamatorii reacţionale generatoare ale unor ocluzii postoperatorii precoce);

- urografia intravenoasă: impusă de prezenţa hematuriei sau a altor semne ce ridică suspiciunea unei rupturi de rinichi;

- cistografia: când se suspectează o leziune vezicală;

- explorarea cu substanţă de contrast a plăgilor abdominale, lombare, fesiere sau perineale.


Iii diagnostic24 l.jpg

III. DIAGNOSTIC

3. INVESTIGAŢII PARACLINICE

c) Puncţia peritoneală simplă sau puncţia lavaj:

  • investigaţie simplă şi extrem de utilă

  • se practică în patru cadrane sau, de obicei, numai în cadranul inferior stâng, la unirea 1/3 externe cu 1/3 medie a liniei bispinoase

  • indicată în contuziile abdominale, la bolnavii şocaţi cu semne locale incerte şi la politraumatizaţii cu leziuni craniene şi/sau toracice la care semnele abdominale sunt dificil de interpretat

  • contraindicată la gravide, la pacienţi cu distensie abdominală importantă şi la cei cu operaţii abdominale multiple în antecedente

  • Puncţia pozitivă extrage sânge, bilă, lichid intestinal, urină, etc.

    performanţele puncţiei peritoneale simple pot fi îmbunătăţite prin tehnica lavajului peritoneal:

    puncţia lavaj este considerată pozitivă dacă analiza lichidului de spălătură evidenţiază

    > 100.000 hematii/mmc

    > 500 leucocite/mmc

    > 100 U. amilază/litru

    decelează pigmenţi biliari sau particule alimentare.

  • Numai puncţia pozitivă are valoare diagnostică absolută, în timp ce puncţia negativă nu exclude existenţa unei leziuni viscerale abdominale dacă semnele clinice şi celelalte investigaţii paraclinice o indică şi impun laparotomia exploratorie de urgenţă


Iii diagnostic25 l.jpg

III. DIAGNOSTIC

3. INVESTIGAŢII PARACLINICE

d) Alte investigaţii:

  • - echografia abdominală;

  • - CTomografia

  • - arteriografia selectivă:utilă în rupturile „în 2 timpi” ale viscerelor parenchimatoase;poate fi folosită şi ca mijloc de hemostază prin embolizarea vasului ce sângerează;

  • - scintigrafia;

  • - colecistocolangiografia;

  • - splenoportografia;

  • - laparoscopia: utilă în contuziile abdominale cu puncţie negativă dar cu persistenţa semnelor clinice de leziune viscerală, sau la politraumatizaţi, unde simptomatologia abdominală poate fi mascată sau estompată de alte leziuni.


Iii diagnostic26 l.jpg

III. DIAGNOSTIC

4. ASPECTE IMPORTANTE DE REŢINUT

Tabloul clinic general este dominat de 2 elemente: şocul primar şi sindroamele abdominale majore (peritonitic sau de hemoragie internă).

Şocul primar

  • domină tabloul clinic la debut

  • este iniţial un şoc reflex

  • poate domina tabloul clinic un timp îndelungat

  • în general se remite sub terapie volemică şi sedative

  • dacă este grav poate masca semne abdominale importante cum ar fi contractura musculară

  • poate fi în mod eronat atribuit unor leziuni viscerale abdominale (în special parenchimatoase), ducând la o laparotomie intempestivă şi inutilă, după cum este posibilă şi eroarea de a atribui şocului unele semne care indică de fapt o leziune viscerală importantă.

  • dacă situaţia nu impune laparotomia de urgenţă, 3-4 ore de observaţie concomitent cu o terapie intensivă de deşocare clarifică tabloul clinic

  • în perioada de observaţie terapia de deşocare se va limita la sedative şi terapie volemică, antialgicele majore fiind contraindicate deoarece pot masca contractura sau apărarea musculară.


Iii diagnostic27 l.jpg

III. DIAGNOSTIC

4. ASPECTE IMPORTANTE DE REŢINUT

Gravitatea leziunilor traumatice abdominale este evaluată prin calcularea „Indicelui Traumatic Abdominal” (ITA)

Se însumează indicii traumatici ai fiecărui organ interesat în traumatism

  • fiecare indice - produs dintre „Scorul Lezional Abreviat” (SLA) modificat (I = minim, II = minor, III = moderat, IV = major, V = maxim) şi un factor de risc propriu fiecărui organ abdominal:

    V pentru dudoden şi pancreas

    IV pentru ficat, colon şi vase mari

    III pentru splină, rinichi şi căi biliare extrahepatice

    II pentru stomac şi intestin subţire

    I pentru vezicula biliară

  • Exemplu: o plagă abdominală împuşcată ce a produs o leziune majoră de splină, o leziune moderată de stomac şi o leziune minoră de colon are ITA = 26 (splină = 4 x 3 ; stomac = 3 x 2 ; colon = 2 x 4).

  • ITA > 25 se corelează cu creşterea importantă a complicaţiilor postoperatorii, în timp ce ITA < 10 exclude aceste complicaţii


Iii diagnostic28 l.jpg

III. DIAGNOSTIC

Clasificare schematică a leziunilor viscerelor abdominale după gravitate (SLA):

a) Traumatisme hepatice:

- gradul I = avulsie a capsulei sau fisură parenchimală cu adâncime < 1 cm;

- gradul II = rupturi de parenchim cu adâncime de 1-3 cm, hematom subcapsular cu diametrul < 10 cm sau plagă penetrantă periferică;

- gradul III = rupturi parenchimale adânci (> 3 cm), hematom subcapsular > 10 cm sau plagă penetrantă centrală;

- gradul IV = hematom central masiv sau distrugere masivă a unui întreg lob hepatic

- gradul V = distrugere extensivă bilobară sau leziune retrohepatică a VCI

b) Traumatisme pancreatice:

- gradul I = contuzie simplă;

- gradul II = leziuni parenchimale superficiale;

- gradul III = leziuni ce interesează canalul Wirsung la nivel corporeo-caudal;

- gradul IV = leziuni wirsungiene la nivel cefalic;

- gradul V = leziuni combinate ale Wirsung-ului şi coledocului sau duodenului, sau ale ambelor.


Iii diagnostic29 l.jpg

III. DIAGNOSTIC

Clasificare schematică a leziunilor viscerelor abdominale după gravitate (SLA):

c) Traumatisme splenice:

- gradul I = hematom subcapsular neexpansiv < 10% din suprafaţă sau leziune capsulară fără sângerare cu adâncime parenchimală < 1 cm

- gradul II = hematom subcapsular neexpansiv reprezentând 10-50% din suprafaţă, hematom intraparenchimatos neexpansiv cu diametrul < 2 cm, leziune capsulară cu sângerare activă sau leziune cu adâncime parenchimală de 1-3 cm care nu implică vasele trabeculare

- gradul III = hematom subcapsular > 50% din suprafaţă sau expansiv, hematom subcapsular rupt cu sângerare activă, hematom intraparenchimatos cu diametrul > 2 cm sau expansiv, respectiv leziune cu adâncime parenchimală > 3 cm sau cu lezarea vaselor trabeculare

- gradul IV = hematom intraparenchimatos rupt cu sângerare activă, respectiv leziune cu interesarea vaselor segmentare sau hilare cu producerea unei devascularizări majore ( > 25% din splină)

- gradul V = zdrobirea splinei sau leziune vasculară hilară cu devascularizarea acesteia.


Iii diagnostic30 l.jpg

III. DIAGNOSTIC

Clasificare schematică a leziunilor viscerelor abdominale după gravitate (SLA):

d) Traumatisme gastrice:

- gradul I = lezarea unui singur perete gastric;

- gradul II = prezenţa unei leziuni penetrante;

- gradul III = distrucţie parietală minoră;

- gradul IV = leziune ce necesită rezecţie gastrică minimală;

- gradul V = leziune ce necesită rezecţia a > 35% din stomac.

e) Traumatisme duodenale:

- gradul I = contuzie duodenală;

- gradul II = leziune totală a grosimii peretelui duodenal pe < 25% din circumferinţă;

- gradul III = leziune duodenală cu defect parietal circumferenţial > 25%, fără interesare a vascularizaţiei;

- gradul IV = leziune duodenală majoră ce interesează întregul perete duodenal şi circulaţia nutritivă;

- gradul V = leziune duodenopancreatică ce necesită DPC.


Iii diagnostic31 l.jpg

III. DIAGNOSTIC

Clasificare schematică a leziunilor viscerelor abdominale după gravitate (SLA):

f) Traumatisme intestinale:

- gradul I = contuzie sau secţionare a seroasei;

- gradul II = plagă penetrantă;

- gradul III = ruptură pe < 25% din circumferinţă sau 2-3 leziuni perforative;

- gradul IV = ruptură pe > 25% din circumferinţă sau 4-5 leziuni perforative;

- gradul V = leziune ce interesează şi circulaţia nutritivă sau > 5 leziuni perforative.

g) Traumatisme colonice:

- gradul I = afectarea seroasei;

- gradul II = leziune parietală unică;

- gradul III = afectare parietală < 25%;

- gradul IV = afectare parietală > 25%;

- gradul V = afectare majoră a peretelui colonic şi a aportului sangvin


I v tratament l.jpg

IV. TRATAMENT

  • A. Tratamentul de urgenţă / de prim ajutor la

    locul accidentului

    dispensarul medical

    petimpul transportului:

    obiective:

    - scoaterea traumatizatului de sub influenţa factorilor agresivi;

    - evaluarea sistematică şi rapidă a disfuncţiilor şi leziunilor;

    - restabilirea şi menţinerea funcţiilor vitale până când bolnavul ajunge într-un serviciu chirurgical calificat.


Iv tratament l.jpg

IV. TRATAMENT

  • Mijloace terapeutice de prim ajutor:

    - asigurarea libertăţii căilor aeriene superioare;

    - hemostaza provizorie a unei hemoragii vizibile;

    - autotransfuzia prin ridicarea membrelor inferioare sau prin poziţie Trendelenburg;

    - perfuzia de sânge, plasmă sau substituenţi;

    - oxigenoterapie pe sondă nazală sau mască;

    - combaterea durerii cu antialgice obişnuite (morfina şi derivaţii ei pot fi folosite numai dacă diagnosticul lezional este cert sau bolnavul trebuie transportat la mare distanţă).


Iv tratament34 l.jpg

IV. TRATAMENT

  • Trebuie cunoscute de orice medic fazele reanimării cardio-respiratorii (RCR):

    - resuscitarea de bază (de urgenţă, basic cardiac life support =BCLS), cu 3 obiective:

    A (airway) = eliberarea căilor respiratorii;

    B (breath) = respiraţie artificială;

    C (circulation) = restabilirea circulaţiei

    - resuscitarea avansată (advanced cardiac life support = ACLS), cu 3 obiective:

    D (drugs) = medicamente (adrenalină, bicarbonat de sodiu, soluţii perfuzabile, etc.);

    E (ECG) = fibrilaţie ventriculară ? asistolie ? complexe bizare ?

    F (fibrillation) = tratamentul fibrilaţiei ventriculare

    - resuscitarea prelungită (prolonged life support), cu 3 obiective:

    G (gauging) = evaluarea cauzelor şi a şanselor de recuperare;

    H (human maintaining) = resuscitarea cerebrală;

    I (intensive care) = terapie în regim ATI.


Iv tratament35 l.jpg

IV: TRATAMENT

  • B. Tratamentul în serviciul de chirurgie:

    echipă complexă - stabilesc prioritatile terapeutice

    Tratamentul medical :

    - combaterea şocului

    - antibioticoterapia profilactică, cu spectru larg, începută precoce, în doze mari, indicată la:

    toţi bolnavii cu plăgi penetrante abdominale

    pt. leziuni viscerale - menţinută cel puţin 7 zile

    - seroprofilaxia antitetanică obligatorie la toţi traumatizaţii

    Tratamentul chirurgical urmăreşte

    rezolvarea sindromului peritonitic (îndepărtarea cauzei de contaminare peritoneală, lavaj abundent şi drenaj)

    rezolvarea sindromului hemoragic (hemostază chirurgicală).

    damage control surgery


  • Login