ANA BLANDIANA (n. 1942)

1. ANA BLANDIANA (n. 1942)

2. “Am început prin a încerca să mă exprim şi am sfârşit prin a mă lăsa, pe mine însămi, exprimată." Ana Blandiana • "Se vorbeşte atât de mult, încât rostul poeziei a devenit acela de a restabili tăcerea." Ana Blandiana

3. Biografie • Ana Blandiana este pseudonimul literar al al Otiliei Valeria Coman, luat după numele satului natal al mamei poetei, Blandiana , judeţul Alba. S-a născut în 1942 în Timişoara, ca fiică a preotului ortodox Gheorghe Coman. După studiile liceale s-a înscris la Facultatea de Filologie din Cluj. Şi-a desăvârşit pregătirea profesională studiind cu bursă la universităţi din SUA şi Berlin.

4. Înainte de 1989, a fost o faimoasă disidentă şi apărătoare a drepturilor omului, a avut curajul să-l înfrunte direct pe dictatorul Nicolae Ceauşescu. După evenimentele din 1989 s-a implicat în viaţa civică, a participat la acţiunile “Alianţei Civice”, o organizaţie apolitică. În prezent conduce Memorialul de la Sighet, un institut de studiere a crimelor comunismului.

5. Opera Anei Blandiana este diversă şi vastă. A scris poezie, eseuri, proză şi a obţinut numeroase premii literare naţionale şi internaţionale. • Cărţi de poezie: Persoana întâi plural (1964), Călcâiul vulnerabil (1966), A treia taină (1969), Întâmplări din grădina mea (1987), Întâmplări de pe strada mea (1988),ultimul volum fiind Refluxul sensurilor (2004).

6. Cărţi de eseuri—vom pomeni doar ultimele volume: A fi sau a privi (2005, 2008), O silabisire a lunii (2006), Spaima de litere (2006). • Cărţi de proză: Cele patru anotimpuri (1977, 2001—nuvele fantastice), Oraşul topit şi alte povestiri fantastice (2004). • Premii literare: În 1969, 1970, 1982 a obţinut premii naţionale, iar în 1982 premiul Herder, Viena, Vilenica în 2002, Camaiore în 2005—premii internaţionale.

7. Copilărie Din oglindă mă privea un trup firavCu claviatura coastelor distinctă,Inima-apăsa pe clape gravŞi-ncerca să-apară în oglindă.N-am văzut-o niciodată, dar ştiam,Ca-ntr-un joc de-a baba-oarba, că-i ascunsă(Precum inima salcâmului din geamCoşul pieptului de crengi o face frunză).Mă-ntrebam de unde l-a-nvăţat şi dacăE aievea cântu-i uniform,Şi ca nu cumva în somn să tacă,Mi-era frică seara să adorm.

8. Dintr-un sat Fiecare venim dintr-un sat -Unii direct, alţii trecând prin părinţi,Unii direct, purtători de eresuri şi basme,Fericiţii putând să se-ntoarcă oricând.Alţii, trecând prin părinţi, rătăciţiPe crengile sângelui depărtate, subţiri,În loc de păşuni, şi seminţe, şi cai cunoscândAlcoolul cuvântului extras din acestea.Vreau drumul părinţilor mei să-l întorc,Vreau satul cu sunetul lacrimei mele,Poteca din holde ştiută din somnŞi reintrarea vorbelor în lucruri.Să intru-n cimitirul cu crucile căzuteŞi cunoscându-mi paşii asemenea cu-ai lor,Să se-ncâlcească-n rădăcini străbuniiBolborosind cuvinte de patimă în somn.Dar n-are cine-mi spune de unde vin. Doar searaCând trec pe bulevarde îmi simt apropiaţiPortarii metafizici lângă intrări de blocuriPrecum la porţi, pe laviţi, într-un sat.

9. Lasă-mi, toamnă... Lasă-mi, toamnă, pomii verzi,Uite, ochii mei ţi-i dau.Ieri spre seară-n vântul galbenArborii-n genunchi plângeau.Lasă-mi, toamnă, cerul lin.Fulgeră-mi pe frunte mie.Astă-noapte zarea-n iarbăÎncerca să se sfâşie.Lasă, toamnă-n aer păsări,Paşii mei alungă-mi-i.Dimineaţa bolta scurseUrlete de ciocârlii.Lasă-mi, toamnă, iarba, lasă-miFructele şi lasăUrşii neadormiţi, berzele neduse,Ora luminoasă.Lasă-mi, toamnă, ziua, nu maiPlânge-n soare fum.Înserează-mă pe mine,Mă-nserez oricum.

10. Să lăsăm să cadă cuvintele • Să lăsăm să cadă cuvinteleNumai ca fructele, numai ca frunzele,Numai cele în care moartea s-a copt.Să le lăsăm să cadăAproape putrede,Abia îmbrăcând în carnea lorOsul sfânt.Sâmburul gol desfăcut,Ca din veştezi nori luna,Poate s-ar furişa spre pământ...

11. Părinţii Părinţii fac totul oricând pentru noi -Ne nasc şi ne cresc mai mari decât ei, Rămân apoi cu discreţie în urmă, Nu ne deranjează de obicei.Li-e ruşine că sunt prea bătrâni, prea bolnavi, Pentru noi prea modeşti şi prea simpli părinţi, Vinovaţi pentru timpul pierdutNe privesc în tăcere cuminţi.Apoi îşi mută privirea în stea, Când raza-nglodată de cer se subţie.Şi, obosiţi, nu pregetă-o clipăSă ni se aşeze în pământ, temelie.

12. Ţara părintilor Părul îmi ajungea până la pământŞi treizeci de aniMi se părea o vârsta atât de îndepartatăîncât nu credeam cu putinţăSă o ating vreodată, Plina de cruzime lunecamDinspre ţara părinţilorSpre o lume încă neinventată.Lumea nu s-a inventat nici acum, Părul nu mai mi-e atât de lung, Treizeci de ani e numai merinde pe drum, Dar în ţara părinţilor ce n-aş da să ajung!Dar în ţara părinţilorSe ajunge întotdeauna târziu, Numai când totu-i pustiu, Şi doar în lumina de lunăSe mai strâng împreună, Sub tăiaţii castani, Umbre de taţi condamnaţiŞi mame de treizeci de aniPieptănândFete cu pletePână-n pământ.